Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Minciuna – fuga de adevăr sau un refugiu confortabil?

 
Minciuna – fuga de adevăr sau un refugiu confortabil?
  • 18 Aug 2020
  • 629

Fiecare individ are modul său propriu de a (se) minţi, generat de interesele, motivaţiile sau caracterul fiecăruia

O definiţie mai generală asupra minciunii pune accentul pe denaturarea intenţionată a adevărului şi subliniază sinonimii cu termeni ca ficţiune, vicleşug, născocire, plăsmuire, iscoditură, braşoavă, gogoaşă etc.; este un act psihic complex, care indică o abatere de la ceea ce este real, în scopul de a fi obţinute anumite avantaje precum: disculpare, clemenţă în faţa normelor sociale, valorizarea propriei persoane, protejarea intereselor proprii, obţinerea de câştiguri materiale etc. În particular, fiecare individ are modul său propriu de a (se) minţi, generat de interesele, motivaţiile sau caracterul fiecăruia, precum şi de contextul, circumstanţele sau conjuncturile în care se poate afla. La o privire mai atentă asupra paradoxurilor vieţii de zi cu zi ne întrebăm de ce pe unii oameni îi sperie adevărul? De ce, din ce în ce mai mulţi oameni preferă să fugă de adevăr şi acceptă cu multă uşurinţă minciuna? Oare nu cumva din dorinţa lăuntrică de a-şi construi în ochii celorlalţi o altă imagine decât cea reală! Putem vorbi de minciuna „bine intenţionată” sau „nevinovată”? Întrebarea aceasta îmi aminteşte de un banc cu tâlc în care părinţii erau supăraţi pe copilul lor după ce l-au prins tăinuind ascunzând adevărul în legătură cu conduita sa. Reacţia copilului a fost foarte vehementă, reproşând pe acelaşi ton părinţilor explicaţii şi personaje dovedite ulterior nevinovate ficţiuni: Oare de unde am auzit eu de povestea cu barza, de Moş Crăciun, de Zâna Măseluţă... Viaţa ne-a demonstrat că şi noi adulţii nu suntem totdeauna pregătiţi să suportăm adevărul, fapt pentru care fie se apelează la minciuna „bine intenţionată”, fie se spun doar jumătăţi de adevăr (spre exemplu, medicul care trebuie să comunice bolnavului diagnosticul unei boli incurabile, persoana care foloseşte minciuna pentru a nu da pe mâna urmăritorilor un nevinovat, comunicarea unui eveniment tragic persoanelor vulnerabile psihic etc.). Cu alte cuvinte, minciuna poate fi salvatoare în anumite conjuncturi, iar unele adevăruri rostite „pe nepregătite” pot genera suferinţe, dezechilibre psihice sau acte extreme cu risc vital. Din raţiuni care urmăresc protejarea persoanei în cauză se apelează la minciună sau deturnarea adevărului, până în momentul când aceasta este pregătită sau ajutată să accepte mai uşor adevărul.

Una din formele cele mai perverse ale minciunii se găseşte în auto-minciuna generată de manipularea din mass-media şi marketingul agresiv al unor produse sau servicii. În astfel de situaţii, mulţi copii şi tineri (chiar şi oameni în toată firea!), fără un sistem stabil de valori autentice, fără un suport din partea familiei sau apropiaţi lor ajung să se amăgească, să se mintă pe sine şi să-şi proiecteze aspiraţii, aşteptări, proiecte de viaţă total nerealiste şi lipsite de orice temei, doar pe baza unor informaţii denaturate, false modele, idoli sau personaje de succes create artificial şi promovate de televiziunile comerciale sau în lumea virtuală a internetului. Altfel spus, ei se aruncă în oceanul de minciuni care ne înconjoară fără să-şi ia cu sine vesta de salvare. Marea dramă se produce atunci când persoana descoperă „fundătura” existenţială în care s-a lăsat atras sau, şi mai grav, nici măcar nu reuşeşte să descopere această realitate şi se complace într-un mod de viaţă hazardant, mereu nemulţumit de sine şi de cei din jur, excentric, alienat, disperat, marginalizat şi în final exclus de lângă ai săi!

Momentul adevărului: Ai avut momente în viaţă când ţi-ai spus: „n-ar fi mai bine să mint”? Ce poţi ierta mai uşor, jumătatea de adevăr rostită sau minciuna? Crezi în puterea adevărului?

Epilog: Trebuie să recunoaştem că se minte pe toate palierele sociale, fiind adesea un mod de comunicare acceptat şi tolerat. Se minte prin inventarea unui fapt inexistent, prin exagerare, omisiune, adăugare, diminuare şi se mai poate minţi prin confirmarea unei minciuni spuse de altcineva. Este mult mai uşor să confirmi o minciună când te ascunzi după cuvinte, dar pe de altă parte mimica sau gestica sunt indicatori care pot conduce foarte uşor la demontarea minciunii (exceptând mitomanii, puţini sunt cei care te pot minţi privindu-te în ochi!). Relaţiile dintre oameni nu pot fi întreţinute prin ascunderea adevărului; autenticitatea este cea care conferă credibilitate şi numai aşa se poate ajunge la cunoaşterea celorlalţi, dar si a propriei noastre persoane. Martin Luther spunea că minciuna este un adevăr cu rădăcini strâmbe, iar Sfântul Augustin în lucrarea sa De mendacio (Despre minciună) grupează minciunile, după gravitatea lor, în opt categorii: minciuni din texte religioase, minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc nimănui, minciuni care rănesc pe toţi şi servesc cuiva, minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi, minciuni spuse pentru „a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă”, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează viaţa cuiva, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează „puritatea” cuiva. Dar există şi paradoxul în această ecuaţie a minciunii: oameni care deşi trăiesc toată viaţa în minciună, ajung să descopere în final că cea mai bună minciună este... adevărul!

 



Sursa:mesagerulsfantulanton.com

Știri din aceeași categorie