Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [29] Liturghii private

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [29] Liturghii private
  • 15 Iul 2022
  • 547

În tradiția răsăriteană Sfânta Liturghie este cult public, desfășurat în biserica parohială, în prezența comunității și pentru comunitatea de credincioși; nu există sintagma de Liturghie privată sau Liturghie celebrată în particular. Există chiar cazuri în care parohul ortodox, atunci când constată că este singur sau doar cu cantorul în biserică, renunță la celebrarea Sfintei Liturghii, nefiind de față comunitatea (cf. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, 1981, p. 240). În 1521 Luter a scris o broșură intitulată De abroganda missa privata. Conciliul Vatican II în decretul Sacrosantum Concilium din 1965 reafirmă caracterul comunitar al cultului. Pentru greco-catolici este valabilă precizarea din dreptul canonic CCEO can. 673: „Celebrarea sacramentelor, în special a Divinei Liturghii, va fi făcută, pe cât posibil, cu participarea activă a credincioșilor creștini”.

Din punct de  vedere istoric, Conciliul Provincial III de la Blaj din 1900 susține: „Preotul să nu slujească sfânta Liturghie fără a avea de față măcar un singur om, care să dea răspunsurile la ectenii și binecuvântări”. În zona religioasă occidentală medievală, deși orice Sfântă Liturghie are un caracter public, s-a dezvoltat ideea valorii în sine a Sfintei Liturghii, de aici decurgând că o Liturghie oficiată fără popor are o valoare similară celei în comunitate. Această mentalitate s-a transferat în mediul religios greco-catolic românesc. Același sinod de la Blaj din 1900 afirmă: „Ar fi de dorit ca la celebrarea sfintei jertfe să fie de faţă totdeauna popor credincios, care să se împărtăşească cel puţin cu spiritul în marile binefaceri ale sfintei Euharistii. Cu toate acestea Biserica a conces şi celebrarea liturghiilor aşa numite private, la cari afară de preot nu participă decât cantorul ori altă persoană ajutătoare bărbat, pentru că şi liturghiile acestea se aduc din partea unui servitor public al bisericii pentru toţi credincioşii aparţinători trupului mistic al lui Hristos”. Introducerea acestor Liturghii în practica Bisericii a determinat apariţia şi nevoia de a oferi răspuns unor interogative noi precum dacă aceste Liturghii private se celebrează cântate sau citite, cu cădelniţă sau fără etc. Cu toate că Ordinariatul Lugojului în 1891 a declarat că „a citi numai s. misă înseamnă a introduce o datină nouă în biserica noastră, necunoscută poporului până aci”, se consideră că este firesc că dacă sunt private şi nu solemne se pot omite aspectele solemne precum cântatul şi cădelniţa (Nicolae Flueraş, Tratat moral pastoral despre uzul sacramentelor, Oradea, 1932, 143). Nicolae Brînzeu, teolog căsătorit şi canonic al episcopiei de Lugoj, adaugă menţiunea că şi o femeie - spre exemplu soţia preotului sau o călugăriţă - poate fi persoană ajutătoare care să dea răspunsurile la o Liturghie privată. În ce priveşte celebrarea Liturghiilor particulare în zilele aliturgice ale Paresimilor, Conciliul Provincial III a dispus ca acestea să se poată oficia cu dispensă din partea episcopului.

Prin nurmare observăm că la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea în practica liturgică a Bisericii Greco-Catolice din Transilvania a pătruns teologia catolică latină privitoare la existența și valoarea unor Liturghii celebrate de preot fără comunitate. Chiar dacă nu găsim tratate care să argumenteze teologic o asemenea uzanță, în mod practic preoții au înțeles valoarea intrinsecă a celebrării Liturghiei, recunoscând că situația ideală era aceea a celebrării împreună cu poporul credincios. Urmarea a fost dezvoltarea conștiinței valorii Sfintei Liturghii, cu riscul neglijării celorlalte oficii de cult. În perioada 1948-1989 preoții greco-catolici au celebrat Sf. Liturghie în mod clandestin, în locuințele lor particulare, singuri sau cu soțiile lor ori cu participarea câtorva credincioși.

În conformitate cu mișcarea actuală de redescoperire a caracterului public al celebrării Sfintei Liturghii, preoții greco-catolici sunt îndemnați să celebreze Sfintele Liturghii în zilele din timpul săptămânii nu acasă, ci în biserica parohială, la o oră stabilită și cunoscută de credincioși, pentru ca unii dintre aceștia eventual să poată participa dacă doresc. De asemenea, preoții pensionari sau care locuiesc în aceeași localitate sunt invitați să se asocieze celebrării comunitare. Preoții bolnavi pot celebra Sfânta Liturghie acasă, singuri, toți credincioșii având astăzi conștiința că fiecare Sfântă Liturghie, deși este celebrată de un preot, eventual singur, nu este deloc „privată”, ci este o acțiune a Bisericii.

 

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie, Blaj

 

Știri din aceeași categorie