Vă semnalăm apariția cărții (în librăriile din Italia) “Le lacrime di Maria. Da Medjugorje a Civitavecchia,
un itinerario mariano” – “Lacrimile Fecioarei Maria. De la Medjugorje la
Civitavecchia, un drum marian”, de Rino Cammilleri, (Editura Mondadori), pp. 205. €. 17,00.
Fecioara Maria, după cum ne spune Evanghelia, a inaugurat istoria mântuirii pe 25 martie a anului zero prin acceptarea lui Dumnezeu în viaţa ei (care, să se ia aminte, i-a cerut voie). Ulterior, „i-a forţat mâna” Fiului la Nunta din Cana, luându-şi în serios rolul de Mamă a Omenirii (Cristos este noul Adam) şi „provocând” o minune care nu era indispensabilă, doar pentru a înfrumuseţa sărbătoarea (căsătoriei).
Prima sa „apariţie” în calitate de Ajutor al Creştinilor (unul dintre titlurile sale în Litanii) datează din anul 40 d. Chr.: s-a arătat apostolului Iacob cel Mare, în Spania, când a fost dusă de îngeri pe Pilar, coloana care se venerează la Zaragoza. În acel an era încă în viaţa de pe pământ. După Înălţarea sa la ceruri apare de multe ori, cea mai veche apariţie documentată dând naştere actualei Bazilici Sfânta Maria Mare (Santa Maria Maggiore) din Roma.
De atunci nu există secol în care să nu apară pentru ajutorul, scăparea, îndemnul, mustrarea oamenilor. De mai multe ori a cerut o capelă care ulterior s-a transformat într-o bazilică. Creştinismul este plin de astfel de locuri dedicate Sfintei Fecioare Maria şi în care pelerinajul nu a încetat niciodată.
Gândiţi-vă doar la faptul că în mica Croaţie sunt mai mult de 220 de sanctuare dedicate Fecioarei Maria. Ea a apărut şi în locurile în care era nevoie de o mână de ajutor pentru evanghelizare. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, la Guadalupe, în Mexic, în secolul al XVI-lea şi la Vailankanni, în India, aproape în acelaşi timp. Ori de câte ori misionarii avansau, oriunde mergeau, Maria era cu ei.
Urmează dezbinarea creştinismului cu revolta protestantă, iar Fecioara adaugă misiunii sale şi încurajarea sau chiar apărarea catolicilor „papistaşi”. Sosesc însă secolele pozitivismului şi ale necredinţei, iar Maria a început să apară plângând.
Uneori lacrimile erau picături de sânge. Privind foarte succint istoria tuturor apariţiilor Fecioarei Maria observăm o creştere continuă, cu o „explozie” a numărului lor în ultimele secole, ajungând parcă la punctul maxim în secolul XX.
Concluzia care poate fi trasă pare a fi următoarea: cu cât lumea crede mai puţin, cu atât mai mult intervine Maria; cu cât mai mult puterile satanice reuşesc să-şi facă loc în conştiinţele oamenilor, cu atât mai des Fecioara Maria îşi face apariţia.
În cartea mea „Medjugorje. Il cammino del cuore” (Editura Mondatori) – „Medjugorje. Calea inimii” – am analizat cea mai senzaţională dintre apariţiile contemporane, fără a-mi ascunde surprinderea (după cum se ştie, apariţiile de la Medjugorje nu sunt încă recunoscute de Biserică) şi m-am oprit asupra acelor întrebări care luau naşte într-o minte, a mea, de mai bine de 30 de ani „pliată” pe creştinism şi pe istoria lui.
A luat naştere un fel de investigaţie asupra apariţiilor Feciorei Maria, investigaţie care nu s-a oprit asupra unei simple liste apologetice, ci şi asupra curiozităţii de a înţelege sensul şi strategia Fecioarei. Inclusiv întrebările care din ce în ce mai des sunt atribuite Fecioarei Maria şi care – probabil - ne dau de înţeles că trăim „vremurile cele de pe urmă”. Întrebări fără răspuns.
Discursul însă nu putea să se încheie cu o singură carte pentru că una dintre aceste întrebări se referă la „plângerile” Fecioarei Maria, di ce în ce mai abundente. Astfel, cu sprijinul aceleiaşi edituri, am început investigarea Lacrimilor Fecioarei Maria. De la Medjugorje la Civitavecchia (o localitate în nordul Romei).
Folosind aceeaşi metodă, analizând toate locurile şi ocaziile în care Fecioara Maria a plâns. Ideea mi-a fost oferită de faptul că statuia care în 1995 a plâns cu sânge la Civitavecchia este reprezentarea „Gospei de la Medjugorje” (Fecioarei de la Medjugorje). După exact 14 ani de la apariţiile din Bosnia, a plâns statuia de la Civitavecchia. Are vreo semnificaţie acest lucru? Întrebări şi conexiuni mentale care nasc alte întrebări. Impresia este aceea că Fecioara Maria ia în propriile mâini faimoasa „noua evanghelizare”, ţinând cont că Biserica ierarhică pare a fi în mare dificultate şi este aproape neputincioasă în faţa asediului „intern” (alimentat de mass-media laice şi promovate în primul rând de politicile internaţionale cristofobice) şi extern (islam, „reziduurile” comuniste, naţionalisme religioase).
O Biserică care, spre deosebire de cea din secolele precedente, suferă şi de o gravă criză de identitate. Asemenea catolicilor din secolul XVIII care, excluşi din viaţa publică, s-au adresat în mod direct societăţii, se pare că şi Maria, ignorată de teologii moderni, a decis să facă acelaşi lucru.
De fapt, este o istorie veche, evanghelică: Cristos, respins de conducătorii Israelului, s-a adresat poporului. Maria, precum la Cana, vine din ce în ce mai des să ne spună: „Faceţi ceea ce El vă va spune”.
Rino Cammilleri
(Traducere: Andrei Hrișman)
