Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Concert de colinde românești în biserica regală Sfânta Maria din Bruxelles

 
Concert de colinde românești în biserica regală Sfânta Maria din Bruxelles
  • 11 Dec 2025
  • 164

Comunitatea Catolică Română din Bruxelles a organizat sâmbătă, 6 decembrie, tradiționalul Concert de Colinde la Biserica Regală Sfânta Maria din Schaerbeek, locaș în care credincioșii români se reunesc duminică de duminică pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Evenimentul a făcut parte din programul dedicat Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, subliniind dimensiunea spirituală și identitară a comunității. 

Părintele Filip CHERESI, responsabilul comunității, a adresat un mesaj de bun venit tuturor celor prezenți și a salutat, în mod deosebit, participarea E.S. doamna Ambasador Andreea Pastârnac, precum și a reprezentanților autorităților locale și a numeroșilor invitați. În cuvântul său, părintele a subliniat rolul Bisericii ca spațiu al întâlnirii, al identității și al unității, mai ales în proximitatea sărbătorii Nașterii Domnului.

Programul muzical a fost susținut de corala comunității – adulți și copii – acompaniată anul acesta de un ansamblu instrumental variat. Sub bagheta dirijorului și mezzo-sopranei Mariana IACOB, colindele românești și internaționale au răsunat în armonii care au unit tradițiile și bucuria credinței. Publicul s-a bucurat de interpretările soliștilor Angela Ceban (soprană), Nadiia Lys (mezzosoprană), Vlad Ciocotisan (tenor) și René Larya (bas), precum și de acompaniamentul oferit de Daniela Rodó (pian), Matteo Del Monte (flaut traversier), François Meulemans (violoncel) și Valentin Jousserand (percuție), completând un ansamblu de înaltă ținută artistică. 

În continuarea concertului, copiii comunității au organizat un mic târg de Crăciun, prezentând obiecte realizate de ei cu multă creativitate și entuziasm. Inițiativa lor a adus un plus de bucurie și apropiere între participanți, devenind un moment deosebit de apreciat de părinți, bunici și invitați.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, prilej pentru credincioși de a împărtăși, în simplitate și prietenie, darul comuniunii care stă în centrul vieții creștine. În lumina colindelor și a întâlnirii dintre generații, concertul a reînnoit, ca în fiecare an, spiritul de unitate și speranță care pregătește inimile pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.

ACC