De Angelo Busetto
Se întâmplă să mă întâlnesc și acum cu acea mamă; și nici acum nu îmi răspunde la salut. Evenimentul s-a petrecut în urmă cu douăzeci de ani. Fiica sa a fost ucisă de către logodnic. Din momenul crimei și până a fost găsit cadavrul și făptașul au trecut mai multe zile. În acea perioadă de timp am vizitat de mai multe ori familia vânzătoarei. După aflarea adevărului, am dorit să-l vizitez pe tânărul ucigaș la închisoare. A fost suficient pentru ca familia fetei să se supere foarte tare pe mine.
Am experimentat de mai multe ori cum pentru un tată sau o mamă moartea unui fiu este lovitura cea mai mare pe care o pot primi. Din aceste tragice circumstanțe am văzut uneori înflorind o puternică credință. În alte cazuri disperarea a creat o ruptură imposibil de vindecat: fețele părinților s-au înăsprit iar relațiile cu ceilalți s-au dezechilibrat. Din această cauză, mă surprinde și mai mult iertarea dăruită asasinilor de către rudelor persoanei ucise. În acest caz nu este vorba doar de iertare, ci și de a ajuta pe celălalt: tatăl vânzătoarei din Asti s-a arătat dispus să o ajute pe fiica asasinului fiicei lui, care suferă de o boală genetică.
Zic jurnalele că vânzătoarea trăia, la fel ca și părinții ei într-un frumos ambient creștin. Nu este un gest mai creștinesc decât să faci bine celui care ți-a făcut rău. Zice Isus în Evanghelie: „Iubiți pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați pe cei care vă blestemă...” (Lc 6,27). Este diversitatea creștină: „Dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce merit aveți? Și păgânii fac la fel. Și dacă le faceți bine celor care vă fac bine, ce merit aveți? Și păgânii fac la fel”. (Lc 6,32). O noutate posibilă celor care au credință: „Totul este posibil celui care crede” (Mc 9,23).
Când harul lui Dumnezeu întâlnește disponibilitatea noastră, atunci umanul înflorește și creștinismul revelă toată eficacitatea sa. Dar în deșertul vieții noastre, mai are loc credința? În jocul vieții construit din lupte, din victorii și înfrângeri este posibil să nu crească în noi dorința de a ne răzbuna sau dorința de ”dreptate”? Când, după lungi proceduri juridice se ajunge la ”corecta” condamnare a vinovaților este mare ”satisfacția”. Teama de pedeapsă ar putea să-l descurajeze pe cel care e tentat să facă rău prin acțiunile sale. Spiritul răzbunării e din aceeași substanță ca răul dar pe care din nefericire îl amplifică: împreună cu viața persoanei ucise se stinge și viața celorlalți, rude și prieteni.
Milostivirea în schimb salvează pe cel care (ne) face răul aducând minunea învierii: cel care iartă se înalță găsind noi forțe de viață. Uneori schimbă și inima asasinului și a celor care sunt în jur. Există un izvor de viață în creștinism, un factor activ de umanitate. În gestul hotărât și discret al tatălui femeii ucise, găsim un început de schimbare în lume și o speranță petru toți.
Traducere: AMR
