La Oradea s-a desfășurat, în perioada 12–14 martie, întâlnirea reprezentanților mass-mediei catolice din România, un moment de reflecție și dialog dedicat misiunii comunicării în Biserică. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Claudiu-Lucian (...)
Duminică, 15 martie 2026, de la ora 17:00, la Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca, a Surorilor Baziliene, va avea loc „Calea Crucii pentru copii”, un moment de rugăciune și reflecție dedicat celor mici și familiilor lor. La această întâlnire (...)
Duminica Sfintei Cruci: Sfântă Liturghie arhierească cu hirotonire diaconală și procesiunea „Calea Crucii de vindecare pentru familii”. În Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare, 15 martie 2026, la Mănăstirea Maicii Domnului – (...)
De Pr. Carlos Padilla De câte ori în viață trecem prin experiențe pe care nu le înțelegem și care pe neașteptate, într-o zi, pe cale, încep să aibă sens și se așează la locul potrivit”. Atunci înțelegem că acel moment (...)
Un mic volum nou al Penitenţiariei Apostolice relansează inima vieţii creştine De ce să ne mai spovedim astăzi? Este disponibil la Libreria Editrice Vaticana micul volum Sacramentul Reconcilierii: Fundamente biblice, formare preoţească şi ghid practic, editat de cardinalii (...)