Astăzi, 15 martie, începe Postul Mare (Postul Paştelui), timp de rugăciune şi pocăinţă, de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Postul Mare este un timp de pocăinţă, de purificare, de convertire. Nu este o îndatorire uşoară. Creştinismul nu este (...)
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), 14 martie 2021, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, a fost celebrată de Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar (...)
Colocviu cu regentul Penitenţiariei Apostolice cu ocazia cursului despre forul intern de Nicola Gori Un duhovnic bun este cel care reuşeşte să deschidă larg porţile cerului pentru credincioşi. Este o afirmaţie de o valoare incalculabilă şi de actualitate perenă. Mai ales (...)
De câte ori nu am fost dezamăgiți. Ne-a durut sau chiar am suferit pentru asta. Dar și noi am dezamăgit pe alții. De cele mai multe ori pe cei mai apropiați, pe cei din familie, colaboratorii sau pe cei ce și-au pus încrederea în noi. Dar ce am simțit cu adevărat, (...)