Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 9
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Postul Mare, întoarcere la Dumnezeu și la frați: Papa Francisc, în Miercurea Cenușii

 
Postul Mare, întoarcere la Dumnezeu și la frați: Papa Francisc, în Miercurea Cenușii
  • 23 Feb 2023
  • 627

Ne sunt date patruzeci de zile potrivite pentru a restrânge dictatura agendelor mereu încărcate cu lucruri de făcut, pretențiile unui ego din ce în ce mai superficial și invadator, și să alegem ceea ce contează: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii prezidată în Miercurea Cenușii, 22 februarie 2023, în bazilica ”Sfânta Sabina” din Roma.

Postul Mare este timpul potrivit în care să ne amintim cine este Creatorul și cine este creatura, în care să proclamăm că numai Dumnezeu este Domnul: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii din Miercurea Cenușii, 22 februarie a.c., prezidată în bazilica paleocreștină ”Sfânta Sabina” din Roma. Riturile sacre, cu gestul primirii cenușii pe cap în semn de pocăință și convertire, au început la ora Romei 16.30 la bazilica „Sfântul Anselm”, pe colina Aventinului din Urbe.

Potrivit respectivelor calendare, credincioșii romano-catolici încep Postul Mare miercuri 22 februarie a.c. și celebrează sărbătoarea Învierii Domnului pe 9 aprilie, în timp ce credincioșii greco-catolici și ortodocși încep Postul Mare cu ziua de post și ajun de luni, 27 februarie a.c., urmând să celebreze Învierea Domnului pe 16 aprilie.

La omilia Sfintei Liturghii, papa Francisc a făcut un amplu comentariu la lecturile biblice ale primei zile a Postului Mare după ritul roman sau latin (Ioel 2,12-18; Psalmul 50; 2 Corinteni 5,20-6,2 și Matei 6,1-6.16-18).

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc de la Sfânta Liturghie a Miercurii Cenușii, celebrată în 22 februarie a.c., în bazilica ”Sfânta Sabina” din Roma:

”Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (1 Cor 6,2). Această expresie a apostolului Paul ne ajută să intrăm în spiritul timpului Postului Mare. Postul Mare este, într-adevăr, timpul potrivit pentru a ne întoarce din nou la esențial, pentru a ne despuia de ceea ce ne apasă, pentru a ne împăca cu Dumnezeu, pentru a reaprinde focul Spiritului Sfânt care mocnește sub cenușa umanității noastre slabe. A ne întoarce din nou la esențial. Este timpul harului pentru a pune în practică ceea ce Domnul ne-a cerut în primul vers al Cuvântului pe care l-am ascultat: ”Întoarceți-vă la mine din toată inima” (Ioel 2,12). A ne întoarce din nou la esențialul care este Domnul.

Ritul cenușii ne conduce la această cale de întoarcere și ne adresează două îndemnuri: a se întoarce la adevărul despre noi înșine și a se întoarce la Dumnezeu și la frați.

Întoarcerea la adevărul despre noi înșine

Mai întâi de toate, a se întoarce la adevărul despre noi înșine. Cenușa ne amintește cine suntem și de unde venim, ne conduce la adevărul fundamental al vieții: numai Domnul este Dumnezeu și noi suntem lucrarea mâinilor sale. Acesta este adevărul nostru. Noi avem viața în timp ce El este viața. El este Creatorul, în timp ce noi suntem pământul moale care este modelat de mâinile sale. Noi venim din pământ și avem nevoie de Cer, avem nevoie de El; împreună cu Dumnezeu vom învia din cenușa noastră, dar fără El suntem țărână. Și, în timp ce ne plecăm capul cu smerenie ca să primim cenușa, să ne readucem aminte cu inima de acest adevăr: suntem ai Domnului, Lui îi aparținem. El, într-adevăr, ”l-a plăsmuit pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață” (Geneză 2,7): noi existăm pentru că El a suflat în noi suflare de viață. Ca un Tată blând și milostiv, trăiește și El Postul Mare pentru că ne dorește, ne așteaptă, așteaptă întoarcerea noastră. Mereu ne încurajează să nu disperăm, chiar și atunci când cădem în țărâna slăbiciunii noastre și a păcatului nostru, pentru că ”El știe din ce am fost plăsmuiți şi nu uită că suntem țărână” (Psalm 103,14). Să auzim din nou acest fapt: El nu uită că suntem țărână. Dumnezeu știe aceasta, noi, în schimb, deseori uităm, gândindu-ne că suntem autosuficienți, tari, invincibili fără El. Noi ne dăm cu fard ca să ne credem mai buni decât suntem, dar suntem țărână.

Postul Mare este, așadar, timpul în care să ne amintim cine este Creatorul și cine este creatura, în care să proclamăm că numai Dumnezeu este Domnul, numai El, ca să ne despuiem de pretenția de a fi suficienți nouă înșine și de mania de a ne pune în centru, de a fi primii din clasă, de a gândi că doar prin puterile noastre putem fi protagoniști ai vieții și putem schimba lumea din jurul nostru. Acesta este timpul potrivit pentru a ne converti, pentru a schimba felul de a vedea, mai întâi de toate pe noi înșine, ca să ne uităm în noi înșine: câte distrageri ale atenției și câtă superficialitate ne îndepărtează de la ceea ce contează, de câte ori ne focalizăm asupra poftelor noastre sau asupra celor de care ducem lipsă, îndepărtându-ne de centrul inimii, uitând să cuprindem rostul vieții noastre în lume. Postul Mare este un timp de adevăr în care să facem să cadă măștile pe care le purtăm zi de zi pentru a apărea perfecți în ochii lumii. Postul Mare este ca să luptăm, după cum ne-a spus Isus în Evanghelie, împotriva falsității și fățărniciei, nu a falsității și fățărniciei celorlalți, nu, ci ale noastre: să le privim în ochi și să luptăm cu ele.

Întoarcerea la Dumnezeu și la frați

Mai există, însă, un al doilea pas: cenușa ne îndeamnă să ne întoarcem, de asemenea, la Dumnezeu și la frați. Într-adevăr, dacă ne întoarcem la adevărul despre ceea ce suntem și ne dăm seama că eu-l nostru nu este suficient sieși, atunci descoperim că existăm numai datorită relațiilor: celei originare cu Domnul și celor vitale cu ceilalți. Cenușa pe care astăzi o primim pe cap ne spune că fiecare prezumție de autosuficiență este falsă și că idolatria eu-lui este distrugătoare și că ne închide în cușca solitudinii: a se uita la sine în oglindă cu închipuirea de a fi perfecți, de a fi în centrul lumii. Viața noastră, în schimb, este mai întâi de toate o relație: am primit-o de la Dumnezeu și de la părinții noștri și întotdeauna putem să o reînnoim și să o regenerăm datorită Domnului și celor pe care El îi pune alături de noi. Postul Mare este timpul potrivit pentru a retrezi relațiile noastre cu Dumnezeu și cu ceilalți: pentru a ne deschide la tăcerea rugăciunii și a ieși din fortăreața eu-lui nostru închis, pentru a frânge lanțurile individualismului și a redescoperi, cu ajutorul întâlnirii și a ascultării celuilalt – nu al izolării, nu – cine este cel care merge alături de noi zi de zi și a reînvăța să-l iubim ca pe un frate și o soră.

Frați și surori, cum să le facem pe toate acestea? Ca să facem acest drum – a se întoarce la adevărul despre noi înșine, a se întoarce la Dumnezeu și la ceilalți – suntem îndemnați să parcurgem trei căi largi: pomana, rugăciunea și postul. E un clasic, nu e nevoie de noutăți pe această cale. Isus a spus aceasta și este clar: pomana, rugăciunea și postul. Și, după cum Domnul a spus, nu e vorba de rituri exterioare, ci de fapte care trebuie să exprime o reînnoire a inimii. Pomana nu este un gest rapid pentru a-și spăla conștiința, o echilibrare a unui dezechilibru lăuntric, ci faptul de a atinge cu propriile mâini și cu propriile lacrimi suferințele celor săraci. Rugăciunea nu este o simplă devoțiune, ci un gest puternic prin care să aducem aminte inimii noastre ceea ce contează și ceea ce trece. Din partea lui Isus vine, așadar, un ”avertisment care își păstrează și pentru noi valoarea sa binefăcătoare: la gesturile exterioare trebuie să corespundă întotdeauna sinceritatea inimii și coerența faptelor. La ce bun, într-adevăr, a-și sfâșia hainele, dacă inima rămâne departe de Domnul, adică departe de bine și de dreptate?” (Benedict XVI, Omilie în Miercurea Cenușii, 1 martie 2006). De atât de multe ori, în schimb, gesturile și riturile noastre nu ating viața, nu fac adevărul. Poate le facem numai ca să ne admire alții, ca să fim aplaudați, ca să ne primim răsplata. Să ne aducem aminte de acest lucru: în viața personală, ca și în viața Bisericii, nu contează exterioritatea, nu contează judecățile umane și aprecierea lumii, contează numai privirea lui Dumnezeu care citește iubirea și adevărul.

Pomana, rugăciunea și postul

Dacă ne așezăm cu smerenie sub privirea sa, atunci pomana, rugăciunea și postul nu rămân gesturi exterioare, dar exprimă cine suntem cu adevărat: fii ai lui Dumnezeu și frați între noi. Pomana, caritatea, va arăta compasiunea noastră față de cel în nevoie, ne va ajuta să ne întoarcem la ceilalți. Rugăciunea va da glas dorinței noastre profunde de a-L întâlni pe Tatăl, făcându-ne să ne întoarcem la El. Postul va fi sala noastră de gimnastică spirituală pentru a renunța cu bucurie la ceea ce este superfluu și ne împovărează ca să devenim lăuntric mai liberi și să ne întoarcem la adevărul despre noi înșine. Întâlnirea cu Tatăl, libertatea interioară, compasiunea.

Dragi frați și surori, să ne plecăm capul, să primim cenușa, să facem inima mai ușoară. Să pornim la drum în caritate: ne sunt date patruzeci de zile potrivite pentru a ne aminti că lumea nu trebuie încuiată în granițele înguste ale nevoilor noastre personale și a redescoperi bucuria nu a lucrurilor de acumulat, ci a grijii față de cel aflat în nevoie și necaz. Să pornim la drum în rugăciune: ne sunt date patruzeci de zile potrivite pentru a-i reda lui Dumnezeu întâietate în viață, pentru a intra din nou în dialog cu El din toată inima, nu în parantezele timpului nostru. Să pornim la drum în post: ne sunt date patruzeci de zile potrivite pentru a ne regăsi, pentru a restrânge dictatura agendelor mereu încărcate cu lucruri de făcut, pretențiile unui ego din ce în ce mai superficial și invadator, și să alegem ceea ce contează.

Frați și surori, să nu risipim harul acestui timp sfânt: să privim cu atenție la Crucifix și să pornim la drum, să răspundem cu generozitate la îndemnurile puternice ale Postului Mare. Iar la încheierea parcursului, îl vom întâlni cu o bucurie mai mare pe Domnul vieții, îl vom întâlni pe El, unicul care ne va face să înviem din cenușa noastră.



Sursa:vaticannews.va.ro