La cateheza audienței generale de miercuri, 18 iunie 2025, papa Leon al XIV-lea a vorbit despre Isus care vindecă și a evidențiat vindecarea unui paralitic, imagine a ”situațiilor în care ne simțim blocați și fără ieșire”. La saluturile finale, pontiful a amintit solemnitatea Trupul și Sângele Domnului, ocazie pentru toți de a-și reînnoi credința și iubirea față de Sfânta Împărtășanie.
Pagina Evangheliei în care Isus vindecă un paralitic ne poate ajuta să înțelegem lucrarea Domnului în situațiile în care noi ne simțim blocați și închiși într-o stradă fără ieșire: a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 18 iunie 2025, cu participarea a zeci și zeci de mii de romani și pelerini de pe toate continentele. Amplă și bogată, la final, pagina saluturilor transmise de Sfântul Părinte în diferite limbi, amintind, printre altele, solemnitatea Trupul și Sângele Domnului.
Continuând, practic, seria catehezelor din anul jubiliar în care îl contemplăm pe Isus care vindecă, papa a propus pentru audiența generală de miercuri o meditație despre ”situațiile în care ne simțim blocați și închiși într-o stradă fără ieșire. Uneori, într-adevăr, ni se pare că este inutil să sperăm: devenim resemnați și nu mai avem puterea să luptăm. Această situație este descrisă în Evanghelii prin imaginea paraliziei. Este motivul pentru care în această zi aș vrea să mă opresc la vindecarea unui paralitic, relatată în capitolul al cincilea al Evangheliei după Ioan (5,1-9)”.
Isus a mers la Ierusalim pentru una din sărbătorile iudeilor, dar nu merge direct la templu, ci se oprește la una din porțile acestuia unde, probabil, erau spălate oile care urmau să fie sacrificate. Nu departe de această poartă stăteau și mulți bolnavi care, spre deosebire de oi, erau excluși de la templu pentru că erau considerați ”impuri”. În această situație, Isus însuși este cel care merge la ei în suferința lor. ”Acești bolnavi”, a remarcat papa, ”sperau într-un miracol care putea să le schimbe soarta. Într-adevăr, alături de această poartă se afla o scăldătoare, ale cărei ape erau considerate taumaturgice, adică aveau puterea de a vindeca: în unele momente, apa se agita și, după credința timpului, cel dintâi care se cufunda era vindecat”.
În acest fel, a spus mai departe papa Leon, se isca un fel de ”război între săraci” și ne putem închipui scena tristă a acestor bolnavi care se târau cu greu din dorința de a intra primii în scăldătoare, care era numită ”Betesda”, ceea ce înseamnă ”casa milostivirii”. Aceasta ”ar putea fi o imagine a Bisericii, unde bolnavii și săracii se adună și unde Domnul vine ca să vindece și să dăruiască speranță”, a subliniat papa Leon al XIV-lea.
În acest cadru, Isus se adresează în mod specific unui om care era paralizat de 38 de ani, un om resemnat, pentru că nu reușea niciodată să intre în apele scăldătoarei atunci când apa se agita (cf. v. 7). ”Ceea ce ne paralizează de multe ori”, a reluat papa, ”este întocmai dezamăgirea. Ne simțim descurajați și riscăm să cădem în indiferență”. Dar Isus îi pune acestui paralitic o întrebare care ar putea să ni se pară superfluă: ”Vrei să te vindeci?” (v. 6). Cu toate acestea, a reluat papa, ”este o întrebare necesară pentru că, atunci când unul este blocat ani îndelungați, se poate stinge chiar și dorința de vindecare. Uneori, preferăm să rămânem în starea de bolnavi, obligându-i pe ceilalți să aibă grijă de noi. Acesta este, uneori, și un pretext pentru a nu decide ce să facem cu viața noastră. Isus, în schimb, îl trimite pe acest om direct la dorința sa cea mai adevărată și profundă”.
Omul acela, într-adevăr, răspunde de o manieră mai organizată la întrebarea lui Isus și exprima viziunea sa asupra vieții. ”El spune mai întâi că nu are pe nimeni care să-l coboare în apele scăldătoarei: vina, așadar, nu este a lui, ci a celorlalți care nu au grijă de el. Această atitudine devine pretextul prin care evită să-și asume propriile responsabilități. Dar oare era chiar adevărat că nu avea pe nimeni care să-l ajute? Iată răspunsul aducător de lumină al sfântului Augustin: Da, pentru a fi vindecat avea o nevoie absolută de un om, dar de un om care să fie și Dumnezeu. (...) A venit, așadar, omul de care avea nevoie: de ce să mai amâne din nou vindecarea? (Omilia 17,7). Paraliticul adaugă, apoi, că atunci când încearcă să se cufunde în scăldătoare, este mereu un altul care ajunge înaintea lui. Acest om exprimă o viziune fatalistă asupra vieții. Ne închipuim că lucrurile ni se întâmplă pentru că nu avem noroc, pentru că destinul ne este potrivnic. Acest om este descurajat. Se simte învins în lupta vieții”.
”Isus, în schimb, îl ajută să descopere că viața lui este și în mâinile lui”, a reluat papa la cateheză. ”El îl îndeamnă să se ridice în picioare, să se ușureze de situația sa cronică și să-și ia targa (cf. v.8). Acel pătuț nu trebuie lăsat sau aruncat: reprezintă trecutul de boală, este istoria lui. Până în acel moment, trecutul l-a blocat, l-a constrâns să zacă asemenea unui mort. Acum el este cel care poate să ia targa și să o duce unde dorește, poate să decidă ce să facă cu istoria lui. Este vorba de a merge pe cale, asumându-și responsabilitatea de a alege ce drum să parcurgă. Iar aceasta, datorită lui Isus!”.
”Dragi frați și surori”, a spus papa la finalul catehezei, ”să-i cerem Domnului darul de a înțelege unde s-a blocat viața noastră. Să ne străduim să dăm glas dorinței noastre de vindecare și să ne rugăm pentru toți cei care se simt paralizați și care nu văd căi de ieșire. Să cerem să ne întoarcem ca să locuim în Inima lui Cristos, adevărata casă a milostivirii”.
La saluturile finale, papa Leon al XIV-lea a menționat diferite grupuri de pelerini din mai multe țări, încurajându-i ca vizita la mormintele apostolilor să ofere fiecăruia ocazia unei experiențe intense de credință pentru a fi, la rândul lor, apostoli ai Evangheliei. Nelipsitul salut adresat, la încheiere, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, a fost inspirat de apropiata solemnitate ”Trupul și Sângele Domnului”, iar Sfântul Părinte și-a exprimat urarea ca această îndrăgită celebrare ”să ne ofere tuturor ocazia de a aprofunda credința și iubirea noastră față de Euharistie”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
