Modele patristice pentru preotese [7] Sf. Nona

Una dintre cele mai fascinante biografii de preotese din primele secole ale creștinismului este cea a Sfintei Nona, soția Sfântului Episcop Grigorie de Nazianz cel Bătrân și mama Sf. Grigorie de Nazianz Teologul.

Nona s-a născut în localitatea Arianz (în Turcia de azi) în jurul anului 304 d. Hr. Părinții ei, Filtatios și Gorgonia, proveneau dintr-o familie renumită de neguțători credincioși. Nona a fost evlavioasă din tinerețe, „De tânără a fost iubitoare de Dumnezeu și iubitoare de Hristos datorită părinților ei, și a dobândit moștenirea virtuții” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul 18 la înmormântarea tatălui în prezența Sfântului Vasile cel Mare).

Crescând, l-a întâlnit pe Grigorie, care studiase dreptul și era înalt funcționar și s-a căsătorit cu el. Grigorie însă era adept al sectei hipsistarienilor care negau Sf. Treime. Prin urmare Grigorie era rătăcit în credință, era eretic, nu făcea parte din Biserica lui Hristos. Nona și Grigorie se aflau în două lumi sufletești diferite. Însă Nona, prin rugăciuni și prin exemplul bun, l-a convertit pe soțul ei. În final, Grigore a fost botezat în anul 325 de către episcopul de Nazianz. În cultivarea sufletului său un rol însemnat l-a jucat Nona, care l-a îndemnat spre rugăciune și post, l-a ajutat prin cuvinte și prin pilda ei sfântă, l-a susținut în credință prin desele ei rugăciuni. „De aceea ea n-a fost doar colaboratoarea dăruită de Dumnezeu [...], ci a devenit și îndrumătorul lui care prin propriile cuvinte și fapte l-a îndrumat spre cele minunate. A considerat că este minunat să fie supusă în toate celelalte soțului său, după legea căsătoriei, însă n-a ezitat în problema credinței”.

In ținut toți îl respectau mult pe Grigorie pentru virtuțile lui. De aceea, când a murit episcopul de Nazianz, lumea creștină din acea zonă, cler și popor, a cerut ca Grigorie, soțul Nonei, să le fie arhipăstor. A fost hirotonit diacon și după aceea preot, ca în final să primească și cea de-a treia treaptă a preoției; a devenit arhiereu în 328 d.Hr. la trei ani după botezul lui. Atunci era pe vremea când Biserica îi alegea pe arhierei și dintre clericii căsătoriți. Mai târziu, la Sinodul Quinisext din 691 d.Hr. de la Constantinopol, Biserica a hotărât ca episcopii să fie aleși din rândul celor necăsătoriți sau văduvi, pentru ca, fiind liberi de îndatoririle familiale și de grijile lumești, să preia lipsiți de griji slujirea conducerii bisericești și să se preocupe înainte de toate, din tot sufletul, de viața spirituală a turmei încredințate.

Au trecut mulți ani de când Nona s-a căsătorit cu Grigorie, însă nu putea avea copii. După multe rugăciuni, Dumnezeu i-a dăruit pe primul ei fiu, în jurul anului 329 d.Hr., pe care l-a considerat „darul primit de la Dumnezeu”. Și i-a dat numele Grigorie, după numele tatălui. Nona și-a continuat rugăciunile prin care îi mulțumea lui Dumnezeu pentru fiul ei Grigorie pe care i-l dăruise, dar îl și implora să devină mama și a altor copii. Iar Dumnezeu i-a dat și al doilea copil, o fată, pe care a numit-o Gorgonia. După aceea a mai avut și un alt copil, pe Cezar, devenind mamă a trei copii, în timp ce era soție de episcop. Astfel, acești soți binecuvântați, episcopul Grigorie și Nona, în timp ce se găseau la o vârstă înaintată, au avut doi fii și o fiică.

Când Grigorie, Gorgonia și Cezar au învățat primele litere și au știut să citească, Nona a pus în mânuțele lor textele sfinte ale Scripturilor. Sf. Grigorie mărturisea: „Mama a sfințit prin Sfintele Scripturi mâinile mele” (Sf. Grigorie Teologul, Psalmul 1 despre sine însuși). Așadar, într-un astfel de mediu familial au crescut cei trei frați; i-au văzut pe părinții lor iubiți, uniți, virtuoși și i-au copiat, au urmat modelelor lor deosebite.

„Amândoi soții aveau la dispoziția lor punga comună și se întreceau în faptele iubirii. Și deoarece soțul avea convingerea că soția lui era un bun iconom, a lăsat-o liberă să săvârșească orice faptă bună pe care o socotea necesară” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântare la înmormântarea tatălui, în prezența Sf. Vasile). Astfel, Nona l-a ajutat pe soțul ei, episcopul Grigorie, în faptele iubirii creștine administrând și banii colectei, pe care creștinii îi adunau pentru astfel de lucrări.

Nona le-a învățat milostenia și facerea de bine și pe celelalte femei, în special pe preotese, care sunt chemate să-i ajute în faptele iubirii pe soții lor preoți.

Și pe atunci exista obiceiul ca părinții bogați să-i trimită pe copiii lor pentru studii în alte orașe-centre de educație. Fiul Grigorie scria: „Mama noastră ne-a dat binecuvântarea, binecuvântare de mamă, ca mărturie a iubirii ei, urându-ne călătorie bună, ca să ne primească împreună și la întoarcere”. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, unde s-a cunoscut cu Sfântul Vasile, în cealaltă Cezaree a Palestinei, apoi în Alexandria, și, în jurul anului 350 d.Hr., în Atena.

A venit și ceasul ca Gorgonia, al doilea vlăstar al ei, copilul mijlociu, să-și facă propria familie. Și părinții au găsit un tânăr, moral și virtuos, pe nume Alipie, pe care i l-au dat ca soț creștin evlavioasei lor fiice (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântare la înmormântarea surorii sale Gorgonia).

Când Grigorie s-a întors în Nazianz de la studii, la vârsta de 30 de ani, s-a retras în pustiu, la o moșie a prietenului său Vasile, unde acela viețuia.

Însă tatăl familiei, episcopul de Nazianz, deoarece ajunsese la o vârstă înaintată, dar și pentru că se confrunta cu probleme teologice delicate, care tulburau atunci Biserica măcinată de erezii, avea nevoie de un ajutor potrivit. Tatăl episcop voia ca fiul lui să fie preot, lucru dorit atât de mult și de mama lui, Nona. Astfel, fiul Grigorie a fost hirotonit diacon și preot în anul 361 sau 362 d.Hr. Probabil că nu s-a mai repetat ceva asemănător: tatăl episcop să-și hirotonească fiul, într-o zi diacon și a doua zi preot. Nona a trăit o mare bucurie la hirotonia fiului ei. Îl privea pe fiul ei slujind, ajutându-l pe soțul ei arhiereu și, în timp ce se gândea la cinstea pe care i-o făcuse Dumnezeu, Îl ruga ca amândoi să fie vrednici până la sfârșit.

Dar și fiul ei, ca preot, a arătat o recunoștință deosebită față de mama lui evlavioasă, pentru că din punct de vedere omenesc îi datora foarte mult, ca și faptul că ajunsese slujitorul Celui Preaînalt. Astfel, a recunoscut-o și ca mamă spirituală pe cea care „îl născuse și sufletește prin învățătura credinței” scriind: „Rugăciunea mamei m-a făcut preotul iubit de Domnul și mâna dreaptă a episcopului, tatăl meu” (Sf. Grigorie Teologul, Poemul 4 despre sine).

Între timp, prietenul lui, Vasile, devenise deja episcop al Cezareei și l-a desemnat pe Grigorie ca episcop de Sasima, în anul 372 d.Hr. Hirotonirea a oficiat-o tatăl lui, episcopul de Nazianz, împreună cu Vasile, episcopul Cezareei, prietenul lui. Era o realitate irepetabilă în istoria Bisericii: episcopul tată să-l hirotonească pe fiul lui arhiereu.

Multe bucurii a trăit și Nona în special la hirotonia fiului ei Grigorie ca arhiereu.

Cezar, mezinul familiei, s-a îmbolnăvit și a murit (Sf. Grigorie Teologul, Poemul 8 epitaf la înmormântarea lui Cezar). Gorgonia, singura fiică a Nonei, a fost învrednicită de Dumnezeu să devină mamă a șase copii, spre bucuria tuturor, îndeosebi a mamei ei. Astfel, Nona a devenit bunică cu mulți nepoți doar din partea fetei. Când Gorgonia era în vârstă de 40 de ani s-a îmbolnăvit; Nona stătea la căpătâiul ei și îi urmărea ultimele mișcări muribunde, asculta ultimele cuvinte ale fetei pregătite de moarte. În Cuvântul la înmormântarea surorii sale Gorgonia, fratele ei mărturisea: „Bătrâna sa mamă s-a plecat cu sufletul sfâșiat, în timp ce se minuna și o fericea pe fata ei pentru plecarea la Domnul”. Astfel, între anii 369 și 370 d.Hr. moartea l-a răpit brusc pe cel mai mic copil al ei, pe Cezar, la vârsta de 37 de ani, dar și pe fiica ei, Gorgonia, care nu împlinise 40 de ani și era mamă a șase copii. N-au trecut multe luni și, fulgerător, a murit și soțul acesteia, Alipie. Nonei i-au rămas spre îngrijire șase copii orfani de mamă și tată.

Însă se apropia sfârșitul vieții pământești și pentru episcopul Grigorie cel Bătrân. Dumnezeu, după ce i-a primit înainte cu trei ani pe cei doi copii ai săi, pe Cezar și pe Gorgonia, l-a dus și pe el în Împărăția Lui cerească; episcopul de Nazianz a murit în anul 372 d.Hr. după ce a trăit aproape 100 de ani, din care ultimii 45 de ani ca slujitor al altarului (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul 18 la înmormântarea tatălui, în prezența Sf. Vasile cel Mare). Acolo, la mormântul tatălui său, Grigorie fiul, în timp ce era de față și prietenul său Vasile, episcopul Cezareii, a rostit cuvântul de înmormântare la groapa tatălui său. În fața mormântului, lângă mulțimea credincioșilor, a stat și Nona. Întâiul născut Grigorie a chemat-o pe mama lui evlavioasă să nu se întristeze pentru despărțirea vremelnică ci să-și umple sufletul cu nădejde creștină.

Episcopul Nazianzului, Grigorie cel Bătrân, a fost într-adevăr un Arhiereu vrednic, ajutat în felurite moduri de soția lui credincioasă, Nona; fiul Grigorie scria în versuri:

„Avut-am un tată virtuos, plin de toată bunătatea

Bătrân în rânduiala vieții și simplu în purtare (...)

Aflatu-s-a în înșelare la-nceput

Dar după aceea prieten lui Hristos el s-a făcut.

Păstor a fost chemat să fie

Și cel dintâi dintre păstori în vie.

Pe mamă și pe tată într-un cântar de-i pui

Tu vei vedea că osebire nu-i” (Sf. Grigorie Teologul, Poemul 11 despre propria viață).

Nona a îmbinat doliul pentru cei dragi cu credința în Dumnezeu. Și-a amintit de soțul cu care viețuise mai mult de 50 de ani, de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu, de luptele lor din episcopia Nazianzului, și-a amintit de fiul ei Cezar, de fiica ei Gorgonia, și de soțul virtuos al acesteia, Alipie, de faptul că toți au adormit în Domnul și o așteptau acolo, în cer. Și bătrâna soție și mamă a ținut doliul; s-a rugat Domnului ca să-i odihnească pe robii Săi adormiți. L-a preamărit pe Domnul Cel Preabun pentru tot ceea ce i-a dăruit în cei peste 70 de ani.

A venit și vremea morții Nonei. Nu se împlinise anul de la moartea soțului ei, iar Nona, în timp ce se ruga îngenuncheată în biserică, aproape de Sfânta Masă, a fost chemată la Tatăl. Astfel, evlavioasa mamă, prin harul lui Dumnezeu, s-a arătat, așa cum scrie fiul ei Grigorie, „maica unor copii vestiți”.

„Pe Nona, ce-n lumini cerești trăiește,

Vlăstar din rădăcină sfântă,

Soția lui Grigorie în suferință și în nuntă

Pe mama copiilor vestiți, mormântul o primește” (Sf. Grigorie Teologul, Poemul epitaf 74 la adormirea mamei în fața jertfelnicului).

La urmă, în jurul anului 391, când avea 62 de ani, a murit și fiul Grigorie. Toți membrii familiei lui plecaseră spre Ierusalimul de sus, părăsiseră Biserica Luptătoare, mutându-se în Biserica Triumfătoare. Toți adormiseră în Domnul și fuseseră înmormântați în trei morminte. Cei doi Grigorie, episcopi amândoi, tată și fiul, fuseseră puși în același mormânt. În celălalt mormânt au fost puși Cezar și Nona, mama cu ultimul ei fiu. Iar într-un mormânt separat, unica lor fiică, Gorgonia, și soțul ei Alipie.

Familia întreagă a acestei soții, preotese și mame binecuvântate s-a arătat sfântă, părinți și copii împreună, toți au fost proclamați și cinstiți ca sfinți în calendar. Soțul ei Grigorie cel Bătrân (cca. 276-374), episcopul Nazianzului, este prăznuit la 1 ianuarie, în toate calendarele. În 25 ianuarie, ziua în care a murit, Biserica Bizantină (adică cea Greco-Catolică și cea Ortodoxă) face prăznuirea fiului lor, „celui întru sfinți, părintelui nostru, Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului” (330-390); Biserica Romano-Catolică îl sărbătorește la 2 ianuarie. La 30 ianuarie Biserica bizantină face prăznuirea celor trei Ierarhi: Sf. Grigorie Teologul, Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur. Pe Sf. Gorgonia (336-373), unica fiică a Nonei, Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă o prăznuiește la 23 februarie, ziua morții ei, iar Biserica Latină (Biserica Romano-Catolică) în 9 decembrie. În 9 martie Bisericile bizantine fac „pomenirea Sfântului Cezar (331-369), fratele Sfântului Grigorie Teologul” (Biserica Romano-Catolică îl serbează în 25 ianuarie). Sf. Nona (c. 305-374) este sărbătorită la 5 august, ziua morții ei, în toate calendarele. Astfel, din familia Nonei, soție, preoteasă și mamă virtuoasă, sfântă, au fost proclamați cinci sfinți: ea și soțul ei, Grigorie, și cei trei fii ai lor (cf. David și Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfințenie. Viețile sfinților căsătoriți; Anastasie Scarmoghiani, Mamele eroine ale Sfinților Trei Ierarhi. Emilia. Nona. Antuza, 2011).

Anton RUS

Facultatea de Teologie – Blaj