Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Trăirea Iubirii care vindecă: Ziua Bolnavului, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj

 
Trăirea Iubirii care vindecă: Ziua Bolnavului, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj
  • 17 Feb 2026
  • 176

 

  • Fiți creativi cu iubirea lui Dumnezeu. Să porniți de la ceea ce Evanghelia ne spune – să știm să ajutăm, să dăm un pahar cu apă, o bucată de pâine -, dar să mergem dincolo de aceasta, fiindcă sunt infinite căile iubirii.”
  • Să știm să fim, prin viața noastră, prin maniera noastră de a fi în Biserică, semne vizibile ale iubirii lui Dumnezeu în lumea de astăzi”. (Preafericirea Sa Claudiu)

Ziua Bolnavului a fost celebrată în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, conform tradiției, în duminica apropiată datei de 11 februarie – a comemorării primei apariții a Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes, și, din anul 1992, a celebrării Zilei Mondiale a Bolnavului. Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, a dedicat bolnavilor și celor ce-i îngrijesc Sfânta Liturghie celebrată duminică, 15 februarie 2026, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, o celebrare de o profunzime aparte prin însemnătatea momentului, prin mulțimea credincioșilor, a persoanelor consacrate, prin căldura vocii coriștilor din „Angeli” care au transmis, prin cânt, mesajul de speranță al acestei zile.

Invitat special și reprezentant al Medicilor Catolici a fost, la fel ca în anii precedenți, prof. dr. Ioan Ștefan Florian, medic neurochirurg de renume mondial și credincios greco-catolic. La masa altarului, alături de Ierarh s-au aflat Vicarul general, vicarul judecătoresc, preoți care celebrează în Catedrală, împreună și cu preoți care își împlinesc misiunea și apostolatul în spitale. De asemenea, unul dintre cei doi diaconi este medic. Prezența preoților din spitale, cea a diaconului medic, au ilustrat cum slujirea lui Dumnezeu și cea a aproapelui se întâlnesc, își împlinesc menirea atât la Altar, cât și în instituțiile medicale.  În această zi dedicată lor, au asistat la Sfânta Liturghie medici, personal sanitar, credincioși purtători de suferințe.

În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice a interpretat pericopa evanghelică a Înfricoșătoarei Judecăți (Mt 25,31-46), din această Duminică a Triodului – timp de pregătire pentru Postul Mare – pasaj evanghelic deopotrivă simbolic și pentru Ziua Bolnavului. A chemat la conștientizarea faptului că, dincolo de acțiunile zilnice, de modul în care fiecare alege cum să postească, „trebuie să există o răsfrângere a iubirii lui Dumnezeu în viața mea și din viața mea asupra celorlalți. Și dacă nu există această logică a iubirii”, a adăugat, „nici un post, nici o rugăciune, nici o faptă pe care am putea-o face, nu are sens”.

Privind la paginile Sfintelor Evanghelii, Preafericirea Sa Claudiu a desprins logica iubirii, însemnătatea iubirii pentru Dumnezeu și aproapele, atât de sugestiv cântată în „Imnul iubirii”, de Sf. Apostol Pavel, care „spune: «… Chiar dacă aș da trupul meu să fie ars, dar dragoste nu am, la nimic nu-mi folosește»”. Și în continuare, Ierarhul a chemat la manifestarea iubirii – în timpul Postului prin rugăciune pentru ceilalți, prin caritate, prin dăruire -, deoarece, a spus, „acesta este criteriul care vădește autenticitatea vieții noastre spirituale”. A insistat asupra actualității «Înfricoșătoarei Judecăți a lui Dumnezeu» în fiecare viață, fiindcă, „perspectiva escatologică a judecății viitoare se împlinește, de fapt, când «m-ați văzut», când «m-ați ajutat», când «mi-ați dat un pahar cu apă», când «am fost bolnav și ați venit să mă vedeți», când «am fost în închisoare și ați venit să mă vizitați». Așadar, Evanghelia de astăzi ne spune că planurile escatologic și actual sunt mult mai unite decât credem noi. Și că judecata nu se va face atunci când va veni Fiul omului, ci la acel «când te-am văzut». Și asta înseamnă viața noastră de zi cu zi!”

În această perspectivă a invitat ca, zi de zi, „să privim în jurul nostru, să vedem frați și surori și să încercăm să fim aproape de ei. Să știm să întindem un pahar cu apă, o bucată de pâine, să știm să-i mângâiem pe cei întristați, să fim alături de cei bolnavi așa cum putem, fiecare dintre noi în funcție de misiunea și profesia pe care o avem, ș.a. – lucruri atât de simple”. Pentru că, „dacă ne pregătim în felul acesta, judecata este de fapt acum și Dumnezeu ne spune: «Veniți, binecuvântații Tatălui meu», fiindcă vă simțiți frați și surori, sunteți parte a aceleași familii, vă ajutați unii pe alții”.

După celebrarea liturgică, prof. dr. Ioan Ștefan Florian a adresat un mesaj de suflet și de credință, o mărturisire a medicului aflat față în față cu suferința și boala, dar mai ales a omului aflat, prin natura misiunii și a profesiei sale, de nenumărate ori în situația Samarineanului milostiv – cel ce se oprește din drumul său pentru a-l ridica, a-l ajuta și a dărui vindecare suferindului întâlnit pe cale.  Ca în fiecare an, cuvântul său a  avut ca punct de reper mesajul Sfântului Părinte cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Bolnavului.

Prof. dr. Ioan Ștefan Florian și-a exprimat emoția pentru ocazia întâlnirii, în această zi, cu „cei cunoscuți și cei mulți necunoscuți, dar pe care vă simt deopotrivă atât de aproape. Nu cred că v-am spus vreodată cât de onorat mă simt să vă vorbesc, să-mi permiteți să-mi împărtășesc cu dumneavoastră trăirile, gândurile, speranțele dar și deziluziile… Cât de mult înseamnă pentru mine această reuniune de o sacralitate aparte, cât de multe înțeleg din tăcerea dumneavoastră, din privirea plină de căldură cu care mă întâmpinați, cu cât de multă iubire mă încărcați atunci când vă vorbesc”. A mulțumit „pentru toate acestea”, a amintit prima ediție a Zilei Bolnavului la care a cuvântat în această Catedrală, în anul 2005, „iar de atunci”, a spus, „m-am lăsat inspirat de mesajele rostite cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului de către  patru Sfinți Părinți, fiecare dintre ei lăsând o amprentă unică asupra gândurilor mele… Am încercat ca, pornind de la mesajul lor, să vă transmit înțelegerea mea prin prisma trăirilor și experiențelor, v-am făcut martori la multe dintre momentele care mi-au marcat devenirea ca medic și ca om.” A evocat, în deschiderea meditației, mottoul actualei celebrări, cea de-a XXXIV-a, a Zilei Mondiale a Bolnavului: „Compasiunea samariteanului: a iubi ducând durerea celuilalt”, care „ne propune din nou imaginea bunului Samaritean, «mereu actuală și necesară»”.

Medicul catolic și-a deschis sufletul pentru a vorbi sufletelor, și, din contextul lumii contemporane, din mulțimea soluțiilor, inclusiv medicale, pe care le oferă în prezent tehnologia, robotica, dezvoltarea inteligenței artificiale, a desprins comunicarea dintre medic și pacient, care, a subliniat că rămân profund umane. A explicat, exemplificând cu întâmplări din propria experiență, că relația dintre medic și bolnav nu poate fi cuantificată, nu o pot înțelege sau imita algoritmii limbajelor de programare, pentru că ea presupune iubire, înțelegere, încredere reciprocă. A încheiat, afirmând cu fermitate: „Medicina nu este doar știință pură, ci o artă umanistă, o știință modelată de iubirea față de oameni. Pot permite inteligenței artificiale să-mi acapareze știința, va putea probabil să-mi înlocuiască îndemânarea și priceperea, dar nu va putea niciodată să-mi ia sufletul”.

Preafericirea Sa Claudiu a mulțumit prof. dr. Ioan Ștefan Florian pentru cuvântul și mărturia sa, ca reprezentant al medicilor catolici, și pentru că de atâția ani încoace se află, împreună cu slujitorii Bisericii, la această celebrare. Dar, mai mult încă, i-a mulțumit în numele tuturor acelora care de-a lungul timpului au apelat „la profesionalismul lui, la umanitatea lui pentru cineva drag, pentru cineva apropiat”. A repetat chemarea Bisericii la rugăciune pentru medici și personalul sanitar, pentru purtătorii de suferință, cu precizarea: „Suntem parte a aceleiași misiuni, într-o manieră diferită, dar toți avem datoria să fim aproape unii de alții prin rugăciune. Sunt convins că mâinile domnului profesor sunt ghidate și de rugăciunea voastră sau a altora, sau a celor din familii.” La final a mulțumit preoților, persoanelor consacrate, credincioșilor – medicilor, infirmierilor, bolnavilor – care au luat parte la această celebrare, le-a mulțumit pentru comuniune, pentru că, toți împreună, așa cum a invitat în motoul actualului An Pastoral, s-au aflat „uniți în iubire în Familia lui Dumnezeu”.

.

 



Sursa:https://www.eparhiaclujgherla.ro