Uneori trebuie să facem o mică „curățare a casei” pentru ca dragostea lui Dumnezeu să poată inunda inimile noastre.
Dumnezeu ne iubește, dar noi nu suntem întotdeauna pregătiți pentru dragostea Lui. Multe lucruri ne umplu inima și ne solicită atenția. Din păcate, adesea lăsăm alte lucruri din viața noastră să ne ocupe inima, iar lui Dumnezeu nu Îi rămâne decât un mic colț, pe care uneori uităm chiar să îl umplem.
Acesta este motivul pentru care trebuie să facem o mică „curățare a casei” sau o „curățare sufletească”, pentru a-I face loc lui Isus. Trebuie să renunțăm la păcatele noastre și să lăsăm dragostea lui Dumnezeu să curgă în noi.
Iată o rugăciune scurtă compusă de Sfântul Claude de la Colombière, care poate fi un prim pas în dorința noastră de a-L lăsa pe Dumnezeu să aibă mai mult spațiu în viața noastră:
„Mântuitorul meu divin! Știu că Te întâlnești cu obstacole în inima mea. Găsești acolo o otravă rece, care o împiedică să ia foc și să se aprindă. Voi încerca să o purific. Voi rupe atașamentul meu față de lume, de creaturi, de bani, de vanitate, de reputație, de mine însumi. Este uimitor ca într-o inimă atât de încurcată să nu existe loc pentru iubirea Ta, care cere să domnească singură? Sunt sigur că, atunci când Îți voi oferi această inimă goală, nu vei refuza să o umpli, să vii și să locuiești în ea, să o faci un Paradis terestru și să pui în ea acea caritate perfectă care trebuie să strălucească veșnic împreună cu Serafimii. Amin.”
Sursa: aleteia.org
Traducerea: ISD