Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

La Croix: Rezumatul interviului acordat de Papa Francisc revistei La Civiltà Cattolica

 
La Croix: Rezumatul interviului acordat de Papa Francisc revistei La Civiltà Cattolica
  • 20 Sep 2013
  • 7605
Ziarul La Croix a publicat un articol cu cele mai importante pasaje din interviul luat papei Francisc și publicat în 19 septembrie 2013 de La Civiltà Cattolica şi în acelaşi timp de alte 16 reviste ale Societăţii lui Isus din toată lumea.

În colocviul lung de circa 30 de pagini, îngrijit de pr. Antonio Spadaro, papa Francisc a răspuns întrebărilor pentru a relata istoria sa de iezuit precum şi gândirea sa despre misiunea Bisericii.

Un păcătos asupra căruia s-a oprit privirea Domnului: aşa se defineşte papa Francisc în acest interviu. La întrebarea ”Cine este Jorge Mario Bergoglio?”, papa răspunde: ”Nu știu care este definiția cea mai corectă... eu sunt un păcătos. Aceasta este definiția cea mai corectă... Nu este doar un mod de a vorbi, un gen literar. Eu sunt un păcătos. Da, aș putea spune că sunt un pic dificil, știu conduce, dar este de asemenea adevărat că sunt un pic naiv. Da, dar cea mai bună sinteză, care este cea mai intimă și pe care o simt ca fiind cea mai adevărată este aceasta: un om păcătos asupra căruia s-a oprit privirea Domnului.

Venind la Roma, locuiam mereu pe strada Scrofa. De aici, vizitam de multe ori Biserica Sf. Louis al Francezilor, unde mergeam să contemplez tabloul Chemarea lui Matei de Caravaggio. Vedeam acel deget al lui Isus... îndreptat spre Matei. Cam așa sunt eu. Astfel mă simt, ca Matei. Gestul lui Matei mă atinge: acesta apucă banii ca și cum ar spune: "Nu, nu eu! Nu, acești bani îmi aparțin!" Ei bine, aceasta este ceea ce sunt: un om păcătos asupra căruia s-a oprit privirea Domnului.”

”Am nevoie să-mi trăiesc viața cu ceilalți”, continuă papa explicând motivul pentru care a renunțat la apartamentul papal: ”Comunitatea este cu adevărat fundamentală pentru mine. (...) Am ales să mă instalez (la  Sfânta Marta), deoarece atunci când am luat în primire apartamentul papal, am auzit un "nu" clar în interiorul meu. Apartamentul papal din Palatul Apostolic nu este luxos. Este vechi, făcut cu bun gust, dar nu unul de lux. Cu toate acestea, este ca o pâlnie cu susul în jos. Este mare și spațios, însă intrarea este foarte strâmtă. Se intră ca și prin pipetă, iar eu fără oameni nu pot trăi.”

Explicând gesturile și acțiunile sale papa spune că acestea sunt în urma unui discernământ spiritual: ”Mulți sunt cei care cred că reformele și schimbările se pot întâmpla într-un timp scurt. Eu cred, în schimb, că nu este nevoie de timp pentru a pune bazele unei schimbări reale. Discernământul are nevoie de timp. Cu toate acestea, uneori discernământul determină în schimb să se facă imediat ceea ce la început se crede că trebuie făcut după aceea. Şi e ceea ce mi s-a întâmplat şi mie în aceste luni. (...)

Alegerile mele, chiar și cele din viața de zi cu zi, cum ar fi utilizarea unei mașini modeste, au legătură cu discernământul spiritual, răspunzând unei cerințe care provine din ceea ce se întâmplă, din întâlnirile cu oamenii, citind semnele timpului. Discernământul în Domnul mă călăuzește în felul meu de a guverna. Cu toate acestea, mă feresc de decizii improvizate.”

”Consultarea este esențială”, afirmă papa, recitind istoria sa ca iezuit, şi cu privire la câteva momente dificile: ”Inițial, modul meu de a conduce ca iezuit a avut multe defecte. A fost un moment dificil pentru Societate: o întreagă generație de iezuiți a dispărut. Astfel, m-am trezit provincial foarte tânăr. Aveam 36 de ani: o nebunie! Trebuia să înfrunt situații dificile și luam decizii brusc și  în mod individual. Dar trebuie să adaug un lucru: când încredințez o sarcină cuiva, am încredere deplină în acea persoană; ar trebui să facă într-adevăr o mare greșeală pentru a reveni asupra deciziei. Asta este, oamenii obosesc din cauza autoritarismului. Modul meu autoritar și rapid de luare a deciziilor m-a condus să am probleme serioase și să fiu acuzat de ultra-conservatorism. (...)

Împărtășesc această experiență de viață pentru a înțelege care sunt pericolele funcțiilor de conducere. De-a lungul timpului, am învățat foarte multe. Domnul m-a învățat să conduc și prin defectele și păcatele mele. Astfel, în calitate de Arhiepiscop de Buenos Aires, convocam tot la două săptămâni  pe cei șase episcopi auxiliari și de mai multe ori pe an Consiliul Preoțesc. Existau întrebări și se deschidea un spațiu  de discuții. Acest lucru m-a ajutat foare mult să iau cele mai bune decizii.

Acum, aud unii oameni care-mi spun: "Nu vă consultați prea mult, decideți." Dimpotrivă, cred că  este esențială consultarea. De exemplu, consistoriile, sinoadele sunt locuri importante pentru a face o consultare adevărată și activă. Însă, este necesar ca acestea să fie mai puțin rigide în forma lor. Eu vreau consultare reală, nu formală. Consultarea celor opt cardinali, acest grup consultativ outsider, nu este doar o decizie personală, ci rezultatul voinței cardinalilor, așa cum s-au exprimat în adunările generale înainte de conclav. Și eu vreau să fie consultări reale, nu formale.”

Exprimând gândirea sa despre Biserică și misiunea ei, papa spune: ”Imaginea Bisericii care îmi place este cea a poporului lui Dumnezeu, sfânt și credincios. Aceasta este definiția pe care am folosit-o de multe ori, și care este cea din Lumen Gentium 12. Apartenența la un popor are o valoare teologică puternică: Dumnezeu în istoria mântuirii a salvat un popor. Nu există o identitate completă, fără apartenență la un popor. Nimeni nu se salvează singur, ca individ izolat, ci Dumnezeu ne atrage folosindu-se de rețelele complexe de relații interpesonale care au loc în comunitatea umană. Dumnezeu intră în acest dinamism popular. (...)

Pentru mine este clar că lucrul cel mai necesar Bisericii de astăzi este abilitatea de a vindeca rănile și de-a încălzi inima credincioșilor, proximitatea, prietenia. Eu văd Biserica ca un spital de campanie, după o luptă. Este inutil să-l întrebi pe un rănit grav dacă are colesterol și dacă glicemia lui este prea mare! Trebuie să vindecăm rănile. Apoi vom putea vorbi despre toate celelalte. Să vindeci rănile, să vindeci rănile... Trebuie început de jos.

Biserica s-a lăsat uneori închisă în lucruri mici, în mici precepte. Cel mai important este prima vestire: "Isus Cristos te-a mântuit!" Slujitorii Bisericii ar trebui să fie în primul rând slujitori ai milostivirii. (...)

Cum tratăm noi poporul lui Dumnezeu? Visez la o biserică Biserică Mamă şi Păstoriţă. Slujitorii Bisericii ar trebui să fie milostivi, cu grijă pentru oameni, însoțindu-i  precum bunul Samaritean care spală și ridică pe aproapele său. (...) Reformele structurale și organizatorice sunt secundare, adică sunt pe locul doi. Prima reformă trebuie să fie cea a modului de a fi. Slujitorii Evangheliei trebuie să fie oameni care pot încălzi inima oamenilor, să știe să dialogheze, să meargă cu ei, și chiar să coboare în noaptea lor, în întunericul lor, fără să se piardă. Poporul lui Dumnezeu vrea păstori şi nu funcţionari sau clerici de stat.”

Cu privire la pastoraţia misionară, papa explică faptul că nu trebuie să fie ”obsedată de transmiterea dezarticulată a unei mulţimi de învăţături care trebuie impuse cu insistenţă”. Vestirea misionară se concentrează ”pe esenţial” care este şi ceea ce atrage mai mult, "ceea ce face să ardă inima”. Deci trebuie ”găsit un nou echilibru”, altminteri, notează el, ”şi edificiul moral al Bisericii riscă să cadă ca un castel de cărţi”, să piardă ”parfumul Evangheliei”. Deci propunerea evanghelică trebuie să fie ”mai simplă” şi ”din această propunere vin după aceea consecinţele morale”.

Întrebat fiind despre dicasterele romane, rolul sinodului și al colegialității episcopale, papa răspunde: ”Dicasterele romane sunt în serviciul papei și al episcopilor: ele trebuie să ajute fie Bisericile particulare, fie conferințele episcopale. Sunt organisme de ajutor. (...)

Trebuie să lucrăm împreună: credincioșii, episcopii și Papa. Sinodalitatea se trăiește la diferite niveluri. Poate a sosit timpul pentru a schimba și modul în care se desfășoară Sinodul, deoarece cel de acum îmi pare static. Acesta poate avea și o dimensiune ecumenică, în special cu frații noștri ortodocși. De la ei putem învăța sensul colegialității episcopale și tradiția sinodală. Efortul de reflecție comună, care ia în considerare modul în care Biserica a fost guvernată în primele secole, înainte de ruptura dintre Orient și Occident, va da roade în timp.”

Despre problemele complexe cum ar fi divorţaţii recăsătoriţi, persoanele homosexuale şi ce pastoraţie trebuie făcută în aceste cazuri, papa Francisc a răspuns. ”Este nevoie să luăm în considerare mereu persoana. Aici intrăm în misterul omului. În viaţă Dumnezeu însoţeşte persoanele, iar noi trebuie să le însoţim pornind de la condiţia lor. Trebuie însoţiți cu milostivire”.

Nu se uită tema femeii, iar papa Francisc evidenţiază că ”provocarea” este aceea de a reflecta cu privire la locul specific al femeii în Biserică: ”Este nevoie să se facă loc pentru o prezență mai incisivă a femeilor în Biserică.(...) Trebuie lucrat mai mult pentru a dezvolta o teologie cuprinzătoare a feminității.

Doar după ce vom face acest lucru va fi posibil să se reflecteze mai bine asupra mecanismelor interne ale Bisericii. Este nevoie de geniul feminin acolo unde se iau deciziile importante. Aceasta este provocarea de astăzi: să reflectăm la rolul precis al femeii chiar și acolo unde se exercită autoritatea în diferitele domenii ale Bisericii.”

Referindu-se la Conciliul Vatican al II-lea papa rezumă gândirea sa astfel: ”Conciliul Vatican II a fost o recitire a Evangheliei, în lumina culturii contemporane. A produs o mișcare de reînnoire care vine pur și simplu din Evanghelie. Roadele sunt considerabile. Este suficient să amintim Liturghia. Reformele liturgice au fost un serviciu pentru oameni, ca o relecturare a Evangheliei plecând de la o situație istorică concretă. Există cu siguranță linii hermeneutice de continuitate sau discontinuitate, dar un lucru este clar: modul de a citi Evanghelia actualizându-o, care a fost specific Consiliului, este absolut ireversibil. Apoi, există probleme specifice, cum ar fi liturghia în funcție de Vetus Ordo. Cred că alegerea Papei Benedict a fost prudentă, în legătură cu persoanele care au aceasta sensibilitate aparte. Ceea ce este îngrijorător este riscul de idealizare al Vetus Ordo, instrumentalizarea lui."

La sfârşitul conversaţiei se atinge un aspect foarte îndrăgit de papa Francisc, adică ”Dumnezeu este întâlnit mergând”: ”Dumnezeu poate fi găsit și în ziua de azi. (...) Desigur, în această căutare și să găsire a lui Dumnezeu în toate lucrurile, rămân și zone de incertitudine. E normal să existe. Dacă cineva spune că l-a întâlnit pe Dumnezeu cu o certitudine totală și că nu are nici o incertitudine înseamnă că ceva nu este în regulă. Aceasta este un element important pentru mine. Dacă cineva are răspunsul la toate întrebările este dovada că Dumnezeu nu este cu el, este un profet mincinos care utilizează religia în avantajul său. Marii lideri ai poporului lui Dumnezeu, precum Moise, au lăsat întotdeauna un loc pentru îndoială. Pentru a putea lăsa loc Domnului, și nu certitudinilor noastre, trebuie să fim umili. (...) Viața noastră nu ne este dată ca o carte de operă în care totul este scris; este nevoie să mergem, să acționăm, să căutăm, să vedem... Trebuie să intrăm în aventura căutării, a întâlnirii și să ne lăsăm căutați și găsiți de Dumnezeu. (...)

Dumnezeu se găsește pe cale, mergând. Cineva ar putea spune că este relativism. Este relativism? Da, dacă se înțelege greșit, ca un fel de panteism indistinct. Dar nu și dacă înțelegem  în sens biblic conform căruia Dumnezeu este întotdeauna o surpriză. Nu știi niciodată unde sau cum să-l găsești, nu poți fixa locul și timpul în care să-l întâlniști. Întâlnirea face obiectul unui discernământ. Iată motivul pentru care discernământul este fundamental.

Dacă creștinul este legalist sau caută restaurarea, dacă vrea ca totul să fie clar și sigur, atunci nu va găsi nimic. Tradiția și memoria trecutului trebuie să ne ajute să avem curajul de a deschide noi spații lui Dumnezeu. Cel care astăzi caută doar soluții disciplinare, care tinde  în mod exagerat la ”siguranța” doctrinară, care încearcă cu încăpățânare de a recupera trecutul pierdut, acesta are o viziune statică și non-progresivă. În acest fel, credința devine o ideologie printre altele. În ceea ce mă privește, am o certitudine dogmatică: Dumnezeu este în viața fiecărei persoane. Dumnezeu este în viața fiecăruia. Chiar dacă viața unei persoane a fost un dezastru, distrusă de vicii, droguri sau altceva, Dumnezeu este în viața lui.”

În încheiere, vorbind despre rugăciunea personală, papa se destăinuie: ”Mă rog în fiecare dimineață. Îmi place să mă rog cu ajutorul Psalmilor. După aceea celebrez Sfânta Liturghie. Și mă rog Rozariul. Ce-mi place foarte mult este Adorația  de seară, chiar și atunci când sunt distrat, pentru că mă gândesc la altceva, chiar și atunci când ațipesc în rugăciunea mea. Între ora șapte și opt seara, stau în fața Preasfântului Sacrament pentru o oră de adorație. Dar mă rog și mental atunci când merg la dentist sau în alte momente ale zilei.

Rugăciunea este întotdeauna pentru mine o rugăciune de "memorizare", plină de amintiri; memoria istoriei mele sau cea a Domnul care lucrează în biserica lui sau într-o anumită parohie. (...) Mai presus de toate, eu știu că Domnul își aduce aminte de mine. Eu pot să-l uit, dar știu că El nu mă uită niciodată. Niciodată, nu mă uită.”


Traducere: ACC



Sursa:www.la-croix.com