Imaginați-vă cam cum ați reacționa dacă un preot v-ar opri pe stradă și v-ar spune: „Întoarce-te la Dumnezeu, fiindcă calea pe care ai apucat-o este greșită”. Într-o societate ca cea de astăzi, o astfel de interpelare ar fi considerată un atentat la libertatea personală, ar fi considerată abuzivă etc. În unele state, probabil că ar putea fi intentat un proces pentru încălcarea drepturilor celor care nu cred…
Gândiți-vă, în schimb, la o situație similară, în care ați fi pe o potecă de munte și o persoană v-ar interpela, cerându-vă să vă întoarceți din drum deoarece pe calea pe care mergeți un urs furios atacă lumea. Probabil că ar dispărea imediat din minte abuzul și atentatul la propria libertate și orice alte chestiuni corecte politic și ne-am întoarce imediat din drum.
Cam acesta este sensul evangheliei. Arhiereii, fariseii și bătrânii poporului sunt destinatarii direcți ai pildei de astăzi. În percepția lor, cuvintele Mântuitorului reprezintă o acuzație adusă lor. Dacă ne gândim însă la rolul pildelor în Sfânta Scriptură, înțelegem că evanghelia de astăzi este, de fapt, o ultimă, disperată tentativă de a-i deștepta. Peste doar câteva zile, toți cei ce astăzi se află în fața Mântuitorului vor pune în aplicare parabola de astăzi, cuvânt cu cuvânt: îl vor scoate pe Fiul lui Dumnezeu în afara viei, în afara zidurilor cetății și acolo îl vor omorî. Pilda de astăzi este un ultim apel, similar cu cel pe care i-l face Natan proorocul regelui David atunci când acesta se îndepărtează de calea Domnului. Când regele îl trimite la moarte pe unul dintre soldații lui credincioși doar pentru a-i lua soția, Dumnezeu îl trimite pe Natan la el. Acesta îi spune o pildă, similară cu cea din evanghelia de astăzi, despre un om bogat care avea turme nenumărate de oi și care, cu toate acestea, atunci când pregătește un ospăț, răpește singura oiță a vecinului său sărac. Natan cere regelui David o sentință pentru acest caz, iar când David spune: „Acest om este vrednic de moarte!”, Natan îi spune: „Tu ești acel om!”. Și aici ni se pare că suntem în fața unei situații închise, dar, de fapt, sentința finală este momentul inițial al unei chemări la convertire, la pocăință. Regele își dă seama de greșeala lui și spune: „Am păcătuit înaintea Domnului”. Răspunsul la recunoașterea păcatului, echivalentă cu începutul pocăinței, este imediat, fiindcă Natan îi răspunde: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta și tu nu vei muri”. O astfel de logică spirituală, de convertire, este și cea care animează parabola de astăzi. Isus îi cheamă pe mai-marii lui Israel la pocăință. Așteaptă ca și ei să spună împreună cu regele David: „Am păcătuit împotriva Domnului”.
Întreaga istorie de mântuire merge în același sens. Deși Isus va fi omorât câteva zile mai târziu, Dumnezeu reușește să întoarcă tocmai acest rău suprem al omenirii în bine, oferind oamenilor mântuirea prin chiar sacrificiul Fiului Său. În Vechiul Testament avem o prevestire a acestui lucru minunat prin povestea lui Iosif. Vândut de frații lui din gelozie, Iosif ajunge mare dregător al faraonului și, înștiințat în vis de Dumnezeu, scapă de foamete nu doar Egiptul, ci și pe frații lui, tocmai pe ei, care l-au vândut. Cuvintele cu care Iosif îi întâmpină sunt următoarele: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-ați vândut în Egipt. Acum însă să nu vă întristați, nici să vă pară rău că m-ați vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieții voastre”.
Pe Isus mai-marii lui Israel l-au vândut. Și noi îl vindem prin păcatele noastre. Însă toate acestea se spulberă în fața pocăinței, în momentul în care ne dăm seama de răul făcut și ne întoarcem de pe căile răutății. Atunci vedem cu adevărat realitatea: el a murit pentru păstrarea vieții noastre. Prin rănile Lui, noi am fost mântuiți.
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Ev Mt 21,33-44
Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Isus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.
