PF Claudiu: „Noi toți suntem rezultatul rugăciunilor și al jertfelor înaintașilor noștri”
Duminică, 30 august 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a vizitat Parohia Greco-Catolică Letca, din Protopopiatul Ileanda, într-o zi de sărbătoare marcată de rugăciune, comuniune și recunoștință față de mărturisitorii credinței.
Preafericirea Sa a fost întâmpinat de părintele protopop de Ileanda, de pr. Gheorghe Iacobhazi, parohul comunității, de reprezentanții autorităților locale, precum și de peste 20 de preoți, clerici, seminariști și numeroși credincioși veniți din mai multe parohii și eparhii ale Bisericii Greco-Catolice.
Un moment deosebit al vizitei l-a constituit binecuvântarea bustului dedicat pr. Paul Augustin, supranumit „Ceasornicarul”, preot care, în anii persecuției comuniste, a păstrat vie credința și comuniunea cu Roma, celebrând în clandestinitate. Au urmat sfințirea iconostasului și binecuvântarea interiorului bisericii parohiale, după încheierea lucrărilor de renovare.
Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie arhierească, celebrată de Preafericirea Sa Claudiu.
În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice a vorbit despre legătura profundă care îi unește pe cei ce îi urmează lui Cristos și despre comuniunea spirituală dintre generațiile Bisericii.
„Suntem astăzi aici, credincioși, urmași ai lui Cristos, oameni care încercăm să trăim viața noastră pe urmele lui Cristos, dar suntem legați și de o legătură profundă de prietenie, de dragoste în Cristos”, a spus Preafericirea Sa.
Evocând anii copilăriei și adolescenței petrecuți la Jibou, Arhiepiscopul Major a amintit apropierea sa de aceste meleaguri și legătura dintre comunitățile greco-catolice formate și susținute în timpul clandestinității de preoți care colaborau și se sprijineau reciproc.
Referindu-se la pr. Paul Augustin și la mărturisitorii credinței, Preafericirea Sa a subliniat că memoria lor nu aparține doar trecutului, ci constituie temelia vie a Bisericii de astăzi: „Noi toți suntem rezultatul rugăciunilor, al sacrificiului, rezultatul jertfelor înaintașilor noștri. Așa este în Biserică, noi nu începem nimic de la zero.”
Preafericitul Părinte Claudiu a amintit, de asemenea, legăturile spirituale ale acestor locuri cu numeroși preoți și ierarhi ai Bisericii, între care Preasfințitul Cornel Damian și Preasfințitul Ioan Bot, invitându-i pe cei prezenți să privească istoria ca pe o țesătură de rugăciune, sacrificiu și har transmisă din generație în generație.
„Trebuie doar să ridicăm puțin vălul istoriei, ca să vedem cât de legați suntem de înaintașii noștri”, a arătat Preafericirea Sa, îndemnând comunitatea să păstreze vie această comuniune chiar și dincolo de întâlnirile concrete: „Noi rămânem în comuniune spirituală așa cum suntem astăzi aici.”
La încheierea celebrării, pr. Gheorghe Iacobhazi, parohul comunității din Letca, i-a mulțumit Preafericitului Părinte Claudiu pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură și pentru timpul oferit parohiei. Părintele paroh și-a exprimat, totodată, recunoștința față de credincioși, binefăcători, autoritățile locale și toți cei care au contribuit la restaurarea și înfrumusețarea bisericii, precum și la realizarea monumentului dedicat pr. Paul Augustin.
Prin prezența Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice, prin cinstirea unui preot mărturisitor și prin rugăciunea comună a atâtor clerici și credincioși, sărbătoarea de la Letca a devenit o mărturie despre continuitatea credinței: o credință primită prin jertfa înaintașilor, trăită astăzi în comuniune și încredințată mai departe generațiilor viitoare.
ACC