Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să dăm mărturie despre frumusețea unității, semn distinctiv al discipolilor lui Cristos

 
Să dăm mărturie despre frumusețea unității, semn distinctiv al discipolilor lui Cristos
  • 20 Ian 2023
  • 563

“Astăzi este nevoie, mai presus de toate, de un zel arzător pentru evanghelizare, pentru că, proclamând împreună (Evanghelia), ne redescoperim frați și surori; și pentru că ne dăm seama că nu putem răspândi cu demnitate numele lui Isus, care s-a născut, a murit și a înviat pentru toți, fără să dăm mărturie despre frumusețea unității, semnul distinctiv al discipolilor săi.”

Astfel a evidențiat papa Francisc în discursul adresat delegației ecumenice a Finlandei – alcătuită din reprezentanți luterani, catolici, ortodocși și metodiști –  primită în audiență joi, 19 ianuarie a.c., cu prilejul sărbătorii sfântului Henric. Întâlnirea cu Sfântul Părinte a coincis și cu Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, cu desfășurare între 18 și 25 ianuarie care, în acest an, propune spre reflecție tema: Învățați să faceți binele, căutați judecata” (Is 1,17).

„În comunitatea tuturor celor botezați, știm că suntem într-adevăr uniți între noi, aici și acum, cu fiecare soră și frate în Cristos, dar și cu mamele și tații noștri în credință care au trăit înaintea noastră” – a spus pontiful, amintindu-ne că cei care ne-au precedat în credință ne privesc „din comuniunea perfectă a Cerului”, îndemnându-ne să mergem împreună pe acest pământ.

„Prin urmare” – a spus – „putem îmbrățișa în același timp cu privirea harul originar al Botezului și scopul vieții veșnice; izvorul de viață care pe pământ ne-a făcut copii ai Cerului și Cerul unde ne așteaptă și ne încurajează sfinții. În toate, recunoaștem cât de mare este unitatea care ne unește și cât de important este să ne rugăm împreună, să lucrăm asiduu și să dialogăm intens pentru a depăși diviziunile și pentru a fi, după voia Domnului, una în comuniunea trinitară, pentru ca lumea să creadă (cf. Ioan 17,21).”

Papa Francisc a subliniat totodată că conștientizarea acestui lucru nu este suficientă, fiind necesar „să cultivăm o pasiune adevărată, o pasiune care izvorăște din iubirea pentru comuniune, din dorința de a depăși contramărturia dată de sfâșierile istorice dintre creștini, care au rănit unitatea Trupului lui Cristos”.

Reînnoindu-și recunoștința pentru vizita anuală a delegației ecumenice a Finlandei, „mereu așteptată și apreciată”, pontiful a invocat harul pasiunii arzătoare pentru răspândirea Evangheliei, harul „de a nu obosi niciodată să iubim, să sperăm, să căutăm pe cei îndepărtați, să ardem în noi înșine de dorința de a-l vesti pe Isus și de a construi unitatea pe care El o dorește atât de mult.”

Înainte de recitarea, împreună, a rugăciunii „Tatăl Nostru”, papa Francisc a invocat „harul unui zel apostolic reînnoit, ca să-i redescoperim pe ceilalți credincioși ca frați și surori în Cristos, ca să ne simțim apostoli împăcați de Dumnezeu pentru a ne împăca unii cu alții și a deveni constructori ai reconcilierii pentru lume”.

 



Sursa:vaticannews.va.ro