Luni, 29 iunie a.c., papa Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie a solemnității Sfinții Petru și Pavel, ocrotitorii cerești ai Bisericii Romei în bazilica San Pietro. Alături de cardinalii prezenți pentru recentul consistoriu extraordinar, au luat parte, de asemenea, membrii delegației Patriarhiei ecumenice de la Istanbul. La celebrarea euharistică, papa a pus pe umerii a 35 de noi arhiepiscopi mitropoliți pallium-ul sacru, simbol al comuniunii cu Scaunului Apostolic al Romei.
”Este important pentru noi, astăzi, să privim la acești doi sfinți, Petru și Pavel, ca să înțelegem cum să fim la rândul nostru apostoli și constructori de unitate, slujitori generoși ai adevărului în caritate”: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii a solemnității Sfinții Petru și Pavel, ocrotitorii cerești ai Bisericii Romei, celebrată luni, 29 iunie a.c., la ora 9.30, în bazilica San Pietro din Cetatea Vaticanului.
La celebrarea euharistică, papa a pus pe umerii a 35 de noi arhiepiscopi mitropoliți pallium-ul sacru, simbol al comuniunii cu Scaunul Apostolic al Romei. Printre noii mitropoliți din țările apropiate care au primit simbolul sacru al comuniunii de la Leon al XIV-lea se aflau anul acesta cardinalul Konrad Krajewski, arhiepiscop de Łódź, cardinalul Grzegorz Ryś, arhiepiscop de Cracovia, monseniorul Andrzej Przybylski, arhiepiscop de Katowice, monseniorul Josef Gründwidl, arhiepiscop de Viena, și monseniorul Stanislav Přibyl, arhiepiscop de Praga.
Au luat parte aproximativ șase mii de credincioși, alături de numeroși cardinali prezenți la Roma pentru recentul consistoriu extraordinar, convocat de Succesorul lui Petru în Cetatea Vaticanului în zilele 26-27 iunie.
Ca de obicei, la solemnitatea liturgică a Sfinților Petru și Paul de la Roma a luat parte o delegație ortodoxă trimisă de patriarhul ecumenic Bartolomeu, păstrând tradiția decenală ca la sărbătorirea respectivilor ocrotitori cerești, cele două Biserici apostolice să participe cu o delegație oficială. Nu întâmplător, la omilia din bazilica Sfântul Petru, Leon al XIV-lea a salutat cordial și chiar ”cu bucurie” prezența delegației Patriarhiei ecumenice, condusă de mitropolitul Emmanuel Adamakis al Calcedoniei.
Sfânta Liturghie a solemnității a fost celebrată în limba latină, în timp ce lecturile biblice au fost proclamate în engleză, spaniolă și italiană. După omilia papei, au urmat binecuvântarea și punerea simbolului sacru al pallium-ului, în cadrul cărora fiecare mitropolit a făcut nominal jurământul de fidelitate și ascultare față de papa și de succesorii săi. Succesiv, intențiile rugăciunii credincioșilor au fost exprimate în portugheză, franceză, polonă, filipineză și germană.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea prezentată în bazilica Sfântul Petru la solemnitatea Sfinții Petru și Paul.
Dragi frați și surori,
astăzi, într-o unică solemnitate, îi amintim pe sfinții Petru și Paul, ocrotitorii cerești ai orașului și diecezei Romei: unul, ales de Isus ca păstor al turmei sale, celălalt, ales ca apostol al popoarelor. În ei, noi cinstim două coloane ale Bisericii.
Petru, custode al poporului lui Dumnezeu, în Noul Testament se arată angajat în a păstra comuniunea între frați. El este cel care, pe lacul Galileei, după o noapte de muncă aparent zadarnică, îi spune Învățătorului: ”Nu am prins nimic, dar la cuvântul tău voi arunca năvoadele” (Luca 5,5), apoi înaintează în larg luându-i cu sine și pe ceilalți. El este cel care, în timp ce alții se îndepărtează de Domnul după discursul greu despre Pâinea vieții, îi spune lui Mesia: ”La cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6,68) și rămâne, împreună cu ceilalți unsprezece. Tot el este cel care, la Cezarea, îl recunoaște în Isus pe Fiul lui Dumnezeu și devine vocea tuturor în mărturisirea unicei credințe, după cum am auzit la Evanghelie (cf. Matei 16,13-19). Chiar și după înviere, pe malurile lacului, este cel dintâi care ajunge la Cristos, aruncându-se în apă și mergând înaintea celorlalți, înotând, pentru a reînnoi cu smerenie iubirea sa și a primi confirmarea misiunii sale (cf. Ioan 21,1-17).
Petru rămâne credincios acestei misiuni chiar și atunci când, de exemplu, la Ierusalim, chestiunea admiterii la botez a păgânilor necircumciși riscă să dezbine comunitatea. El îi reunește pe frați, îi ascultă și, la sfârșit, călăuzit fiind de Spiritul Sfânt, ia decizia, păstrând comuniunea și inaugurând un anotimp nou pentru întregul popor al lui Dumnezeu: ”Noi credem”, afirmă Petru, ”că suntem mântuiți în același fel ca și ei prin harul Domnului Isus” (Fapte 15,11).
Această măreție sufletească nu înseamnă că Petru ar fi desăvârșit. În timpul pătimirii, el îl tăgăduiește pe Învățător și apoi plânge cu lacrimi sincere de pocăință (Luca 22,54-62); chiar Paul, în situații diferite, îl dojenește pentru incoerența unor comportamente (cf. Galateni 2,11-14). Este capabil, însă, să-și recunoască greșelile și să se schimbe, fără a se descuraja și fără a renunța la misiunea de a vesti Evanghelia și de a aduna turma lui Cristos, până la martiriu, pe care îl îndură chiar aici, la Roma, nu departe de locul în care ne aflăm.
Această solicitudine fidelă și răbdătoare pentru unitate este exprimată bine prin simbolul cheilor, cu care deseori îl identificăm (cf. Matei 16,19). Cheia, într-adevăr, nu dărâmă ușile, ci le deschide și le închide, căutând în interiorul lor pârghiile potrivite și însoțind mișcarea lor astfel încât blocajele să se desfacă, zăvoarele să alunece și canaturile să se rotească în voie pe balamale, unificând spațiile interioare și făcând din multe camere izolate o singură casă primitoare. În același fel, comuniunea în Biserică nu se construiește înțepenind în propriile poziții, ci căutând în inima tuturor punctele de întâlnire în Adevăr, în lumina căruia unul devine pentru celălalt un instrument de creștere.
Am putea să citim în această perspectivă îndatorirea pe care Domnul a încredințat-o lui Petru și succesorilor săi în beneficiul întregului și sfântului popor al lui Dumnezeu: să asculte, cu ajutorul său, vocile fiecăruia, să discearnă inspirațiile, să orienteze drumurile, să îndrepte erorile, să învețe, să încurajeze, să îndemne și să însoțească frații pentru ca, fiind docili la lucrarea aceluiași Spirit (cf. 1 Corinteni 12,1-11), să coopereze la mântuirea celorlalți și a întregii omeniri. Exemplul lui Petru este, însă, un îndemn și pentru fiecare creștin de a deveni constructor de unitate, punându-L pe Dumnezeu în centrul existenței și devenind aproape pentru frații săi, atent la faptele și necesitățile lor (cf. Francisc, Cateheză, 9 octombrie 2024) pentru a trăi împreună cu ei în caritate și în acest fel să ducă la împlinire vestirea Evangheliei (cf. 2 Timotei 4,17).
Aceasta este, de asemenea, învățătura lui Paul, celălalt mare apostol pe care îl sărbătorim astăzi, vestitor neobosit al Evangheliei. Și el are simboluri distinctive: cartea și sabia, strâns unite între ele. Explică bine acest lucru autorul Scrisorii către evrei, care scrie: ”Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri”, capabil să pătrundă ”până la despărţitura sufletului şi a spiritului” și să discearnă ”sentimentele şi gândurile inimii” (cf. Evrei 4,12).
Este ceea ce Dumnezeu a săvârșit în inima tânărului Saul, cucerindu-l (cf. Filipeni 3,12) și ducându-l mai întâi să se convertească la Evanghelie, asumându-și un nume nou, apoi să o vestească în lumea întreagă și, în cele din urmă, să o mărturisească, asemenea lui Petru, chiar în acest oraș, până la dăruirea vieții. Apostolul neamurilor s-a lăsat transformat de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care l-a scos de sub puterea violenței ca să-l conducă pe calea iubirii. Sfântul Augustin, comentând convertirea și misiunea lui, spunea: ”În timp ce mergea [la Damasc] cu inima fremătând de amenințări și măceluri, el a fost chemat pe nume și aruncat la pământ de vocea cerească (cf. Fapte 9,1-7), adică de Cuvântul care îl chema” (Sermo 299/A augm., 6). Apoi, adăuga: ”Dumnezeu l-a luat pe prigonitorul Bisericii și a făcut din el un mesager de pace. I-a iertat toate păcatele și l-a statornicit într-o slujire în care el avea să ierte păcatele celuilalt” (ibid.).
Preaiubiților, astăzi este important pentru noi să privim la acești doi sfinți, Petru și Paul, ca să înțelegem cum să fim la rândul nostru apostoli și constructori de unitate, slujitori generoși ai adevărului în caritate. Acesta este spiritul în care ne pregătim să trăim ritul antic și sugestiv al înmânării pallium-ului arhiepiscopilor mitropoliți. Aceste fâșii de lână albă, împodobite cu cruci, exprimă într-adevăr angajamentul unui păstor de suflete, dar și al oricărui creștin, de a-i lua pe umerii săi pe frații și surorile care i-au fost încredințați ca pe tot atâția miei din turma Domnului și să jertfească pentru ei energiile, timpul, efortul și chiar viața pentru ca Evanghelia să ajungă la toți, iar lumea întreagă să afle în ea armonia și concordia (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 38).
Cu aceste sentimente, am bucuria de a adresa salutul meu cordial membrilor delegației Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, trimisă de Sanctitatea Sa preaiubitul frate Bartolomeu și condusă de Eminența Sa Emmanuel [Adamakis], mitropolit al Calcedoniei.
Să-i rugăm pe sfinții Petru și Paul să ne susțină pe drumul comuniunii pe urmele Mântuitorului. Este calea pe care El a trasat-o, pentru care s-a rugat Tatălui la ultima cină (cf. Ioan 17,21-23), țelul către care ne-a învățat să năzuim cu o speranță plină de încredere (cf. Benedict XVI, Omilie, Sfânta Liturghie cu punerea pallium-ului pe umerii noilor mitropoliți, 29 iunie 2012).
***
După Sfânta Liturghie din bazilica San Pietro, papa Leon al XIV-lea conduce rugăciunea Îngerul Domnului de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic, cu participarea a mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru.
