«Spiritul Sfânt, care ne vine de la Isus cel Înviat, împarte ”printre credincioși de toate categoriile haruri speciale, prin care îi face capabili și dispuși să primească diferite activități și servicii folositoare pentru reînnoirea și creșterea Bisericii” (LG, 12)», a spus Leon XIV miercuri, 18 martie a.c., la cateheza audienței generale din Piața Sfântul Petru, concentrându-și meditația asupra celui de-al doilea capitol al Constituției conciliare Lumen gentium.
”Exercitarea preoției împărătești se manifestă în multe feluri, toate având ca scop sfințirea noastră, în primul rând prin participarea la jertfa Euharistică. Prin rugăciune, asceză și caritate activă, dăm astfel mărturie despre o viață reînnoită de harul lui Dumnezeu (cf. LG, 10). Așa cum sintetizează Conciliul, «natura sacră și structurată organic a comunității sacerdotale se manifestă în fapt prin sacramente și virtuți» (LG, 11)”, a spus papa Leon al XIV-lea miercuri, 18 martie a.c., la cateheza audienței generale din Piața Sfântul Petru, în prezența a mii de romani și pelerini, concentrându-și meditația asupra celui de-al doilea capitol al Constituției conciliare Lumen gentium.
Ca de obicei, la începutul audienței generale a fost proclamată în mai multe limbi o pericopă din Sfânta Scriptură, paragraful ales pentru această cateheză fiind luat din Scrisoarea întâi a sf. Apostol Petru (1Pt 2,9-10): ”Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. Voi, care odinioară nu eraţi popor, acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveaţi parte de îndurare, acum aţi obţinut îndurare”.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, cateheza papei Leon al XIV-lea de miercuri 18 martie 2026:
«Astăzi, aș dori să mă opresc din nou asupra celui de-al doilea capitol la Constituției conciliare Lumen gentium (LG), dedicat Bisericii ca popor al lui Dumnezeu.
Poporul mesianic (LG, 9) primește de la Cristos participarea la lucrarea sacerdotală, profetică și împărătească prin care se împlinește misiunea sa mântuitoare. Părinții conciliari învață că Domnul Isus a instituit, prin noul și veșnicul Legământ, o împărăție de preoți, constituindu-i pe ucenicii săi într-o ”preoție împărătească” (1 Petru 2,9; cf. 1 Petru 2,5; Apocalips 1,6). Această preoție comună a credincioșilor este conferită prin Botez, care ne permite să-l adorăm pe Dumnezeu în spirit și adevăr și să ”mărturisim public credința primită de la Dumnezeu prin Biserică” (LG, 11). Mai mult, prin sacramentul Mirului sau Confirmațiunii, toți cei botezați ”sunt mai desăvârșit legați de Biserică, sunt întăriți cu o putere specială a Spiritului Sfânt și prin aceasta au obligația mai strictă de a răspândi și apăra, prin cuvânt și faptă, credința, ca adevărați mărturisitori ai lui Cristos” (ibid.). Această consacrare stă la baza misiunii comune care unește miniștrii hirotoniți și credincioșii laici.
În acest sens, papa Francisc remarca astfel: ”A privi spre poporul lui Dumnezeu înseamnă a ne aminti că toți intrăm în Biserica ca și laici. Primul sacrament, cel care ne confirmă pentru totdeauna identitatea și de care ar trebui să fim mereu mândri, este Botezul. Prin el și prin ungerea Spiritului Sfânt, [credincioșii] «sunt consacrați pentru a forma un lăcaș spiritual și o preoție sfântă» (LG, 10), astfel încât noi toți formăm sfântul popor credincios al lui Dumnezeu» (Scrisoare adresată președintelui Comisiei pontificale pentru America Latină, 29 martie 2016).
Exercitarea preoției împărătești se manifestă în multe feluri, toate având ca scop sfințirea noastră, în primul rând prin participarea la jertfa Euharistică. Prin rugăciune, asceză și caritate activă, dăm astfel mărturie despre o viață reînnoită de harul lui Dumnezeu (cf. LG, 10). Așa cum sintetizează Conciliul, «natura sacră și structurată organic a comunității sacerdotale se manifestă în fapt prin sacramente și virtuți» (LG, 11).
Părinții conciliari învață, de asemenea, că poporul sfânt al lui Dumnezeu participă și la misiunea profetică a lui Cristos (cf. LG, 12). În acest context, se introduce tema importantă a sensului credinței și a consensului credincioșilor. Comisia doctrinară a Conciliului preciza că acest sensus fidei «este ca o facultate a întregii Biserici, datorită căreia ea, în credința sa, recunoaște revelația transmisă, făcând distincția între adevărat și fals în chestiunile de credință și, în același timp, pătrunde mai profund în ea și o aplică mai pe deplin în viață» (cf. Acta Synodalia, III/1, 199). Sensul credinței aparține, așadar, fiecărui credincios nu în nume propriu, ci ca membru al poporului lui Dumnezeu în ansamblul său.
Lumen gentium se concentrează asupra acestui ultim aspect și îl raportează la infailibilitatea Bisericii, căreia îi este inerentă și căreia îi slujește infailibilitatea Pontifului Roman. ”Totalitatea credincioșilor care au primit ungerea Celui Sfânt (cf. 1 Ioan 2, 20.27), nu se poate înșela în credință și manifestă această prerogativă prin simțământul supranatural de credință al întregului popor atunci când de la episcopi și până la ultimii credincioși laici își exprimă consensul universal în materie de credință și morală” (LG, 12). Biserica, așadar, ca o comuniune a credincioșilor care îi include în mod evident pe păstori, nu poate greși în cele ale credinței: organul acestei proprietăți, întemeiată pe ungerea Spiritului Sfânt, este sensul supranatural al credinței întregului popor al lui Dumnezeu, care se manifestă în consensul credincioșilor. Din această unitate, pe care Magisteriul bisericesc o păzește, rezultă că fiecare persoană botezată este un subiect activ al evanghelizării, chemat să dea o mărturie coerentă despre Cristos conform darului profetic pe care Domnul îl insuflă în întreaga sa Biserică.
Spiritul Sfânt, care ne vine de la Isus cel Înviat, împarte ”printre credincioși de toate categoriile haruri speciale, prin care îi face capabili și dispuși să primească diferite activități și servicii folositoare pentru reînnoirea și creșterea Bisericii” (LG, 12). O dovadă deosebită a acestei vitalități carismatice este oferită de viața consacrată, care încolțește și înflorește continuu prin acțiunea harului. Și formele de asociere bisericească sunt un exemplu luminos al varietății și fecundității roadelor spirituale pentru edificarea poporului lui Dumnezeu.
Preaiubiților, să retrezim în noi conștiința și recunoștința pentru darul de a face parte din poporul lui Dumnezeu; precum și responsabilitatea pe care acest lucru o implică».
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a Pontifului Roman, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
