Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Vecernia Duminicii a II-a după Paști

 
Vecernia Duminicii a II-a după Paști
  • 07 Mai 2016
  • 1140

DUMINICA A DOUA A PAŞTILOR

ÎN CARE SĂRBĂTORIM

ARĂTAREA DOMNULUI ÎNVIAT

APOSTOLILOR DIMPREUNĂ CU TOMA.

8 mai 2016

(Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan; Cuviosul Arsenie cel mare (+445); Fericitul Ieremia Românul (+1625).

(V 5; L 1; Ap Fap 5,12-20; Ev Ioan 20,19-31)

 

Sâmbătă seara.

 

Preotul, cu epitrahil, din faţa Sfintei Mese, dă binecuvântarea:

P.: Mărire Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C.: Amin.

 

Apoi, Cristos a înviat... (de trei ori). De reţinut că, din această Duminică şi până la încheierea sărbătorii, adică până la Vecernia Înălţării, după binecuvântarea de început, a oricărei slujbe celebrate, se cântă Cristos a înviat, de trei ori.

 

Îndată Psalmul 103, al Creaţiei, fără Veniţi să ne închinăm.... Aşa se face până la încheierea sărbătorii.

1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte!

2. Întru mărturisire şi în mare cuviinţă Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină,

3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape înălţimile lui;

4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli pe aripile vânturilor;

5. Cel ce faci crainici ai Tăi vânturile şi slujitori Ţie flăcările focului;

6. Cel ce întemeiezi pământul pe neclintirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

7. Adâncul ca o haină este acoperământul lui; deasupra munţilor vor sta ape.

8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.

9. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul pe care li l-ai pus temelie.

10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pământul.

11. Cel ce faci să iasă izvoare în văi: prin mijlocul munţilor vor pătrunde ape.

12. Adăpa-vor toate fiarele câmpului, veni-vor colunii în setea lor.

13. Deasupra lor păsările cerului vor locui, din mijlocul stâncilor vor da glas.

14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

15. Cel ce faci să răsară iarbă dobitoacelor şi verdeaţă pentru trebuinţa oamenilor,

16. Ca să scoţi pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului;

17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.

18. Sătura-se-vor lemnele câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib;

19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi sunt adăpost cerbilor; stâncile scăpare iepurilor.

20. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său.

21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte: întru aceasta vor umbla toate fiarele pădurii;

22. Puii leilor răcnesc ca să prade şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.

23. Răsărit-a soarele, şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

24. La lucrul său ieşi-va omul şi la lucrarea sa, până seara.

25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

26. Marea aceasta este mare şi largă! Acolo sunt târâtoare, cărora nu este număr, vieţuitoare mici şi mari.

27. Acolo corăbiile umblă; acolo balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace într-însa!

28. Toate de la Tine aşteaptă să le dai hrană la vremea lor.

29. Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi.

30. Dar întorcând Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

31. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

32. Fie gloria Domnului în veci! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.

33. Cel ce caută spre pământ şi-l face de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu, până ce voi fi.

35. Fie Lui plăcute cuvintele mele şi eu mă voi veseli de Domnul.

36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fărădelege să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Aliluia! Aliluia! Aliluia!

 

Urmează Ectenia mare

 

Apoi, pe versul 1:

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

 

Se pun pe 10 stihirile alcătuite de Ioan Monahul, pe versul 1.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să preamărească numele Tău (Ps 141,7a).

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Uşile fiind încuiate şi învăţăceii adunaţi, fără de veste ai intrat, Atotputernice Isuse, Dumnezeul nostru; şi stând în mijlocul lor, pace dându-le, i-ai umplut de Spiritul Sfânt; şi le-ai poruncit să aştepte, nicidecum depărtându-se de Ierusalim, până când se vor îmbrăca cu putere de sus. Pentru aceasta, strigăm către tine: Luminarea şi Învierea şi Pacea noastră, mărire Ţie! (de două ori).

 

Stih: Din adâncuri strig către Tine, Doamne: Doamne, ascultă glasul meu! (Ps 129,1)

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

În ziua a opta de la învierea Ta, Doamne, Te-ai arătat învăţăceilor Tăi, în locul unde erau adunaţi; şi către dânşii ai zis: Pace vouă! Iar învăţăcelului, celui ce nu credea, i-ai arătat mâinile şi preacurata coastă. Iar el, crezând, a strigat către Tine: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie! (de două ori)

 

Stih:  De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Toma, ce se numea Geamănul, nu era cu dânşii când ai intrat, Cristoase, uşile fiind încuiate; pentru aceasta, necrezând el spuselor lor, din necredinţă în credinţă l-ai întărit. Şi nu ai pregetat, Bunule, a-i arăta preacurată coasta Ta şi rănile mâinilor şi ale picioarelor. Iar el, pipăind şi văzând, a mărturisit, că Tu nu eşti numai Dumnezeu, nici numai om, şi a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie! (de două ori).

 

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spereze Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Învăţăceii îndoindu-se, a opta zi statut-a înaintea lor Mântuitorul, în locul unde erau adunaţi, şi pace dăruindu-le, a zis lui Toma: Vino, Apostole, pipăie palmele mele, întru care au intrat cuiele. 0, bună necredinţă a lui Toma! Că inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus şi cu frică a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie! (de două ori).

 

Pe vers 2

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)

După învierea Ta, Doamne, adunaţi fiind învăţăceii Tăi şi uşile fiind încuiate, ai stătut în mijloc, pace dându-le lor; şi crezând şi Toma, prin vederea mâinilor şi a coastei Tale, Domn şi Dumnezeu Te-a mărturisit, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, Iubitorule de oameni.

 

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Uşile fiind încuiate, înaintea învăţăceilor stând Isus, netemere şi pace le-a dat. Apoi a zis lui Toma: Pentru ce te îndoieşti că am înviat din morţi? Adu aici mâna ta şi o pune în coasta mea şi vezi, că, deşi tu nu ai crezut, toţi au cunoscut patimile şi învierea Mea, ca să strige împreună cu tine: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

 

Mărire … Şi acum … vers 6.

Uşile fiind încuiate, venit-ai, Cristoase, la învăţăcei. Atunci Toma, după rânduială, nu s-a aflat cu dânşii. Că zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea şi eu pe Domnul; de nu voi vedea coasta din care a ieşit sângele şi apa botezului; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea că nu era ca un spirit, ci carne şi oase. Cela ce ai călcat moartea şi pe Toma l-ai făcut de a crezut, Doamne, mărire Ţie!

 

Ieşirea cu cădelniţa. Apoi imnul Lumina lină.

 

Prohimenul şi stihurile zilei:

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)

Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).

Domnul a împărăţit întru mare cuviinţă s-a îmbrăcat!

Stih 2:  Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

 

Ectenia stăruitoare, rugăciunea Învredniceşte-ne, Doamne şi Ectenia cererilor.

Dacă se face Litie

Vers 4.

Venit-ai, Doamne, cu strălucirea cea neumbrită a dumnezeirii Tale, uşile fiind încuiate; şi stând în mijlocul învăţăceilor le-ai dezvelit coasta Ta; şi arătându-le semnele rănilor mâinilor şi ale picioarelor Tale, şi risipind mâhnirea tulburării lor, ai spus lămurit: Precum vedeţi, din trupul cu care M-am întrupat, prieteni, nu port fire de spirit. Iar pe învăţăcelul care se îndoia, l-ai îndemnat să se atingă cu frică, zicându-i: Cel ce toate le iscodeşti, vino şi nu te mai îndoi! Iar el, simţind cu mâna firea Ta cea îndoită, cu frică şi cu credincioşie a grăit, pătruns de credinţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

 

Vers 8.

Atinge-te, Toma, de coasta Mea cu mâna, zice Cristos, şi vino de pipăie semnele cuielor; cercetează cu credinţă şi crede Mie, nu fi necredincios! Iar Toma, cum s-a atins cu degetul de Stăpânul, cu glas mare a grăit: Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu, Îndurate, mărire Ţie!

 

Mărire… Şi acum… vers 8.

Fiind uşile încuiate şi învăţăceii adunaţi, a venit Mântuitorul unde erau strânşi şi, stând în mijlocul lor, a zis către Toma: Vino şi pipăie de vezi semnele cuielor; întinde mâna ta şi te atinge de coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci vesteşte cu credinţă Învierea Mea cea din morţi.

 

Ectenia specială a Litiei, din Liturghier, cu rugăciunea prescrisă.

 

La Stihoavnă.

Pe antifon, vers 4.

O, uimitoare minune! Necredinţa a rodit credinţă adevărată. Că zicea Toma: De nu voi vedea, nu voi crede! Dar pipăind coasta, a mărturisit pe Cel întrupat, ca pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu. L-a cunoscut ca pe Cel ce a pătimit cu trupul, L-a propovăduit ca pe Dumnezeul Cel înviat; şi a strigat cu glas luminat: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

 

Stih: Laudă, Ierusalime, pe Domnul; laudă pe Dumnezeul tău, Sioane (Ps 147,1).

O, uimitoare minune! Iarba de foc atingându-se s-a păzit nearsă; că punând Toma mâna, în coasta cea de foc a lui Isus Cristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire; ci necredinţa sufletului o a schimbat în dreaptă credinţă; şi cu căldură a strigat din adâncul sufletului: Tu eşti Stăpânul şi Dumnezeul meu, Cel ce ai înviat din morţi, mărire Ţie!

 

Stih: Că a întărit stâlpii porţilor tale, a binecuvântat pe fiii tăi, în tine (Ps 147,2).

O, uimitoare minune! Ioan şi-a plecat capul pe pieptul Cuvântului, iar Toma s-a învrednicit să pipăie coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoşare, adâncul cuvântării de Dumnezeu, iar acesta, a ne învăţa rânduiala cea de taină s-a învrednicit; că a pus înaintea noastră luminat dovezile Învierii Lui, strigând: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

 

Mărire… Şi acum… Vers 5.

Iubitorule de oameni, mare şi neasemănată este mulţimea îndurărilor Tale; că îndelung ai răbdat: de iudei cu palme peste faţă fiind lovit, de Apostol pipăit, şi de cei ce s-au lăpădat de tine, mult ispitit. Cum Te-ai întrupat? Cum Te-ai răstignit, Cel ce eşti fără de păcat? Ci învaţă-ne pe noi, ca pe Toma, să strigăm Ţie: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

 

Îndată: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea nemurilor şi mărirea poporului Tău, Israel (Lc 2,29-32).

Apoi: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Preasfântă Treime îndură-Te spre noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne iartă fărădelegile noastre; Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

P.: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Troparul, vers 7.

Pecetluit fiind mormântul, viaţă din mormânt ai răsărit, Cristoase Dumnezeule; şi uşile fiind încuiate, înaintea învăţăceilor ai stătut, Învierea tuturor, Spirit drept printr-înşii înnoindu-ne, după mare mila Ta (de trei ori).

 

Apoi rugăciunea de binecuvântare a pâinilor, a grâului, a vinului şi a undelemnului (din Liturghier), urmată de Dezlegarea finală.

După Dezlegare, preotul având în mâna dreaptă Sfânta Cruce, o înalţă în faţa poporului, zicând de trei ori: Cristos a înviat! La care poporul răspunde: Adevărat a înviat! Apoi adaugă: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le; şi nouă ne-a dăruit viaţa veşnică, să ne închinăm Sfintei Învierii Lui celei de a treia zi! Poporul cântă: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Această proclamare se face după încheierea oricărui oficiu liturgic celebrat până la sărbătoarea Înălţării Dumnului (Ispasul).

Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș