Predica Preafericitului Cardinal Lucian rostită cu ocazia pelerinajului de la Sighet

Predica Preafericitului Cardinal Lucian rostită cu ocazia pelerinajului de la Sighet

Predica Preafericitului Cardinal Lucian rostită cu ocazia pelerinajului de la Sighet

Iubiți credincioși,

Ne aflăm astăzi la o săptămână după Învierea Domnului, în ritul bizantin și cu o săptămână înainte de Coborârea Spiritului Sfânt, în ritul latin. Cu toții suntem în așteptare. Dar trăind acest timp liturgic aici, suntem parcă ancorați în eternitate. Fiindcă prin jertfa iubitoare, pe urmele lui Cristos, robii lui Dumnezeu: Traian Frențiu, Anton Durcovici, Ionel Suciu, Tit Liviu Chinezu și atâția alții împreună cu ei, au creat un lucru minunat: au unit cerul cu pământul .

Aceștia sunt oameni pentru care Paștele nu a fost doar o sărbătoare exterioară, ci și una lăuntrică. Nu au trăit-o aprinzând doar o lumânare, ci devenind ei înșiși lumânări aprinse de iubire. Noi astăzi am venit aici pentru a contempla, a venera și a lua aminte. Pentru a învăța să facem și noi la fel.

În timpul Cinei celei de taină, Isus le spune ucenicilor: “Aceasta să o faceți întru pomenirea mea”.  Frații și Ierarhii noștri de la Sighet și din alte părți, au împlinit întru totul cuvintele Mântuitorului. Frângând zilnic pâinea, au devenit pâine frântă. Jertfind trupul Domnului, s-au îndumnezeit devenind jertfe ei înșiși, frânte și împărțite pentru semenii lor.

Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, cu ocazia vizitei la Sighet spunea: “Aici am putea celebra fără a avea nevoie de un antimis, fiindcă pământul pe care ne găsim este un adevarat antimis, plin de relicve, plin de moaște.”

Atunci, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când a început drumul crucii pentru Biserica noastră,  mulți ne credeau abandonați de Dumnezeu, lăsați în puterea dușmanului. Dar Cineva, din înaltul cerului, o Mamă Iubitoare, ne pregătea și ne purta pe brațele ei, cu mult timp înainte. Mâine Biserica Catolică o sărbătorește pe Maica Sfântă de la Fatima. Iar la Fatima, în îndepărtatul an 1917, anul aparițiilor, noi eram deja prezenți în cuvintele și în lacrimile Ei, atunci când vorbea de pericolul ca Rusia să-și răspândească erorile peste tot în lume. În 1948, efectul acestor erori am început să le simțim în mod concret pe pielea noastră.

Însă ierarhii noștri, preoții noștri, călugării, călugărițele, credincioșii, știuți și neștiuți, toți cei ce ne-au pregătit acest minunat antimis pe care noi astăzi celebrăm Sfânta Liturghie, aveau sufletele pregătite. Lumina Învierii le lumina viața. Și întunericul nu a putut să-i cuprindă. Au zâmbit morții, nu cu resemnare, sau cu stoicism, ci cu cântare de biruință în inimi: “Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Sărbătoarea Rusaliilor a venit peste ei chiar în ziua suferinței. Fiindcă iată, vorbesc o limbă, aceea a iubirii, pe care orice creștin din această lume o poate înțelege.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Lecția pentru noi este evidentă. Nu suntem aici doar să privim, ci să învățăm să trăim Paștele și Rusaliile așa cum se cuvine.

Suntem după Înviere, și în loc să fim plini de bucurie, bâjbâim și noi, de multe ori, la fel ca ucenicii din Emaus, descurajați și cuprinși de întristare. Avem nevoie ca cineva să ne tâlcuiască istoria și Scripturile. Avem nevoie ca cineva să frângă pâinea și pentru noi. Aici la Sighet le avem pe toate acestea:

Istoria ne e tâlcuită fiindcă e citită cu ochii cerului. Descoperim astfel dincolo de urâțenia suferinței și a morții, prezența constantă și iubitoare a lui Dumnezeu: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre întru mărirea Sa?” (Luca 24, 25-26)

Scripturile pe care le citim, pe care le-am ascultat și astăzi, ne vorbesc încontinuu despre iubirea și îndurarea lui Dumnezeu, despre grija lui pentru fiecare dintre noi, chiar și atunci când degetul nostru are nevoie să atingă pentru a crede.

Avem și frângerea pâinii, pe care noi o facem ca o continuare a jertfei lui Cristos, în unire cu toți aceia care și-au frânt pâinea ființei lor, pentru a ne aduce aminte că toți suntem cuprinși în iubirea ce se jertfește pe acest sfânt altar. În jerta lui Isus și a ucenicilor lui, a martirilor de aici și de pretutindeni, suntem, în chip mistic, prezenți.

Exemplul martirilor noștri să ne întărească, fiindcă pe urmele Mântuitorului au transformat și ei mormintele lor în locuri luminoase, care luminează atât de puternic, încât iată, venim din toate colțurile țării să luăm adevărata lumină imaterială a Învierii. Nu una care se stinge dacă viforul bate prea tare, ci una care arde necontenit în suflete noastre. Și nu e nevoie să ne înghesuim pentru a o lua: o găsim ori de câte ori avem nevoie.

Au transformat mormintele lor în izvoare de apă vie, împlinind cuvintele Scripturii : « Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui » (Ioan 7, 38). Și iată venim astăzi de pretutindenea să ne umezim sufletele însetate de arșița ce ne bântuie în această Vale a Plângerii.

Au trait Rusaliile, rămânând pentru noi exemple luminoase și lăsându-ne acel minunat limbaj al iubirii care răsună de la o margine la alta a pământului și de toți oamenii este înțeles. Să-l învățăm și să-l folosim și noi!

Iubiți credincioși,

Recent, papa Francisc a vorbit despre persecuție spunând: “Noi suntem salvaţi. Însă acel principe al lumii, care nu ne vrea salvaţi, ne urăşte şi dă naştere persecuţilor care din timpul lui Isus continuă până astăzi. Foarte multe comunităţi creştine sunt persecutate în lume. În timpurile noastre, parcă mai mult decât în primii ani ai creştinismului ! Astăzi, acum, în această zi, la această oră. De ce? Pentru că spiritul lumesc are această ură. Și totuși, continuă Sfântul Părinte, Isus ne spune „ Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor”. Și avem astfel și armele noastre: umilinţa şi blândeţea. Acestea sunt armele pe care principele lumii, spiritul lumesc, nu le tolerează. Să rămânem așadar pentru totdeauna oi, în umilință și blândețe, căci astfel vom fi siguri că avem un Păstor care ne apără”.

Maica Păstorului, cea care însoțește istoria omenirii cu atâta grijă și iubire, să ne învețe pe fiecare dintre noi să trăim prezența constantă a Cerului în viața noastră, la fel ca ea, păstrând în inimă, zi de zi, clipă de clipă, tot ceea ce Dumnezeu a făcut în viața noastră și a Bisericii noastre.

Cristos a Înviat!