Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [13] Reuniunile Mariane

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [13] Reuniunile Mariane
  • 15 Sep 2021
  • 196

La începutul Bisericii, apostolii, bărbaţii şi femeile credincioase „erau statornici în rugăciune într-un gând, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fapte 1,14). Cu timpul, devoţiunea faţă de Maica Domnului s-a dezvoltat, credincioşii adoptând forme diferite pentru a-şi exprima veneraţia. În lumea catolică, încă din Evul Mediu, au existat diferite forme de asociere a credincioşilor. Primele dintre toate au fost aşanumitele congregaţii sau confraternităţi, apărute cu scopul de a răspândi devoţiunea pentru Maria. Prima Reuniune Mariană a fost fondată în anul 1563, de către părintele belgian Jean Leunis (1535-1584), profesor de limba latină la Colegiul Iezuiţilor din Roma. Din dorinţa de a avea elevi evlavioşi, sârguincioşi şi cu moravuri curate, a ridicat într-o sală a Institutului Roman un altar în cinstea Maicii Domnului, unde zilnic îi aduna pe cei mai buni băieţi, cântând imnuri mariane şi cultivând o devoţiune deosebită faţă de Preacurata. Cu timpul, s-a simţit nevoia unui comitet de conducere şi a unor statute. Roadele acestor întruniri regulate ale acestei celei dintâi societăţi mariane este urmat şi de alte Colegii din Roma şi din Italia. Aceste reuniuni s-au răspândit în întreaga lume catolică unde se aflau iezuiţi. Desigur că originile Reuniunii Mariane se găsesc într-o epocă istorică în care reforma protestantă a contestat cultul sfinţilor şi în special pe cel al Fecioarei Maria, promotorii Reuniunii Mariane căutând să ofere o contrapondere la această tendinţă. Papii au acordat aprobare specială Reuniunilor Mariane și le-au extins și pentru bărbaţi și femei. În secolul 19 această strălucită instituţie era formată din douăzeci şi cinci milioane de membri, răspândiți pe întreg pământul.

În Biserica Greco-Catolică din spațiul românesc Reuniunile Mariane au apărut în primul deceniu al secolului XX, activitatea acestora constând din recitarea Paraclisului la sărbătorile mariane, imitarea virtuţilor Fecioarei Maria, rostirea zilnică a Născătoarei, înfrumuseţarea bisericii, spovedirea şi împărtăşirea în sărbătorile mariane etc. Acest curent a fost asumat de ierarhii Bisericii Greco-Catolice. Membrele Reuniunilor Mariane trebuie să fie conştiente că sunt chemate să trăiască o viaţă autentic creştină, să înfrunte ispitele, să dea pildă bună altora prin exemplul lor, urmând calea virtuţilor Mariei. „Să se strângă bărbaţii, ca mai uşor să poată sta contra puhoiului răutăţilor moderne. Să-şi dea mâna femeile, ca mai cu râvnă să-şi împlinească marea şi greaua chemare de soţii şi mame. Să se însoţească în Reuniuni Mariane soţi mai mulţi, ca prin organizare, învăţătură să se formeze luptători creştini în contra relelor morale, sociale, economice şi chiar politice ale zilelor rele în care trăim” („Unirea”, Blaj, nr. 25, 28, 1944, pp. 2-3).

Reuniunea Femeilor Române Unite din Blaj, care a fost înfiinţată în 1889, a ajuns să activeze, până în perioada interbelică, în şapte secţii: 1) Secţia pentru intensificarea vieţii religioase: a) aranjează exerciţii spirituale pentru membrele sale; b) în săptămâna Patimilor se îngrijeşte zilnic de conferinţe religioase ce se ţin în catedrală; c) de Sărbători împodobeşte catedrala, iar în Vinerea Mare, Mormântul Domnului; 2) Secţia pentru propaganda religioasă: a) în fiecare duminică din Postul Mare se îngrijeşte de cuvântări religioase-instructive pentru tinerele meseriaşe, în capela Institutului Recunoştinţei; b) face donaţii de rozare, iconiţe, cărţi de evlavie şi cultură religioasă; c) în Postul Mare poartă grijă de pregătirea sufletească a servitoarelor; d) adună banii pentru misiunile externe, 3) Secţia săracilor: a) la Crăciun, Paşti, Rusalii şi când e nevoie distribuie ajutoare: medicamente, lemne, alimente, cheltuieli spitalizare bolnavi sau înmormântări; 4) Secţia naţională: a) a aranjat expoziţii de artă românească; b) a vândut mărţişoare pentru Mărăşeşti; c) a trimis bani înfometaţilor din Basarabia etc.; 5) Secţia socială: a) aranjează concerte, tombole şi ceaiuri dansante în care se adună bani pentru cei defavorizaţi social; 6) Secţia pentru ajutorarea elevilor săraci; 7) Secţia pentru îngrijirea mormintelor, care s-a manifestat prin grija de mormintele personalităţilor Blajului („Unirea”, Blaj, nr. 8, 1937, p. 4).

Reuniunile Mariane s-au dezvoltat desfăşurând o activitate bogată şi rodnică până în anul 1948. Prigoana comunistă a oprit dezvoltarea lor, dar nu le-a distrus; în unele localităţi au funcţionat clandestin grupuri restrânse de marianişti. După 1989 s-au reînfiinţat Reuniuni Mariane în diferite localităţi, mai întâi la Blaj cu tineretul greco-catolic, de către păr. Bernard Ştef AA, apostolul reuniunilor mariane după 1989, cu binecuvântarea cardinalului Alexandru Todea, dar şi în celelate eparhii. După schimbările survenite în Biserica Catolică după Conciliul Vatican II, Reuniunile Mariane nu mai există sub forma lor de altădată, păstrându-se însă spiritul şi orientarea mariană sub denumirea de „Comunităţi de viaţă creştină”, sub conducerea Societăţii lui Isus. Din 1967 Reuniunea Mariană (Sodality of Our Lady, Congrégations Mariales, Marianische Frauenkongregation, Congregazione Mariana) se numește Comunitate de viață creștină (eng.: Christian Life Community - CLC; fr.: Communauté de vie chrétienne - CVX; germ.: Gemeinschaft Christlichen Lebens - GCL; ital.: Comunità di vita cristiana - CVX) și este o asociație internațională a laicilor catolici, care au adoptat spiritualitatea ignațiană. Fiecare membru este invitat să conducă un stil de viață simplu și bazat pe Evanghelie, pentru a sluji altora și a îmbina contemplația cu acțiunea în orice aspect al vieții cotidiene în lumea de azi. În Biserica Greco-Catolică reînfiinţarea Reuniunilor Mariane s-a făcut după vechile statute (P. Bernard Ştef AA., Reuniunile mariane. Manual ghid, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2009), plecându-se la situația întreruptă în 1948. Codul Canoanelor Bisericilor Orientale prevede că asociaţiile religioase publice se înfiinţează şi se aprobă de autoritatea ecleziastică (can. 573 § 1,1-2). Îmbinând vechiul cu noul, în spiritul Conciliului Vatican II şi cu aprobarea autorităţii competente, Reuniunile Mariane îşi continuă activitatea benefică în Biserica Greco-Catolică. (Cf. Anton Rusal, Pietate și devoțiuni. Istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică din România (1918-1948). Vol. 1: Spiritualitatea laicală, Ed. Globe Edit, Beau Bassin, 2020).

 

pr.  dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj

 

 

Știri din aceeași categorie