Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc a salutat delegația Romfilatelia și așteaptă cu nerăbdare să vină în România

 
Papa Francisc a salutat delegația Romfilatelia și așteaptă cu nerăbdare să vină în România
  • 24 Mai 2019
  • 550

La audiența generală de miercuri, 22 mai 2019, papa Francisc a întâlnit o delegație oficială din România. Printre membrii delegației se afla și directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, care i-a prezentat pontifului macheta emisiunii filatelice dedicată apropiatei călătorii apostolice în România.

Papa Francisc și-a exprimat ”mulțumiri și aprecieri” pentru emisiunea filatelică dedicată apropiatei călătorii apostolice pe care o efectuează săptămâna viitoare în România: aflăm dintr-un comunicat de presă al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun primit ieri la redacție.

La audiența generală de miercuri a papei Francisc din 22 mai 2019, se menționează în comunicat, ”a fost prezentă o delegație din România din care au făcut parte doamna Laura Elena Chiorean, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe al României și vicepreședinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, doamna Cristina Popescu, director general al Romfilatelia împreună cu alți reprezentanți ai acestei instituții, membrii ”Cvartetului Transilvan”, însoțiți de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, E.S. Liviu-Petru Zăpîrțan și alți membri ai Ambasadei”.

”La finalul audienței generale”, potrivit comunicatului, ”Papa a trecut și a salutat delegația română, prilej cu care reprezentanții Romfilatelia și cei ai Oficiului Filatelic și Numismatic de la Vatican i-au prezentat Sfântului Părinte macheta emisiunii filatelice comune România-Vatican dedicată călătoriei apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România, care va fi pusă în circulație pe 31 mai 2019, prima zi a vizitei apostolice. Papa Francisc a exprimat mulțumiri și aprecieri pentru această inițiativă și a transmis faptul că așteaptă cu nerăbdare să vină în România”.

”Momentul a oferit ocazia unui scurt dialog între secretarul general al MAE și Papa Francisc. Doamna Laura Chiorean i-a mulțumit Papei pentru atenția acordată delegației române, exprimând bucuria și emoția cu care Sfântul Părinte este așteptat în România și responsabilitatea cu care autoritățile române pregătesc vizita apostolică.

Cu aceeași ocazie, ”Papa Francisc a salutat «Cvartetul Transilvan» și a binecuvântat vioara lui George Enescu”. În seara zilei de 22 mai 2019 a avut loc un Concert de Gală susținut de «Cvartetul Transilvan» în onoarea călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun în cunoscuta Biserică ”Trinità dei Monti” din centrul istoric al Romei, având ca invitați reprezentanți ai Sfântului Scaun și ai Corpului diplomatic.



Sursa:www.vaticannews.va