Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Patru chei biblice pentru a trece peste moartea unei persoane dragi

 
 Patru chei biblice pentru a trece peste moartea unei persoane dragi
  • 17 Aug 2019
  • 833

Ce se întâmplă celor care mor? Se sfârșește totul cu moartea?

De Jorge Luis Zarazua

Când moare o persoană dragă, rămâne în noi un sentiment de singurătate și nedumerire. Gândindu-ne că într-o zi vom experimenta moartea, ne cuprinde neliniștea. De multe ori ne gândim: Ce se întâmplă celor care mor? Se sfârșește totul cu moartea? E ceva care supravețuiește acestui epilog atât de dramatic? Ne unim persoanelor pe care le iubim? Ce raport putem să avem cu cei care fizic sunt absenți deoarece sunt morți?

Sfânta Scriptură, ce conține Cuvântul lui Dumnezeu, ne dă răspunsuri pline de speranță:

  1. „Nu totul se sfârșește cu moartea”

Moare trupul nostru, dar sufletul rămâne, spiritul nostru, nu încetează să existe, întrucât este nemuritor.

Eclesiastul ne introduce în acest mister, invitându-ne „adu-ți aminte de Ziditorul tău în zilele tinereții tale” (Ecl. 12,1), înainte ca „pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat” (Ecl. 12,7).

Autorul cărții biblice a Înțelecpiunii lui Solomon răspunde pesimistului care gândește că „din întâmplare am ajuns să fim cum suntem și după viața aceasta vom fi ca și cum n-am fi fost niciodată” (Înțel. 2,2) și disperării celor care afirmă că atunci când viața se sfârșește „trupul nostru se va face cenușă și spiritul se va risipi ca aerul cel ușor”(Înțel. 2,3) reamintindu-ne că „Dumnezeu l-a creat pe om pentru eternitate și l-a făcut după chipul  ființei Sale” (Înțel. 2,23) și zicându-ne că „sufletele drepților  sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele” (Înțel. 3,1).

Continuă autorul sacru:

„În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire” (Înțel. 3,2)

Aceasta este în deplină armonie cu ceea ce ne învață Isus în Noul Testament, când ne povesește pilda bogatului și a săracului Lazăr (Lc 16,19-30): „Într-o zi săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avram” (Lc 16,22). De săracul Lazăr Avram, părintele nostru în credință, zice „iar acum el se mângâie” (Lc 16, 25).

Sfârșitul vieții Sfântului Ștefan, primul martir creștin este foarte stimulatoare:

„Și îl băteau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: Doamne, Isuse, primește spiritul meu! Și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea a murit”. (Fapte 7,59-60).”

Aceasta este în consonanță cu aceste cuvinte din cartea Apocalipsei:

„Și când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o”. (Ap. 6,9)

Acești martiri, murind din cauza fidelității lor față de Cristos, sunt sub altar, vii, cum bine zice textul sacru. De aceea, dialogând cu saducheii, Isus poate să afirme că Dumnezeu „nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii; deoarece toți trăiesc în El” (Lc 20,38).

Cum putem să observăm, rudeniile noastre și prietenii noștri morți continuă să fie în legătură cu Dumnezeu. De aceea, unui catolic nu-i par deloc stranii aceste cuvinte a Sfântului Pavel:

„Căci pentru mine viața este Cristos și moartea un câștig. Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege. Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Cristos, și aceasta e cu mult mai bine” (Filip. 1,21-23).

Textul acesta merge bine cu acele cuvinte zise de Isus unuia dintre tâlharii de pe cruce:

„Îi zise: Cu adevărat îți zic, astăzi vei fi cu mine în Rai” (Lc 23,43)

  1. Legătura noastră cu cei morți din familia noastră nu se sfârșește

Ținând cont că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morților, ci a celor vii (cfr. Lc. 20,38), putem să zicem că raportul nostru cu cei care sunt morți nu se sfârșește. Chiar dacă nu-i putem vedea fizic, Scrisoarea către Evrei ne ajută să percepem realitatea care scapă vederii noastre, deoarece ne zice că eroii credinței care au murit (cfr. Evr. 11: Abel, Noe, Avram, Moise...) ne înconjoară ca un nor (cfr. Evr. 12,1).

Scrisoarea către Evrei afirmă:

„Ci v-ați apropiat de muntele Sion și de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc și de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească, și de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de spiritele drepților celor desăvârșiți, și de Isus, Mijlocitorul noului testament, și de sângele stropirii care grăiește mai bine decât al lui Abel” (Evr. 12,22-24).

În Ierusalimul cel ceresc, pe lângă numeroși îngeri, există ”Biserica celor întâi născuți, care sunt înscriși în ceruri”, și care sunt în jurul lui Dumnezeu, judecătorul universal, „spiritele drepților ajunși la desăvârșire”.

Noi putem să-i cerem lui Dumnezeu să ne permită să avem certitudinea că cei dragi nouă nu ne-au abandonat, având în vedere că împrejurul nostru sunt ca un nor de mărturie (Evr.12,1), mergând dincolo de ce simțim noi, cum vedem în cartea Regilor (2 Regi 6, 8-23).

„Iar dimineața slujitorul omului lui Dumnezeu, sculându-se și ieșind a văzut oștirea împrejurul cetății, și caii și carele; și a zis slujitorul său către el: Vai, stăpânul meu! Ce să facem? El însă a răspuns: Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroși decât cei ce sunt cu ei. Și s-a rugat Elisei și a zis: Doamne, deschide-i ochii ca să vadă! Și a deschis Domnul ochii slujitorului și acesta a văzut că tot muntele era plin de cai și care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Aceasta ar putea să fie rugăciunea noastră: „Doamne, dechide ochii mei pentru ca să pot percepe că cei dragi mie care au adormit nu m-au abandonat; ca să pot avea certitudinea că prezența lor mă învăluie precum un nor! Doamne, dechide ochii mei ca eu să văd!”

Un alt mod de a fi în comuniune cu ei este cu ajutorul rugăciuni de mijlocire, după cum se vede în a doua Carte a Macabeilor (2 Mac. 12, 38-46).

„Și întorcându-se la rugăciuni, s-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se șteargă. Iar viteazul Iuda a îndemnat mulțimea să se păzească fără păcat, văzând cu ochii cele ce s-au făcut pentru păcatul celor care mai înainte au căzut. Și strângând bani după numărul bărbaților care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun și cuvios lucru pentru socotința învierii morților! Că de n-ar fi avut nădejdea că vor învia cei care mai înainte au căzut, deșert și de râs lucru ar fi  a se ruga pentru cei morți. Și a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să fie iertați de păcate” (II Mac. 12, 42-46).

Pentru noi, sacrificiul prin excelență este sacrificiul euharistic, adică Sfânta Liturghie, și-l oferim mereu pentru ca cei dragi nouă să fie „iertați de păcate” (2Mac. 12,46).

 

  1. Moartea fizică este tranzitorie: Vom Învia”

Moartea fizică este dureroasă. Domnul nostru a plâns în fața morții fizice a prietenului său Lazăr (Io 11,35-36), dar în fața dramei pe care o reprezintă moartea unei persoane dragi, Isus ni se prezintă ca înviere și viață (Io 11, 1-44).

„Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Io 25-26).

De aceea nu trebuie să fim triști și fără speranță: „Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Isus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Isus, îi va aduce împreună cu El” (I Tes. 4, 13-14).

De aici derivă importanța pe care noi catolicii o dăm Euharistiei, în care ascultăm Cuvântul Domnului și ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Cristos, deoarece aceasta ne permite să fim uniți intim cu Isus și face posibilă învierea noastră: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare și sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru El. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Io 6, 54-57).

  1. Ne reunim cu cei dragi nouă

Este o speranță care reiese din Sfânta Scriptură. Experiența celor 7 frați și a mamei lor martirizați în timpul revoltei macabeilor(2 Mac 7) indică această dorință și aduce speranță.  „Și cu multe îndemnându-o, ea a primit că va sfătui pe fiu. Și plecându-se la el, înșelând pe crudul tiran, așa a zis în limba părintească: Fiule, fie-ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și te-am alăptat trei ani și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta și te-am crescut, purtându-te în brațe. Rogu-te, fiule, ca, la cer și la pământ căutând și văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoști că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu și pe neamul omenesc la fel l-a făcut. Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de frații tăi, primește moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu frații tăi” (Mac. 7, 26-29).

După cum se poate vedea, această mamă curajoasă are speranța că o să-și revadă proprii fii în ziua milostivirii.

Aceste răspunsuri de speranță pe care ni le dă Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne ofere consolare și forță în momentele dureroase cauzate de moartea unei persoane dragi și seninătate și încredere în fața morții noastre.

 

Traducere: AMR

 


Sursa:aleteia.it