Viața și misiunea Sfântului Ioan Botezătorul rămân un model de profeție, curaj și fidelitate față de Dumnezeu. Din Evanghelii și din Tradiția Bisericii putem reconstitui imaginea celui pe care Isus însuși îl numește „cel mai mare dintre cei născuți din femei” (Mt 11,11). El este descris ca fiind pătruns de spiritul profetului Ilie, cel care cu multe secole înainte apăra credința în Dumnezeul cel viu și mustra cu tărie abaterile poporului. Ioan se înscrie în aceeași linie: vocea sa era puternică și aspră, dar plină de focul Spiritului.
Viața lui austeră era semnul consacrării totale. El respecta legile naziratului, o formă de jurământ prin care o persoană se dăruia lui Dumnezeu evitând vinul, păstrându-și părul nevăzut de foarfecă și ferindu-se de orice necurăție (cf. Numeri 6,1-21). Acest mod de viață arăta în mod vizibil că el aparținea în întregime lui Dumnezeu. Predica sa centrală era o chemare la convertire: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Mt 3,2). Convertirea, înțeleasă nu ca un simplu gest exterior, ci ca o transformare profundă a inimii, reprezenta condiția de a-L primi pe Mesia. Așa cum sublinia Papa Benedict al XVI-lea, a te converti înseamnă „să mergi împotriva curentului acolo unde mentalitatea lumii te împinge spre autosuficiență și închidere în tine însuți”.
Ioan Botezătorul se adresa tuturor: celor simpli, dar și fariseilor, acea aristocrație a spiritului, pe care nu a ezitat să o mustre pentru ipocrizie, punând în lumină discrepanța dintre aparență și realitate. El nu a permis niciodată confuzia între el și Mesia. În fața ucenicilor săi, l-a arătat pe Isus și a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29). În acest gest de umilință și discernământ, Botezătorul a arătat că adevărata misiune a profetului este să indice prezența lui Cristos și nu să caute propria glorie.
Totuși, Ioan nu s-a retras după botezul lui Isus. Fidel vocației sale, a continuat să denunțe răul acolo unde îl întâlnea. A condamnat public relația adulteră dintre Irod Antipa și Irodiada și, pentru acest adevăr incomod, a fost aruncat în temnița de la Macheronte, pe malul Mării Moarte. Sfântul Ioan Paul al II-lea sublinia că „în Ioan Botezătorul vedem imaginea profetului care nu se teme să plătească prețul pentru adevăr. El moare, dar nu renunță să mărturisească legea lui Dumnezeu.” Finalul este cunoscut: fiica Irodiadei, Salomeea, a cerut capul lui Ioan pe tipsie și astfel glasul celui mai puternic vestitor al Evangheliei a fost redus la tăcere.
Moartea sa nu a fost însă un eșec, ci pecetea misiunii sale. Ioan devine ultimul profet al Vechiului Testament și primul al Noului, punte între cele două alianțe. Biserica îl cinstește ca sfânt pentru că a rămas fidel până la capăt chemării primite. Într-o lume adesea indiferentă la adevăr, Ioan Botezătorul rămâne un far de lumină, chemându-ne și astăzi la convertire, la autenticitate și la curaj.
Modelul său rămâne actual: suntem chemați să ne schimbăm inima și să o deschidem lui Dumnezeu, să nu căutăm gloria noastră, ci să-L arătăm pe Cristos, și să nu facem compromisuri în fața răului. Papa Francisc amintește că „adevărații profeți nu sunt cei care lingușesc puterea, ci cei care știu să ridice glasul pentru dreptate și adevăr, chiar cu prețul vieții.” Astfel, Ioan Botezătorul nu este doar Înaintemergătorul lui Cristos, ci și al fiecărui creștin care vrea să trăiască Evanghelia cu autenticitate și fidelitate.
ACC
