La urma urmei era doar o chestiune de timp. În Belgia, ieri, s-a asistat la primul caz de eutanasiere a unui minor și acest fapt odios va fi considerat o premieră cu care țara europeană se va lăuda lumii. La această situație s-a ajuns din cauza legii adoptate în 2014, care a fost un punct de plecare fără întoarcere pentru astfel de acte. Știrea a fost dată publicității de ziarul flamand Het Nieuwsblad, iar articolul începe astfel: "În tăcere și discreție absolută, pentru prima dată în țara noastră, un minor a murit prin eutanasiere".
Textul nu face referiri nici la numele și nici la alte detalii despre copil, nici măcar vârsta nu este menționată, doar că a avut loc în Flandra. Legea eutanasiei în Belgia permite să se suprime viețile copiilor minori, considerați bolnavi în fază terminală, după depunerea unei cereri către medicul curant, care trebuie să prezinte cazul și să primiească autorizație din partea "Departamentului Federal pentru controlul și evaluarea eutanasieirilor". Legea mai precizează că minorul trebuie să-și exprime sub o formă sau alta consimțământul. Practic, este o moarte care va încuraja și altele deoarece aprobarea legii a mai avut nevoie doar de un eveniment declanșator, care s-a întâmplat. Există și alte țări în care au loc dezbateri animate asupra eutanasiei la copii. Există o întreagă campanie în curs de desfășurare ce folosește o tehnică binecunoscută cu povești a unor cazuri extreme, radicale, pentru a sensibiliza opinia publică. Una dintre aceste țări este Statele Unite ale Americii.
La vârsta de 14 ani, o adolescentă americană, ne mai suportând boala, cu sprijinul mamei sale, și-a anunțat intenția de a muri. Astfel, Jerika Bolen, crescută de o mamă singură, a devenit rapid noua emblemă a pro-eutanasiei din SUA. Născută cu atrofie musculară spinală, o boală neurodegenerativă, care afecteaza celulele nervoase din măduva spinării ce guvernează muschii, se vede nevoită să respire douăsprezece ore pe zi ajutată de un ventilator. Mulți consideră că fata a atisn un nivel de oboseală prea ridicat și că trebuie "eliberată".
"Am știut că, mai devreme sau mai târziu, va veni acest moment", a spus mama copilei. Așa că, în iulie, pentru a sărbători plecarea lui Jerika, ea și echipa medicală au decis să organizeze replica unui bal școlar, atrăgând mii de oameni care au participat la "petrecerea" de rămas bun. De peste tot din Statele Unite au venit multe felicitări, chiar și din partea multor figuri publice care își exprimau regretul că au ratat ocazia de a fi la "petrecere" însă s-au arătat dispuși să pledeze pentru cauza ei. Toate acestea, în loc să ofere sprijin pentru ca adolescenta să fie tratată corespunzător și să trăiescă toată viața, care este un dar al lui Dumnezeu. Dar, în ciuda deciziei de a scăpa de îngrijirea lui Jerika, aceasta este încă în viață, chiar dacă nu se știu prea multe detalii despre starea ei.
Hotărâtă să o ajute pe adolescentă să înțeleagă că moartea nu poate fi o eliberare de suferință, este Carrie Ann Lucas, director executiv al Asociației Americane a părinților cu copii cu dizabilități. Lucas a solicitat acum intervenția autorităților pentru a investiga detaliile cazului, pentru că "un copil, de fapt, nu este în măsură să ia decizii de acest gen și în fața legii ea este doar un copil. Carrie Ann, împreună cu alte patru asociații au cerut Departamentului pentru Copii și Familie din Wisconsin să examineze această problemă, având în vedere că "boala lui Jerika este degenerativă, dar nu terminală." Alte asociații de protecție a persoanelor cu handicap au subliniat de asemenea repercusiunile negative ale unui astfel de gest, mai ales dacă este făcut public, asupra mentalitalității colective. Diane Coleman, director executiv al organizației Not Dead Yet, a explicat că a invoca moartea pe motive de boală lasă să se înțeleagă că "persoanele cu dizabilități ar trebui să fie scoase din uz", că sunt în plus, ceea ce este împotriva drepturilor demnității umane.
Cu toate acestea, pentru a o determina pe Jerika să se mai gândească, au fost mulți adulți aflați în situația ei sau unii părinții de copii cu dizabilități, care și-au exprimat dorința de a o înconjura cu toată dragostea necesară pentru a o sprijini să facă față bolii. Și, prin urmare, să o convingă că viața merită să fie trăită mereu, în orice condiții, până la sfârșitul ei. Într-o lume ce respinge durerea poate părea crunt și "lipsit de compasiune" să-i spui unui bolnav că merită să trăiască. Însă aceasta este adevărata dragoste, contrar mesajului mamei lui Jerika transmis la microfoanele Wluk-TV unde a spus: "Jerika te iubesc atât de mult încât nu te voi face să suferi".
Rugămințile celor foarte grav bolnavi, care uneori cer moartea, nu trebuie să fie înțelese ca expresie a unei adevărate voințe de eutanasie; de fapt ele sunt aproape totdeauna cereri pline de neliniște după ajutor și după afecțiune. În afara îngrijirilor medicale, bolnavul are nevoie de iubire, de căldură umană și supranaturală, cu care pot și trebuie să-l înconjoare toți cei care îi sunt aproape, părinți și copii, medici și infirmieri. Jerika, sau oricare altă persoană din lumea aceasta, trebuie înconjurată cu multă afecțiune și dragoste astfel încât să-și trăiască viața până la capăt cu multă demnitate.
Traducere: ACC
