”Cu smerenie și sinceritate, Biserica dorește să ia parte la dialogurile privind inteligența artificială. Nu deținem răspunsuri tehnice și nici nu ne dorim să-i înlocuim pe cei cu expertiză în acest domeniu, dar aducem o înțelepciune care privește ființa umană de care timpul nostru are o nevoie disperată”. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Leon al XIV-lea la conferința de presă organizată luni, 25 mai 2026, pentru prezentarea enciclicei sale ”Magnifica humanitas”.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru discursul papei Leon al XIV-lea de la prezentarea primei sale scrisori enciclice, ”Magnifica humanitas”, la conferința de presă organizată astăzi la Sala de presă a Sfântului Scaun.
«Dragi frați și surori, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți aici în această zi și pentru interesul acordat. Le mulțumesc sincer celor care au organizat această întâlnire de astăzi și, în mod special, celor care și-au împărtășit competența și experiența în diferitele reflecții pe care le-am ascultat. Aș dori să adresez o mulțumire deosebită domnului [Christopher] Olah pentru că a acceptat invitația noastră. La rândul meu, în numele Bisericii, accept invitația dumneavoastră de a merge împreună, de a asculta și de a vorbi și de a găsi împreună calea pentru umanitate, în această epocă a inteligenței artificiale. Ce semn mare de speranță este faptul că, în pofida diferențelor dintre noi, ne putem asculta unii pe alții. Acest schimb de replici arată clar gravitatea momentului, precum și încrederea că, împreună, putem discerne principalele chestiuni care privresc timpul nostru și, prin urmare, viitorul umanității.
În momente-cheie ale istoriei, Biserica este chemată să descifreze ”lucrurile noi” în lumina Evangheliei și a demnității ființei umane. Acum 135 de ani, venerabilul meu predecesor Leon al XIII-lea observa situația muncitorilor din fabrici, a familiilor lor dezbinate și a noilor forme de sărăcie generate de rapidele transformări industriale. El a înțeles că Biserica nu putea să rămână distantă. Într-un punct de cotitură epocal care amenința demnitatea umană, enciclica [sa] Rerum Novarum și-a spus cuvântul evanghelic și social despre ”lucrurile noi” în curs de desfășurare.
Astăzi ne aflăm în fața unei transformări de o amploare similară, cu consecințe poate chiar mai mari. Inteligența artificială atinge deja multe domenii ale vieții noastre și afectează deciziile care modelează coexistența umană. De asemenea, ea schimbă dramatic modul în care se duce un război.
Asemenea precedentului ”Leon”, simt la rândul meu responsabilitatea să privesc cu ochii credinței o altă transformare imensă, cu luciditatea rațiunii, cu deschidere către mister și cu strigătele săracilor și ale pământului răsunând în inima mea.
Magnifica Humanitas s-a născut din ascultare, așa cum a făcut-o Leon al XIII-lea. Am ascultat oamenii de știință și inginerii care lucrează cu entuziasm sincer la tehnologii capabile să atenueze suferințe imense; liderii politici și funcționarii publici care au căutat cu stăruință reguli juste; părinții și profesorii care sunt profund îngrijorați de viitorul tinerelor generații.
Alte voci, foarte tulburătoare, m-au contactat, de asemenea, în legătură cu sistemele de arme din ce în ce mai autonome, care sunt practic dincolo de orice posibilitate umană de a le administra eficient. Aud relatări foarte tulburătoare despre algoritmi care pot bloca accesul la asistență medicală, ocuparea forței de muncă și securitate pe baza unor date mânjite de prejudecăți și injustiție. Am auzit, totodată, tăcerea celor care nu au voce atunci când se iau decizii - decizii susceptibile de a genera noi forme de excluziune și suferință.
Din această ascultare s-a maturizat o convingere îngrijorătoare exprimată în Magnifica humanitas: inteligența artificială trebuie dezarmată. Cuvântul este greu, știu asta, dar este ales în mod deliberat pentru că acest moment are nevoie de cuvinte capabile să atragă atenția, să trezească conștiințele și să indice căi de urmat pentru umanitate.
Biserica lucrează de mult timp pentru dezarmarea nucleară, fiind conștientă că fiecare mare putere tehnică poate afecta viața oamenilor și, prin urmare, trebuie să fie însoțită de un discernământ moral adecvat și de un control public. Dezarmarea nucleară rămâne un serviciu adus păcii și demnității familiei umane.
Într-un sens asemănător, inteligența artificială cere acum să fie ”dezarmată”, eliberată de logicile care o transformă într-un instrument de dominație, excluziune și moarte. Asemenea energiei nucleare, ea trebuie să fie în slujba tuturor și a binelui comun. Deciziile privind tehnologia nu trebuie niciodată separate de conștiință și de responsabilitate. ”Să nu dormim precum ceilalți”, a îndemnat apostolul Paul, ”ci să veghem” (1 Tesaloniceni 5,6). O astfel de vigilență este necesară astăzi. Pacea, nu simpla absență a războiului, înseamnă dreptatea pusă în practică. Dar atunci când tehnologia slăbește simțul nostru critic, pacea însăși este în pericol.
Dezarmarea, însă, nu este suficientă. Trebuie să construim. Cuvântul ”a construi” îmi amintește de anii petrecuți ca misionar în Peru. În 2017, ploile torențiale și inundațiile au lovit nordul țării: multe familii și-au văzut casele înghițite de noroi, de asemenea, și multe drumuri. Acolo am învățat că a reconstrui nu înseamnă pur și simplu a înlocui ceea ce a fost distrus. Înseamnă a repara legăturile, a restabili încrederea și a trezi din nou speranța în viitor. Mai mult, nimeni nu reconstruiește singur. În Magnifica humanitas, îmi amintesc de profetul biblic Nehemia. În fața zidurilor ruinate ale Ierusalimului, el îi adună pe oamenii descurajați ca să aducă o renaștere. Imaginea zidurilor nu legitimează închiderile sau diviziunile, ci invită pe fiecare și pe toți să-și facă partea care le revine. Cărămidă după cărămidă, se conturează o coexistență mai justă, capabilă să apere demnitatea tuturor. Efortul lui Nehemia vorbește timpului nostru. Inteligența artificială poate fi un șantier al istoriei dintr-un orizont al comuniunii, în care progresul tehnic învață să slujească viața umană.
”Fiecare să aibă grijă cum construiește” (1 Corinteni 3,10), ne avertizează sfântul Paul. El nu se teme de un șantier; dimpotrivă, ne avertizează să nu construim fără temelii solide. Să nu ne temem de inteligența artificială, ci să ținem mereu în prim-plan dimensiunea umană. Nu putem fi neglijenți cu instrumentele noastre tehnice cele mai puternice. Adevărata dezvoltare, spune sfântul Paul al VI-lea, privește întotdeauna pe ”fiecare om și omul în întregime”. ”Fiecare” înseamnă că nicio persoană nu poate fi lăsată la marginea transformării digitale. ”În întregime” înseamnă că nimeni nu poate fi redus la productivitate, la performanță cognitivă sau la simple date. Persoana poartă în sine o libertate, o interioritate și o vocație de a iubi și de a venera pe care nicio mașină nu o poate înlocui sau bloca. Numai cu o astfel de viziune integrală poate fi orientată inteligența artificială spre binele comun. Numai împreună – cei care proiectează sistemele și cei afectați de ele, țările mai bogate și cele mai sărace, instituțiile și indivizii, centrele de putere și periferiile – vom putea construi un viitor, nu pentru câțiva privilegiați, ci pentru întreaga familie umană.
Aceasta este civilizația iubirii despre care vorbea sfântul Paul al VI-lea și pe care sfântul Ioan Paul al II-lea a proclamat-o cu atâta tărie ca orizont de urmărit împreună. Nu este un vis naiv. Este o direcție. Este calea pe care Isus Christos o deschide în istorie. Din acest motiv, Biserica dorește, cu umilință și sinceritate, să ia parte la dialogurile privind inteligența artificială. Nu deținem răspunsuri tehnice și nici nu ne dorim să-i înlocuim pe cei cu expertiză în acest domeniu. Dar aducem o înțelepciune care privește ființa umană de care timpul nostru are o nevoie disperată: fiecare persoană este unică și de neînlocuit, un subiect liber și inteligent, dotat cu conștiință, capabil să-L caute pe Dumnezeu, să-i slujească pe ceilalți și să aibă grijă de casa noastră comună. Îi invit, așadar, pe toți membrii Bisericii și ai familiei umane să învățăm să ne ascultăm unii pe alții, să înfruntăm cu curaj provocările prezentului și să cooperăm la construirea unei societăți mai umane și mai fraterne.
Cu ocazia lansării documentului ”Magnifica humanitas”, vă invit să vă asumați angajamentul de a rămâne vigilenți și, ca ”artizani ai speranței”, să continuați să construiți șantierul epocii noastre.
Fie ca Spiritul Domnului Isus înviat să ne susțină eforturile comune! Vă încredințez pe fiecare dintre voi Maicii noastre Maria. Cântarea ei ”Magnificat” cântă măreția lui Dumnezeu, care îi înalță pe cei smeriți. Fie ca ea să ne învețe să recunoaștem adevărata măreție a fiecărui bărbat și a fiecărei femei în iubire și slujire! Fie ca Domnul să facă roditoare marea lucrare pe care astăzi o încredințăm harului său, lăsând ca civilizația iubirii să se maturizeze în istorie. Asupra voastră tuturor invoc din toată inima binecuvântarea lui Dumnezeu».
După discursul final, papa Leon al XIV-lea a invocat asupra celor prezenți și a tuturor oamenilor de bună voință binecuvântarea sa apostolică.
