Isus a petrecut în casele contemporanilor săi, primind adesea și invitația de a rămâne la masă cu ei. Îl aflăm, la un moment dat, în casa unui fariseu pe care îl scandalizează prin faptul că nu se spală pe mâini înainte de a se așeza la masă. Domnul va fi pus atunci în situația de a dezvălui cât de mult rău pot face politețurile dacă nu mai au ca scop bunul simț, politețea, prietenia, dar mai ales cuviința. Sub forma unui aspru reproș – Vai vouă, fariseilor! – spus de mai multe ori (Luca 11, 42-46), Hristos nu va condamna politețea ca semn de respect, ci va denunța spiritul care pune protocolul, precedențele sau preceptele mai presus de om, expunând inima judecății și disprețului.
1. Vai vouă... că dați zeciuială din izmă și din untariţă și din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu. A bifa ca rod al efortului propriu împlinirea unui precept și ideea dreptății prin merite proprii, nu ca dar al lui Dumnezeu. Greșim astfel împotriva dreptății lui Dumnezeu, dar mai ales a dragostei sale. Chiar dacă cineva face binele cu strictețe, îi lipsește lucrul esențial: a face binele înseamnă a te pune alături de ceilalți și nu de a te separa de ei.
2. Vai vouă... că iubiţi scaunele din faţă în sinagogi şi în închinăciunile din pieţe. Biserica a stabilit de la Isus singura precedență reală: slujirea dezinteresată și devotamentul fără laude; Evanghelia e necruțătoare cu cei care pierd simțul măsurii, imaginându-și un Dumnezeu mulțumit să felicite binele și să pedepsească răul.
3. Vai vouă... că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. Străduința interioară poate finisa exteriorul, nicidecum invers. Dragostea cerută nouă de Isus e asimetrică: a dărui nu e pe aceeași poziție cu a primi. Reciprocitatea dragostei în Isus nu e un schimb, tot așa cum a primi nu înseamnă a încasa. Gratuitatea este adevărul dragostei lui Dumnezeu, fiindcă El ne iubește mai înainte de a putea face ceva pentru El.
4. Vai vouă... că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget. Sarcinile se poartă împreună și nu se lasă pe alții. Cine face din gustul propriu criteriu exclusiv pentru judecata Evangheliei, pierde gustul Împărăției lui Dumnezeu și dreptatea sa. Biserica nu e o organizație culturală, ci familia lui Isus... – spune cu franchețe Papa Francisc. Nu sunt realizările sociale care fac Biserica, ci sminteala și nebunia Crucii (1 iunie 2013); Stabilitatea nu e în lucruri – continuă Sfântul Părinte –, în diferitele proiecte sau în ambițiile noastre, ci în a privi spre Cel străpuns (21 iunie 2013).
*
Isus ne pune astfel în gardă contra unui ochi care pierde lumina, aducând întunericul peste tot. Lumina este o rană mai curând decât un balsam - spunea Gustave Thibon. Cei care o includ în trusa lor farmaceutică, ca pe un medicament de uz intern, anume ca antidot al ignoranței și îndoielii, se condamnă la a nu o afla niciodată... adevărata lumină nu dizolvă contradicțiile existenței, ea le dezgolește, lărgește până la spirit sfâșierea... Acest lucru înseamnă că, oferindu-i lui Hristos acele lucruri care ne consumă, contradicțiile pe care nu le putem evita și dezgustul care îl presupun, primim asemănarea cu El.
În acest timp binecuvântat care ne îndreaptă pașii spre Viflaim, făcând binele cu adevărat, în dreptate și asumând tot ce nu putem îndrepta sau schimba, să-i putem oferi Domnului șansa de a se naște în sufletele noastre și de a ne vindeca de fățărnicie.
+ MIHAI, episcop
(Foaia de Postul Crăciunului, anul III, nr. 5 - Episcopia)
