"De fiecare dată când acceptăm invitația la Cina Domnului și participăm la masa euharistică, Dumnezeu însuși este cel care 'vine să ne slujească' (cf. Lc 12, 37). Cu toate acestea, Dumnezeul nostru a știut mai întâi să fie oaspete și chiar și astăzi stă la ușa noastră și bate."
Reflecția papei Leon al XIV-lea despre Isus – care ne slujește asemenea unei gazde primitoare dar care a fost, la rândul său oaspete, s-a aflat în centrul alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", de duminică, 20 iulie, recitat, împreună cu credincioșii, de la Palatul Apostolic din Castel Gandolfo, reședința estivă a papilor.
Pornind de la două din lecturile liturgiei duminicii a 16-a de peste an - lectura I, din Cartea Genezei, cap. 18, în care se istorisește despre ospitalitatea lui Avraam și a soției lui, Sara și evanghelia după sfântul Luca, capitolul 10, în care se relatează despre ospitalitatea surorilor Marta și Maria, prietene cu Isus, pontiful ne-a îndemnat ca, în această duminică, să ne gândim la practica ospitalității reciproce, la a găzdui și la a fi găzduiți, spunând că excluderea ospitalității oferită și acceptată ar sărăci viața.
"Este nevoie de umilință atât pentru a găzdui, cât și pentru a fi găzduit. Este nevoie de delicatețe, grijă, deschidere" – a explicat Sfântul Părinte, precizând că, potrivit episodului relatat de Evanghelie, "Marta riscă să nu intre pe deplin în bucuria acestui schimb", deoarece este "atât de preocupată de ceea ce trebuie să facă pentru a-l primi pe Isus, încât riscă să strice un moment de neuitat al întâlnirii". "Marta este o persoană generoasă, dar Dumnezeu o cheamă la ceva mai frumos decât generozitatea în sine. El o cheamă să iasă din sine" – a explicat Sfântul Părinte.
Spunând că înflorirea propriei vieți vine din deschiderea față de "ceva care ne îndepărtează de noi înșine și în același timp ne umple", papa Leon a observat să perioada verii ne poate ajuta să "încetinim" ritmul frenetic pentru a deveni mai asemănători cu Maria decât cu Marta.
"Uneori" – a observat – "nu ne îngăduim partea cea bună". Avem nevoie să experimentăm puțină odihnă, cu dorința de a învăța mai mult din arta ospitalității. Industria vacanțelor vrea să ne vândă tot felul de experiențe, dar poate nu cea pe care o căutăm. Pentru că, întâlnirile autentice – fie cu Dumnezeu, fie cu ceilalți, fie cu natura – sunt gratuite, nu se pot cumpăra. Este necesar doar să devenim oaspeți: să facem loc și să și-l cerem; să primim și să fim primiți. Avem multe de primit și nu numai de dat. Avraam și Sara, deși bătrâni, s-au aflat roditori atunci când l-au primit, în tihnă, pe Domnul însuși, întruchipat de trei călători. Și pentru noi, există încă atât de multă viață care trebuie primită."
"Să ne rugăm Preasfintei Fecioare Maria, Mama primitoare, care l-a primit pe Domnul în trupul ei și, împreună cu Iosif, i-au oferit o casă. În ea strălucește vocația noastră, vocația Bisericii de a rămâne o casă deschisă tuturor, de a continua să îl primească pe Domnul, care cere permisiunea de a intra" – s-a rugat pontiful la încheierea alocuțiunii care a însoțit antifonul marian "Îngerul Domnului", rostit duminică, 20 iulie, împreună cu credincioșii, de la Palatul Apostolic din Castel Gandolfo.