Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 aprilie 2014

 
Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 aprilie 2014
  • 17 Apr 2014
  • 1495
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, la jumătatea Săptămânii Sfinte, liturgia ne prezintă un episod trist: relatarea trădării lui Iuda, care merge la conducătorii Sinedriului pentru a-l vinde şi a-l încredinţa lor pe Învăţătorul său. "Cât îmi daţi ca să vi-l dau?". Isus în acel moment are un preţ. Acest act dramatic marchează începutul Pătimirii lui Cristos, un parcurs dureros pe care el îl alege cu libertate absolută. Spune asta clar el însuşi: "Eu îmi dau viaţa... Nimeni nu o ia de la mine: eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou" (In 10,17-18). Şi astfel, cu această trădare, începe acea cale a umilirii, a despuierii lui Isus. Ca şi cum am fi la piaţă: acesta costă treizeci de dinari... Odată întreprinsă calea umilii şi a despuierii, Isus o parcurge până la capăt.

Isus ajunge la umilirea completă cu "moartea pe cruce". Este vorba despre cea mai rea moarte, aceea care era rezervată sclavilor şi delicvenţilor. Isus era considerat un profet, dar moare ca un delincvent. Privindu-l pe Isus în pătimirea sa, noi vedem ca într-o oglindă suferinţele omenirii şi găsim răspunsul divin la misterul răului, al durerii, al morţii. De atâtea ori simţim oroare pentru răul şi durerea care ne înconjoară şi ne întrebăm: "De ce permite Dumnezeu asta?". Este o profundă rană pentru noi să vedem suferinţa şi moartea, în special cea a nevinovaţilor! Când vedem suferind copiii este o rană la inimă: este misterul răului. Şi Isus ia tot acest rău, toată această suferinţă asupra sa. În această săptămână ne va face bine nouă tuturor să privim crucifixul, să sărutăm rănile lui Isus, să le sărutăm în crucifix. El a luat asupra sa toată suferinţa umană, s-a îmbrăcat cu această suferinţă.

Noi aşteptăm ca Dumnezeu în atotputernicia sa să învingă nedreptatea, răul, păcatul şi suferinţa cu o victorie divină triumfătoare. În schimb Dumnezeu ne arată o victorie umilă care din punct de vedere uman pare un eşec. Putem spune că Dumnezeu învinge în eşec! De fapt, Fiul lui Dumnezeu apare pe cruce ca om înfrânt: pătimeşte, este trădat, este umilit şi în sfârşit moare. Însă Isus permite ca răul să se năpustească asupra lui şi îl ia asupra sa pentru a-l învinge. Pătimirea sa nu este un accident; moartea sa - acea moarte - era "scrisă". Într-adevăr nu găsim atâtea explicaţii. Este vorba despre un mister descumpănitor, misterul marii umilinţe a lui Dumnezeu: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unicul născut" (In 3,16). În această săptămână să ne gândim mult la durerea lui Isus şi să ne spunem nouă înşine: asta este pentru mine. Chiar dacă eu aş fi fost unica persoană din lume, el ar fi făcut-o. A făcut-o pentru mine. Să sărutăm crucifixul şi să spunem: pentru mine, mulţumesc Isuse, pentru mine.

Când totul pare pierdut, când numai rămâne niciunul pentru că vor lovi "păstorul şi se vor risipi oile turmei" (Mt 26,31), atunci intervine Dumnezeu cu puterea învierii. Învierea lui Isus nu este finalul fericit al unei frumoase poveşti, nu este happy end-ul unui film; ci este intervenţia lui Dumnezeu Tatăl şi acolo unde se termină speranţa umană. În momentul în care totul pare pierdut, în momentul durerii, în care atâtea persoane simt nevoia de a coborî de pe cruce, este momentul cel mai apropiat de înviere. Noaptea devine mai întunecată tocmai înainte ca să înceapă dimineaţa, înainte ca să înceapă lumina. În momentul cel mai întunecat intervine Dumnezeu şi învie.

Isus, care a ales să treacă prin această cale, ne cheamă să-l urmăm pe însuşi drumul său de umilire. Când în anumite momente ale vieţii nu găsim nicio cale de ieşire din dificultăţile noastre, când ne prăbuşim în întunericul cel mai dens, este momentul umilii şi despuierii noastre totale, ora în care experimentăm că suntem fragili şi păcătoşi. Tocmai atunci, în acel moment, nu trebuie să mascăm eşecul nostru, ci să ne deschidem încrezători la speranţa în Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Iubiţi fraţi şi surori, în această săptămână ne va face bine să luăm crucifixul în mână şi să-l sărutăm mult, mult şi să spunem: mulţumesc, Isuse, mulţumesc, Doamne. Aşa să fie.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:www.ercis.ro