La 29 ianuarie 1900, se năștea compozitorul Iuliu Muresianu. Familiarizat de mic copil cu muzica şi educat în sentimentul unui ataşament deosebit faţă de valorile naţionale româneşti, Iuliu Mureşianu a continuat, pe o treaptă superioară, opera şi tradiţiile statornicite de către ilustrul său tată, Iacob Mureşianu, întrebuinţând toate mijloacele şi întreaga concepţie componistică contemporană. După studii muzicale temeinice la conservatoarele din Cluj, Torino şi Leipzig, desfăşoară o rodnică activitate de compozitor, dirijor, pedagog şi violonist la Blaj, Odorhei, Dumbrăveni, Turda şi Cluj. În aceste centre urbane se preocupă atât de organizarea şi dezvoltarea vieţii muzicale în general, cât şi de înnobilarea tradiţiilor muzicale religioase greco-catolice. A creat în aproape toarte genurile muzicale: simfonic, vocal-simfonic, cameral, instrumental, coral, de operă şi de lied, precum şi religios-liturgic. În anul 1937 a obţinut „Premiul pentru compoziţie George Enescu”. În prezent creaţia lui Iuliu Mureşianu aşteptă să fie pusă în valoare, pentru a fi salvată de la uitarea nemeritată. S-a căsătorit cu Ana-Maria Mărgineanu în 1928 cu care a avut doi copii. A fost profesor la Cluj, membru al Uniunii Compozitorilor.
Iuliu Mureşianu s-a născut la 29 ianuarie 1900 la Blaj, un mic oraş în care pulsa o viaţă intelectuală intensă şi în care sufletul mişcării muzicale era tatăl său, compozitorul Iacob Mureşianu, profesor la şcolile din acest oraş.
Anii copilăriei lui Iuliu Mureşianu se petrec în acest mediu familial în care fireşte primele noţiuni de muzică le primeşte de la părinţii săi. De la vârsta de 4 ani reproducea melodii pe care apoi le cânta la pian cu un deget. La 5 ani începe lecţiile de pian cu mama sa, o bună pianistă şi o solistă distinsă, a cărei interpretare a doinelor şi cântecelor ardeleneşti l-a captivat profund pe Iuliu. A făcut progrese remarcabile în muzică. La vioară a învăţat să cânte fără îndrumare specială. La vârsta de 8 ani i-a făcut o surpriză tatălui său când, cu ocazia zilei onomastice a acestuia, a apărut cu vioara în mână în cercul de invitaţi şi a cântat „Cavatina de Raff într-o interpretare atât de frumoasă încât asistenta a rămas profund impresionată. Cu toată înclinaţia şi talentul pentru pian şi vioară, Iuliu se dedica totuşi compoziţiei. Atmosfera eminamente muzicală din sânul familiei îi aducea necontenit noi impresii şi posibilităţi de a fi într-un continuu raport cu muzica. Ca elev de liceu cânta în orchestra tatălui său.
Crescut în ambianţa muzicii culte ca şi a celei populare, Iuliu Mureşianu a iubit din copilarie ritmurile şi cântecele ardeleneşti. Pentru el, înţelegerea şi valorificarea folclorului va fi doar o problemă de adâncire şi maiestrita şlefuire a unui material sedimentat în anii fragezi ai copilăriei. Sentimentul de preţuire al muzicii folclorice a fost transmis în mod nemijlocit de tatăl său, al cărui crez devenise o direcţie în muzica românească.
La vârsta de 14-15 ani a alcătuit un cor pentru care a compus diferite piese. De asemenea cânta vioara întâi în cvartete sau cvintete. Adolescenţa lui Iuliu Mureşianu a fost greu încercată. Nu împlinise 17 ani când tatăl său s-a stins din viaţă. Moartea tatălui său în 1917 a însemnat o grea lovitură pentru pentru întreaga familie şi mai ales pentru tânărul Iuliu care era în pragul alegerii carierei sale. Pentru a putea asigura existenţa familiei şi a oferi o educaţie satisfăcătoare copiilor săi, Otilia Mureşianu, mama lui Iuliu a luat decizia sa se mute la Cluj. Aici i s-a oferit un post de profesoară de pian la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (director Gheorghe Dima). La îndemnul mamei sale Iuliu alege o carieră în Drept şi se înscrie ca student la universitate. Văzută prin prisma realităţii vremii respective, cariera de jurist oferea o drum către o viaţă scutită de lipsuri materiale. Ca student la drept Iuliu nu abandonează preocupările muzicale. Înfiinţează o orchestră şi un cor cu care a concertat de multe ori. După doi ani de studii în drept abandonează această carieră şi se înscrie la Conservator. Continuă studiile la Bucureşti şi Cluj. În 1923 pleacă la Lipsca (Leipzig), la Conservatorul unde a studiat şi tatăl său, unde se perfecţionează cu profesorul Otto Wittenbecher în studiul armoniei şi contrapunctului, iar al compoziţiei cu renumitul profesor Graener.
Revenind în patrie este numit profesor la liceul din Blaj, unde a profesat şi tatăl său. Cu activităţile sale muzicale a fost prezent în multiple oraşe înfiinţând ansamble corale şi orchestre în centrele în care a lucrat. În Turda a înfiinţat orchestra simfonică „Iacob Mureşianu în 1944 cu care a concertat de nenumărate ori. În 1945 revine la Cluj şi îşi continuă activitatea ca profesor la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii sale.
La 15 februarie 1956, în urma unei boli nemiloase, Iuliu Mureşianu se stinge din viaţă. El este regretat de un public numeros şi mai ales de cei ce i-au cunoscut în amănunt activitatea sa neobosită de propagator al muzicii româneşti.
Lasă în urma sa o creaţie valoroasă. Din cele peste o sută de lucrări, multe rămase neterminate, amintim cele ale căror valoare s-a impus într-o formă profundă în inima publicului, ca de pildă: cele patru suite simfonice, concertino pentru pian şi orchestră, balada „În cimitir pentru bariton şi orchestră de coarde ca şi cele trei concerte pentru fagot, corn şi trompetă, precum şi nenumărate piese pentru pian, vioară, lieduri, piese corale, etc…
Moartea timpurie a lui Iuliu Mureşianu, tocmai când dovedea plinătatea forţelor sale creatoare, ne-a lipsit de multe lucrări de valoare. Muzica sa, inspirată din folclorul românesc, creează minunate tablouri din viaţa poporului, momente de veselie, de optimism şi înţelegere adâncă ale trăirilor emoţionale. Iuliu Mureşianu s-a apropiat de sufletele oamenilor printr-o muzica sinceră, robustă ce se adresează direct sufletului. Compozitorul a afirmat dreptul şi valoarea melosului folcloric de a fi exprimat în muzica românească cultă, dovedind astfel iubirea sa profundă faţă de acesta.
