Stâlp al Bisericii primare și model de credință vie: Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, primul episcop al Ierusalimului, exemplu de credință activă și mărturisitor al lui Cristos până la jertfă.
Un apostol al fidelității și al slujirii
Sfântul Apostol Iacob, cunoscut și sub numele de „fratele Domnului” sau „cel Drept”, ocupă un loc de cinste în istoria Bisericii. El este nu doar unul dintre stâlpii credinței apostolice, ci și primul episcop al Ierusalimului, model de viață evanghelică, rugăciune și fapte ale iubirii.
Sfânta Scriptură îl amintește în mai multe locuri. Sfântul Apostol Paul scrie:
„Pe ceilalți apostoli nu i-am văzut decât pe Iacob, fratele Domnului.” (Gal 1,19)
Termenul „frate” nu desemnează o rudenie de sânge, ci o legătură de familie apropiată, potrivit tradiției catolice care afirmă pururea-fecioria Preasfintei Fecioare Maria. Iacob era, potrivit Sfinților Părinți, fiul altei Marii, soția lui Cleopa, și, prin urmare, rudenie a Mântuitorului.
Primul episcop al Ierusalimului
După Înălțarea Domnului, Iacob a fost ales să conducă Biserica din Ierusalim. Eusebiu al Cezareei notează:
„După apostoli, Iacob, fratele Domnului, cel numit Dreptul, a fost pus să păstorească scaunul episcopal al Ierusalimului.”
În această misiune, el a fost un exemplu de echilibru și discernământ, păstrând unitatea dintre credincioșii proveniți din iudaism și cei dintre neamuri. A prezidat Sinodul apostolic de la Ierusalim (Fap 15), unde a susținut o viziune de deschidere și universalitate a Bisericii, sub inspirația Spiritului Sfânt.
Papa Benedict al XVI-lea, vorbind despre Sfântul Iacob, spunea:
„El ne învață că nu este suficient să ascultăm Cuvântul, ci trebuie să-l împlinim, pentru ca el să devină viață în viața noastră.”
Epistola credinței vii
Epistola care îi poartă numele rămâne un document esențial al Noului Testament. Ea este un manifest al credinței care se exprimă în fapte, al trăirii Evangheliei în viața cotidiană. În cuvintele sale devenite maxime pentru viața creștină, Iacob afirmă:
„Credința fără fapte este moartă.” (Iac 2,26)
Această învățătură nu contrazice, ci completează teologia harului, arătând că iubirea adevărată este rodul unei credințe vii. În lumina acestei perspective, Sfântul Iacob rămâne un maestru al echilibrului între contemplație și acțiune.
Omul rugăciunii și al jertfei
Tradiția consemnează că Iacob era un om al rugăciunii neîncetate. Eusebiu relatează că genunchii săi erau „ca ai cămilelor”, din pricina timpului petrecut în rugăciune în templu.
Viața sa a fost una de austeritate și sfințenie, iar moartea lui – o mărturisire supremă. În jurul anului 62 d.Hr., Iacob a fost aruncat de pe acoperișul templului și apoi lovit cu un toiag, pentru că nu a încetat să proclame: „Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
Mesaj pentru creștinul de azi
Mărturia Sfântului Iacob rămâne actuală și provocatoare. El ne cheamă să trăim o credință care se vede în fapte, să unim rugăciunea cu slujirea, să transformăm Cuvântul în viață. Într-o lume în care credința riscă să devină simplu sentiment, Sfântul Iacob ne amintește că iubirea de Dumnezeu se concretizează în iubirea față de aproapele.
„Fiți împlinitori ai Cuvântului, iar nu numai ascultători, înșelându-vă pe voi înșivă.” (Iac 1,22)
Astăzi, privind la Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, îl rugăm să mijlocească pentru noi curajul de a fi mărturisitori ai lui Cristos prin viața noastră de zi cu zi, prin credință, fapte și iubire.
Rugăciune
Sfântule Apostol Iacob, rudenia Domnului, întărește-ne în credință, ajută-ne să unim rugăciunea cu fapta și să fim martori ai Evangheliei prin viața noastră. Roagă-te pentru noi, ca și noi să devenim, asemenea ție, prieteni și slujitori statornici ai lui Cristos. Amin.
„Dă-mi credința ta fără faptele tale, iar eu, prin faptele mele, îți voi arăta credința mea.” (Iac 2,18)
Sfântule Iacob, roagă-te pentru noi!
ACC
