Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fetiță de 8 ani la farmacie: „Suntem săraci, dar vreau să cumpăr un miracol pentru frățiorul meu”

 
Fetiță de 8 ani la farmacie: „Suntem săraci, dar vreau să cumpăr un miracol pentru frățiorul meu”
  • 20 Noi 2017
  • 4000

Aceasta este povestea adevărată a unei fetițe în vârstă de 8 ani, care știa că iubirea poate face minuni. Din cauza unei tumori pe creier, fratele său mai mic era pe moarte. Părinții erau săraci, dar au făcut totul pentru a-l salva, cheltuindu-și toate economiile.

Într-o seară, cu lacrimi în ochi, tatăl îi spuse mamei: „Nu o să mai reușim. Cred că totul s-a terminat. Doar un miracol ne-ar mai putea salva fiul”. Micuța, aflată într-un colț al camerei, a auzit toate acestea.

S-a îndreptat imediat spre cea mai apropiată farmacie. A pus în fața farmacistei tot mărunțișul pe care îl avea.

„Pentru ce? Ce dorești, micuțo?”, a spus farmacista. „Este pentru frățiorul meu, doamnă. Este foarte bolnav și vreau să cumpăr un miracol”.

„La ce te referi?”, întreabă mirată farmacista. „Se numește Andrea și este grav bolnav. Tatăl i-a spus mamei că totul s-a terminat, nu mai este nimic de făcut și ar fi nevoie de un miracol pentru a-l salva. Eu îl iubesc pe fratele meu și de aceea am luat toți banii pe care îi aveam și am venit să-i cumpăr un miracol”. Farmacista, cu un zâmbet trist, a adăugat: „Micuța mea, aici nu vindem miracole”.

În farmacie se mai afla și un domn care părea interesat de conversația ciudată. Acesta s-a apropiat de fetiță și a întrebat-o: „De ce plângi, micuțo? Ce s-a întâmplat?”. Fetița a răspuns: „Doamna farmacistă nu vrea să îmi vândă un miracol și nici măcar nu dorește să îmi spună cât costă... Am nevoie pentru fratele meu mai mic care este foarte bolnav. Mama spune că este nevoie de o operație, iar tata susține că operația costă foarte mult și nu o putem plăti. Spune că un miracol l-ar salva. De aceea am adus aici tot ce am”.

„Câți bani ai?” „Un dolar și unsprezece cenți...dar aș mai putea găsi ceva”. Zâmbind, omul a spus: „Uite, nu cred că este necesar. Un dolar și unsprezece cenți reprezintă exact prețul unui miracol pentru fratele tău mai mic”! Cu o mână a luat mica sumă, iar cu cealaltă a luat cu ușurință mâna fetiței.

„Du-mă la casa ta, micuțo. Vreau să-ți văd părinții și pe fratele tău mai mic. Împreună vom găsi miracolul de care frățiorul tău are nevoie”.

Acel om era profesorul Carlton Armstrong, unul dintre cei mai mari neurochirurgi din lume. L-a operat pe micuț, care după câteva săptămâni s-a întors acasă complet vindecat.

 

Traducere: Liviu Ursu

 



Sursa:papaboys.org