Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel,
29 iunie 2016.
(Toate ale sărbătorii;
Ap 2 Corinteni 11,21-33; 12,1-9; Ev Matei 16,13-19)
Vecernia Sărbătorii
Ușile Împărătești ale altarului sunt închise. Lumina în biserica este stinsă. Preotul, cu epitrahil, stând în fața Sfintei Mese, rostește cu glas înalt:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Îndată:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Cântăreții citesc Psalmul 103, al Creației:
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adapi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
Fie gloria Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși:
Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia!
În acest timp, preotul face trei închinăciuni, în fața Sfintei Mese, și iasă pe ușa dinspre miazănoapte, în fața Ușilor Împărătești și citește, în taină, cele șapte rugăciuni ale vecerniei sau ale luminilor.
Rugăciunea I
Doamne, îndurate și milostive, îndelung- răbdătorule și mult- milostive, ascultă rugăciunea noastră și ia aminte la glasul cererii noastre. Fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește inimile noastre, ca să ne temem de numele Tău cel sfânt, pentru că mare ești Tu și faci lucruri minunate. Tu singur ești Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Ție, Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta și a mângâia și a mântui pe toți cei ce nădăjduiesc întru numele Tău cel sfânt.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerți, ci fă cu noi, după bunăvoința Ta, doctorule și vindecătorule al sufletelor noastre. Îndreptează-ne la limanul voii Tale; luminează ochii inimilor noastre spre cunoașterea adevărului Tău; și ne dăruiește cealaltă vreme a zilei de acum și toată vremea vieții noastre în pace și fără de păcat a o petrece, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților.
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Doamne, Dumnezeul nostru, adu-Ți aminte de noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, când chemăm numele Tău cel sfânt, și să nu ne lași pe noi rușinați în așteptarea milei Tale, ci ne dăruiește, Doamne, împlinirea tuturor cererilor cele spre mântuire. Și ne învrednicește să Te iubim și să ne temem de Tine, din toată inima noastră și să facem întru toate voia Ta.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Cel ce cu cântări fără de tăcere și cu doxologii fără de încetare ești lăudat de Sfintele Puteri, umple gura noastră de lauda Ta, ca să dăm mărire numelui Tău celui sfânt; și ne dă nouă parte și moștenire cu toți cei ce se tem de Tine întru adevăr și păzesc poruncile Tale, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea V
Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care ești îndelung-răbdător cu noi toți și-Ți pare rău de răutățile noastre, adu-Ți aminte de îndurările Tale și de mila Ta. Cercetează-ne întru bunătatea Ta și cu harul Tău dă-ne ca, și în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, și fără de bântuială păzește viața noastră, cu harul Preasfântului Tău Spirit.
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care ești binecuvântat împreună cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Dumnezeule cel mare și minunat, care cu bunătatea cea nespusă și cu purtarea de grijă cea multă toate le chivernisești și ne-ai dăruit bunătățile Tale cele din lume și ne-ai chezășuit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele promise nouă; Cel ce ne-ai ajutat și în partea cea trecută a zilei, să fim feriți de tot răul, dăruiește-ne ca și pe cea rămasă să o săvârșim fără de prihană înaintea sfintei Tale măriri, ca să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel singur bun și de oameni iubitor.
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VII
Dumnezeule cel mare și preaînalt, Cel ce singur ai nemurire și locuiești întru lumina cea neapropiată; care ai făcut toată zidirea cu înțelepciune; Cel ce ai despărțit lumina de întuneric și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele spre stăpânirea nopții; care ne-ai învrednicit pe noi păcătoșii și în ceasul de acum să întâmpinăm fața Ta cu mărturisire și să-Ți aducem lauda cea de seara; Însuți, Iubitorule de oameni, îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta și o primește ca pe o mireasmă cu bun miros. Seara de acum și noaptea ce vine, liniștite dăruiește-ni-le nouă; îmbracă-ne cu armele luminii; mântuiește-ne de frica nopții și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Și ne dăruiește somnul pe care l-ai dat spre odihna neputinței noastre, ferit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne, dătătorule al bunătăților, ca și în așternuturile noastre umilindu-ne, să pomenim noaptea numele Tău, și cu gândul la poruncile Tale luminându-ne, să ne ridicăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale, pentru păcatele noastre și ale întreg poporului Tău, pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, întru milă îl cercetează.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După ce cântăreții au terminat de citit Psalmul 103, preotul, după ce a terminat de citit în taină rugăciunile vecerniei, de acolo, din fața iconostasului, rostește Ectenia mare.
P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând sau pe versul prescris, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.
Psalmul 140, pe versul 2, propriu-zis.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Stihurile următoare se citesc.
Pune Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Psalmul 141
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii".
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Mântuieşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Se pun Stihirile pe 8.
8 Stihiri, primele 2 se repetă de 3 ori, iar a treia se repetă de 2 ori, pe versul 3 propriu-zis..
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Cu ce cununi de laudă vom încununa pe Petru și pe Pavel, pe cei despărțiți cu trupurile și împreunați cu spiritul, pe mai-marii propovăduitorilor de Dumnezeu? Pe unul ca pe o căpetenie între ceilalți apostoli; iar pe acela ca pe cel ce mai mult decât alții s-a ostenit; că pe aceștia, cu adevărat după vrednicie, cu cununile măririi celei nemuritoare îi încununează Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce are mare milă (de trei ori).
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Cu ce frumuseți de cântări vom lăuda pe Petru și pe Pavel, pe cei ce sunt aripile cunoștinței de Dumnezeu, care au zburat pe la margini; și la cer s-au înălțat, mâinile Evangheliei harului, picioarele propovăduirii adevărului, râurile înțelepciunii, cornurile Crucii, prin care a surpat sprânceana demonilor Hristos, Cel ce are mare milă (de trei ori).
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Cu ce cântări spirituale vom lăuda pe Petru și Pavel, pe cei ce au junghiat necredința în Dumnezeu, și gurile cele neastupate, săbiile Spiritului cele înfricoșătoare, frumusețile Romei cele luminoase, desfătările a toată lumea, tablele cele înțelegătoare ale Legii noi, scrise de Dumnezeu în Sion, pe care Hristos i-a chemat, Cel ce are mare milă (de două ori)..
Mărire…, vers 4.
Cu întrebarea cea de trei ori: ”Petre, Mă, iubești?” Hristos l-a așezat mai mare păstor al Turmei Sale. Pentru aceasta și către Cunoscătorul tainelor a zis Simon: ”Doamne, Tu toate le cunoști, toate le știi, Tu știi că Te iubesc” Pentru aceasta către dânsul Mântuitorul a zis: Paște oile Mele, paște alegerea Mea, paște mielușeii Mei, pe care cu sângele Meu i-am agonisit spre mântuire. Pe Acela roagă-L de Dumnezeu fericite apostole, să ne dăruiască nouă mare milă.
Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.
Proorocul David, care pentru tine este al lui Dumnezeu părinte, cu dulce cântare mai înainte despre tine a glăsuit, către Cel ce a făcut ție măriri: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta. Că pe tine, Maică, pricinuitoarea Vieții te-a arătat Dumnezeu, Cel ce fără de tată din tine a se face om a binevoit, ca iarăși să zidească chipul Său cel stricat de patimi. Și oaia cea rătăcită, pierdută prin munți, aflând-o, pe umeri ridicând-o la Tatăl să o aducă și, după voia Sa, cu puterile cerești să o unească, de Dumnezeu Născătoare, și lumea să o mântuiască Hristos, Cel ce are mare și bogată milă.
În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:
Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:
Înțelepciune, drepți!
Strana cântă sau rostește imnul:
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!
Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.
Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta Masă, și intră în altar.
Terminânduse cântarea imnului, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.
Prohimenul şi stihul zilei, vers 6.
Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul (Ps 123,8).
Stih: Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu (Ps 120,1).
Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul.
Urmează cele 3 paremii.
P.: Înțelepciune.
C.: Din Scrisoarea întâi a Sfântului apostol Petru (1,3-9), citire.
P.: Să luăm aminte.
Fraților, binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie,
Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi,
Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi.
Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme,
Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Isus Hristos.
Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită,
Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.
P.: Înțelepciune.
C.: Din Scrisoarea întâi a Sfântului apostol Petru (1,13-19), citire.
P.: Să luăm aminte.
Iubiților, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Isus Hristos.
Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre,
Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.
Că scris este: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt".
Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre,
Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi,
Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit.
P.: Înțelepciune.
C.: Din Scrisoarea întâii a Sfântului apostol Petru (2,1-), citire.
P.: Să luăm aminte.
Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului.
Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu, în ziua când îi va cerceta.
Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor,
Fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine;
Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă.
Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
Daţi tuturor cinste, iubiţi frăţia, temeţi-vă de Dumnezeu, cinstiţi pe împărat.
Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.
Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui,
Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui,
Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate.
El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.
Apoi, preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare.
P.: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei bisericii acesteia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţii şi fraţii noştri dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindenea.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, a fraţilor sfintei bisericii acesteia.
Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi preacinstită biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.
P.: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin.
Apoi, rugăciunea:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ectenia celor șase cereri
P.: Să plinim rugăciunile noastre cele de seara, Domnului.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Ziua toată, desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.
C.: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, neînfruntat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
P.: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție măriri înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
P.: Pace tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
C.: Ție, Doamne.
Preotul spune, în taină, Rugăciunea plecării capului.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât pentru mântuirea neamului omenesc, caută spre robii Tăi și spre moștenirea Ta. Că Ție, Judecătorului celui înfricoșător și iubitor de oameni, și-au plecat capetele și și-au smerit grumajii, robii Tăi, nu de la oameni așteptând ajutorul, ci nădăjduind în mila Ta și dorind după mântuirea Ta. Pe aceștia păzește-i în toată vremea, și în seara de acum și în noaptea ce vine, de tot dușmanul și de toată lucrarea cea potrivnică a diavolului, de cugete deșarte și de gânduri rele.
Apoi, cu glas înalt.
Fie stăpânirea împărăției Tale binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Dacă se face Litie.
Stihirile, vers 2, propriu-zis.
Veniți astăzi adunările credincioșilor, împreunarea cea frumoasă cu bună laudă, pe meșterii harului cei aleși; pe Petru și pe Pavel, cu cuvioase laude să-i încununăm, pentru că fără pizmuire tuturor cuvântul semănând, cu acestea harul Spiritului a îmbogățit. Și vițe ale viei celei adevărate fiind, strugure copt nouă ne-a lucrat, care veselește inimile noastre. Către care să strigăm cu fața descoperită, și cu curată cunoștință zicând: Bucurați-vă, pierzătorii celor necuvântătoare și slujitorii celor cuvântătoare. Bucurați-vă, alegerea cea frumoasă a Făcătorului și Ziditorului a toate. Bucurați-vă, solitorii celor buni și alungătorii celor răi. Pe care să-i rugăm să se roage pururea către Făcătorul și Învățătorul, să dăruiască lumii pace stătătoare și sufletelor noastre mare milă.
Pe ucenicii lui Hristos și Temeliile Bisericii, stâlpii cei adevărați și temeiurile, și dumnezeieștile trâmbițe ale învățăturilor lui Hristos și ai patimilor, pe mai-marii apostolilor, pe Petru și pe Pavel, toată lumea ca pe niște mai întâi-stătători să-i lăudăm. Că aceștia înconjurând toată lățimea pământului, ca un plug au semănat credința și tuturor au sădit cunoștința de Dumnezeu, arătându-le Cuvântul Treimii, o, Petre, piatră și temelie, și Pavele, vas al alegerii, care și pereche înjugată a lui Hristos fiind, pe toți ați tras spre cunoștința de Dumnezeu, pe păgâni și cetăți și insule; și pe iudei iarăși i-ați adus la Hristos, și vă rugați să se mântuiască sufletele noastre.
Petre, mai-marele între măriții apostoli, piatra credinței, și Pavele minunate, ritorule al sfintelor Bisericii și luminătorule, stând înaintea dumnezeiescului scaun, rugați-vă lui Hristos pentru noi.
Pavele, gura Domnului și temeiul învățăturilor, oarecând prigonitor al lui Isus Mântuitorul, iar acum și pe scaunul apostolilor întâi-șezător ai fost, fericite. Pentru aceasta cele negrăite ai văzut, înțelepte, până la al treilea cer ridicându-te, și ai strigat: Veniți cu mine și de bunătăți să nu ne lipsim.
Apoi, pe vers 3
Cetățenii Ierusalimului celui de sus, piatra credinței, ritorul Bisericii lui Hristos, numărul cel de doi al Treimii, vânătorii lumii, lăsând astăzi cele de pe pământ, au mers prin pătimire la Dumnezeu și se roagă Lui cu îndrăznire, să mântuiască sufletele noastre.
Mărire..., vers 5.
Înțelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul cel împreună-veșnic cu Tatăl, precum în Evanghelie mai înainte a zis: Voi sunteți vițe bine-roditoare, prealăudați apostoli, care strugure copt și frumos ați purtat în ramurile voastre, pe care mâncându-l noi credincioșii, ne prefacem prin gustări spre dumnezeiască veselie, Petre, piatra credinței, și Pavele, lauda lumii, întăriți turma pe care ați câștigat-o cu învățăturile voastre.
Și acum..., a. Născătoarei, acelașii vers.
Fericimu-te de Dumnezeu Născătoare Fecioară, și te mărim credincioșii după datorie, pe tine, cetatea cea nesfărâmată și zidul cel nesurpat, și ocrotitoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre.
Urmează Ectenia specială a Litiei.
Dacă nu se face Litie, îndată după Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 1.
Legăturile tale cele de prin cetăți, și necazurile cine le va spune mărite Apostole Pavel? Sau cine va pune de față nevoințele și ostenelile tale, cu care te-ai ostenit întru bună-vestirea lui Hristos, ca pe toți să-i dobândești și lui Hristos Biserică să-i aduci? Ci te roagă, ca să fie păzită această bună mărturisire a ta, până la suflarea cea mai de pe urmă, Pavele apostole și învățătorule al Bisericilor.
Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor (Ps 18,4).
Legăturile tale cele de prin cetăți și necazurile cine le va spune mărite Apostole Pavel? Ostenelile, nevoințele, privegherile, patimile cele rele, în foame și în sete, în frig și în lipsuri, coșnița, bătăile cu toiege, împroșcările cu pietre, înconjurarea, adâncul, sfărâmările de corăbii? Priveliște te-ai făcut îngerilor și oamenilor. Toate adică le-ai răbdat pentru Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine, ca lumea să dobândești întru Hristos Isus Domnul tău. Pentru aceasta te rugăm noi, cei ce săvârșim pomenirea ta cu credință, ca neîncetat să te rogi să se mântuiască sufletele noastre.
Stih: Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria (Ps 18,1).
Pe luminătorii cei mari ai Bisericii, pe Petru și pe Pavel, să-i lăudăm; că mai mult decât soarele au strălucit întru tăria credinței, și pe păgâni cu razele propovăduirii, din necunoștință i-au adus la dumnezeiasca cunoștință; pe unul, pentru că pe cruce pironindu-se, la cer călătorie a făcut, unde cheile împărăției de la Hristos a luat, iar pe altul pentru că cu sabia fiind tăiat, la Mântuitorul a mers, după vrednicie se fericesc. Și amândoi împotriva lui Israel grăiesc, căci asupra Domnului însuși, cu nedreptate mâinile și-au întins. Pentru aceasta cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeul nostru, surpă pe cei ce sunt împotriva noastră și dreapta credință o întărește, ca un iubitor de oameni.
Mărire…, vers 6.
Praznic de veselie a strălucit marginilor astăzi, întru tot cinstită pomenirea înțelepților și mai-marilor apostoli, a lui Petru și a lui Pavel. Pentru aceasta și Roma se bucură săltând în cântări și laude. Să prăznuim și noi fraților, această preacinstită zi cu laude, zicând: Bucură-te, Petre apostole, și de aproape prieten al învățătorului tău, Hristos Dumnezeul nostru. Bucură-te, Pavele,al tuturor prieten și al credinței propovăduitor, și al lumii învățător. Însoțire sfântă aleasă, ca cei ce aveți îndrăznire, pe Hristos Dumnezeul nostru rugați-L să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi vers.
Făcătorul și Mântuitorul meu, Preacurată, Hristos Domnul din pântecele tău ieșind, întru mine îmbrăcându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam a mântuit. Pentru aceasta ție, Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu și Fecioarei cu adevărat, strigăm fără tăcere ca îngerul: Bucură-te! Bucură-te stăpână, folositoarea și acoperământul și mântuirea sufletelor noastre.
Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32) :
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și mărire poporului Tău, Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Troparul Sfinților Apostoli, vers 4.
Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi ai lumii Învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască, şi sufletelor noastre mare milă.
Mărire..., Și acum..., a Născătoarei, același vers.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
Preotul face Încheierea.
Stând în fața Sfintei Mese, zice: Înțelepciune.
Cântăreții: Binecuvântează.
Preotul, din Sfintele Uși, zice:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor.
Cântăreții: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a dreptcredincioșilor creștini, și Sfântă Biserica Ta o păzește în veacul veacului.
Preotul, închinându-se spre icoana Maicii Domnului, zice:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Cântăreții: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, închinându-se spre icoana Mântuitorului, zice:
Mărire Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Cântăreții: Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori). Părinte, binecuvântează.
Preotul, tot din Sfintele Uși, face Dezlegarea:
Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinților măriților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, pe care-i sărbătorim astăzi, ale sfinților, drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, și pentru ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.
Cântăreții: Amin.
Preotul se întoarce spre Sfânta Masă și zice:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Cântăreții: Amin.
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș