„Spiritul Sfânt este cel care-l face pe creştin să aibă memoria istoriei şi a darurilor primite de la Dumnezeu; fără această prezenţă de har creştinul cade în idolatrie”: este, pe scurt, ceea ce a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican.
La celebrarea euharistică au luat parte angajaţi de la conducerea Radioului Vatican, precum şi membri ai Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor.
Lecturile Sfintei Liturghii au proclamat Cuvântul lui Dumnezeu din cartea Faptele Apostolilor (19,1-8) şi Evanghelia după Ioan (16, 29-33).
Răspunsul pe care Sfântul Paul îl primeşte de la un grup de discipoli din Efes este surprinzător: „Nici măcar n-am auzit că există Spirit Sfânt” (v. 2). Papa Francisc a început predica în orizontul acestor cuvinte, observând cu realism că uimirea creştinilor de acum două mii de ani nu este tipică doar primelor timpuri. Într-un anumit fel, Sfânt Sfânt rămâne întotdeauna „necunoscutul credinţei noastre”. „În timpurile noastre, numeroşi creştini nu ştiu cine este Spiritul Sfânt, cum este Spiritul Sfânt. Uneori se aud următoarele: «Eu mă descurc bine cu Tatăl şi cu Fiul, pentru că mă rog Tatăl Nostru către Dumnezeu Tatăl şi primesc Sf. Împărtăşanie cu Dumnezeu Fiul, dar cu Spiritul Sfânt nu ştiu ce să fac…». Alţii spun: «Spiritul Sfânt este porumbelul, el ne oferă cele şapte daruri». Dar în acest fel – a reluat Papa – sărmanul Spiritul Sfânt este pus întotdeauna la urmă şi nu găseşte un loc bun în viaţa noastră”.
În schimb, a întărit Papa Francisc, Spiritul Sfânt este „Dumnezeu care lucrează în noi”, „Dumnezeu care ne face să ne aducem aminte”, cel care „trezeşte amintirile”. Isus însuşi explică apostolilor săi înainte de Rusalii: Spiritul pe care Dumnezeu îl va trimite „în numele meu” vă va aminti tot ceea ce v-am spus. Fără această prezenţă, creştinul se află pe o pantă periculoasă:
„Un creştin fără memorie nu este un adevărat creştin: este un bărbat sau o femeie prizonier al situaţiei, al momentului, nu are istorie. De fapt, are istorie dar nu ştie cum să se raporteze la aceasta. Tocmai Spiritul Sfânt îl învaţă cum să se raporteze la istorie. Memoria face istorie. Când în Scrisoarea către Evrei autorul spune «Amintiţi-vă de părinţii voştri în credinţă», iată memoria! «Amintiţi-vă de primele momente ale credinţei voastre, de curajul de care aţi dat dovadă», iată memoria! Memoria vieţii noastre, a istoriei noastre, memoria clipei în care am avut harul de a-l întâlni pe Isus, memoria a tot ceea ce Isus ne-a spus!”.
„Această memorie care izvorăşte din inimă este un har al Spiritului Sfânt”. Dar a avea o memorie bună – precizează Papa Francisc la predică – înseamnă a-şi aduce aminte în acelaşi timp atât de propriile mizerii care ne fac sclavi cât şi de harul lui Dumnezeu care ne răscumpără din acele mizerii: „Când vine un pic de vanitate iar unul se crede un Premiu Nobel pentru sfinţenie, memoria ne face bine: «adu-ţi aminte de unde te-am luat, de la capătul turmei, tu erai în spate, în turmă». Memoria este un har de mare importanţă, şi când un creştin nu are memorie – e greu să vorbeşti astfel, dar acesta este adevărul – nu este creştin, este un idolatru pentru că stă înaintea unui Dumnezeu care (îşi închipuie că) nu face drum, nu ştie să deschidă drumuri. Or, Dumnezeul nostru merge pe drum alături de noi, se amestecă printre noi, umblă împreună cu noi. Ne mântuieşte. Face istorie împreună cu noi. Trebuie să avem memoria acestor realităţi şi atunci, cu acest har al memoriei, viaţa devine mai rodnică”.
Papa Francisc a încheiat predica prin îndemnul de a cere cu insistenţă harul memoriei. Şi aceasta, pentru a fi oameni care nu uită de drumul străbătut, nu uită de harurile primite în viaţă, nu uită de iertarea păcatelor primită de atâtea ori, nu uită că au fost robi şi Domnul i-a eliberat.
Sursa:ro.radiovaticana.va
