Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [31] Asociații preoțești

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [31] Asociații preoțești
  • 15 Sep 2022
  • 932

La sfârșitul secolului al XIX-lea societatea europeană civilă și religioasă a trecut prin transformări radicale. O consecință a acestei stări de lucruri a fost apariția la nivel ecleziastic a unor asociații ale preoților diecezani/eparhiali, ca răspuns la nevoia clerului de a fi organizat, în contextul mutațiilor politico-sociale globale ale lumii și ale Bisericii. După modelul clerului apusean, s-a pus problema organizării preoţimii greco-catolice române, în ideea că reunirea forţelor facilitează atingerea idealului urmărit. Primul Congres al preoţimii greco-catolice române, ţinut la Cluj în 1919, a hotărât înfiinţarea unei asociaţii preoţeşti cu numele „Frăţia preoţilor români uniţi cu Roma”. Din partea episcopatului, prelatul Nicolae Brînzeu a primit însărcinarea de a studia chestiunea unei Asociaţii a Preoţilor Uniţi (APU), inițiativă care însă s-a concretizat prin potențarea unor asociații mai vechi și înființarea altora noi. Astfel, în Biserica Greco-Catolică au activat șase asociaţii religioase sacerdotale, toate având ca obiectiv edificarea spirituală a clerului.

Primele au fost Reuniunile de Misiuni şi Exerciţii Spirituale ale preoţilor, înfiinţate cu scopul de a organiza misiuni parohiale pentru credincioși şi exerciţii spirituale pentru preoți. Acestea au fost organizate la nivel eparhial. Prima a fost cea înfiinţată la Blaj, în 1906, apoi cea de la Lugoj și Gherla în 1912, urmând Oradea după 1922 și eparhia de Maramureș în 1933.

Cea de-a doua a fost Asociaţia Preoţilor Adoratori. În primele decenii ale secolului al XX-lea, în contextul mișcării euharistice catolice, unii clerici remarcă în mod insistent că în Biserica Greco-Catolică românească importanţa Sf. Euharistii nu a fost suficient valorificată de-a lungul istoriei. Ieromonahul bazilian Augustin A. Pop de la mănăstirea Prislop, eparhia de Lugoj, este cel care va promova Asociaţia Preoţilor Adoratori, întemeiată în 1858 de Venerabilul Pr. Petru Iulian Eymard (1811-1868), pentru adoraţia continuă a lui Isus în Preasfânta Euharistie.  În 1915 episcopul dr. Valeriu T. Frenţiu a decretat înfiinţarea Asociaţiei Preoţilor Adoratori pentru eparhia Lugojului, în care însă poate intra orice preot din provincia mitropolitană. Centrala Asociaţiei este conventul Părinţilor Euharistici din orașul italian Bolzano din regiunea Tirol. În primul an (1915-1916) numărul membrilor asociaţiei este de aproximativ 100 înscrişi. Se consideră că odată cu această înfiinţare se începe o eră nouă în Biserica Greco-Catolică română. Considerând necesitatea promovării vieţii spirituale prin dezvoltarea cultului euharistic, corul episcopesc a decis în 1928 organizarea Asociaţiei la nivelul Mitropoliei. Principala datorință a membrilor era de a ține în fiecare săptămână o oră de adoraţie fără întrerupere înaintea Sf. Euharistii expuse ori chiar închise în Tabernacol.

A treia a fost Asociaţia Preoţească „Sf. Nichita al Remesianei” a preoților celibatari. În contextul dezbaterilor cu referire la problematica celibatului preoțesc, se constată necesitatea organizării preoţilor celibatari, mai ales că numărul lor este în creștere. Astfel, se propune înfiinţarea unei asociaţii a preoţilor celibatari necesară susținerii vieții lor spirituale prin raportarea la o regulă de viaţă apostolică la care să fie obligaţi. După întrunirea comitetului de iniţiativă, în Joia Luminată, în ziua de 11 aprilie 1934, se înfiinţează la Blaj Asociaţia preoţească „Sf. Nichita Remesianul”, exclusiv pentru preoţi celibi şi văduvi fără copii de crescut, cu aprobarea mitropolitului Vasile Suciu. Preşedinte al Asociaţiei a fost numit pr. dr. Ioan Bălan, canonic metropolitan şi rector al Academiei Teologice. Organizaţiile eparhiale ale acestei Asociaţii nu erau filiale ale Asociaţiei de la Blaj, ci aveau o conducere proprie. Această asociaţie spirituală este destinată edificării sufletești a preotului şi doreşte să ridice standardul de spiritualitate a preotului greco-catolic român. Se cerea membrilor respectarea unui program zilnic, precum celebrarea Sf. Liturghii, vizită la Isus Euharisticul, recitarea orelor canonice, mărturisire săptămânală sau cel puţin la două săptămâni, o zi de reculegere lunară, exerciţii spirituale anuale de cel puţin trei zile, studiul teologic, citirea unui capitol din Scriptură, o devoţiune către Preacurata (de ex. rozarul), o oră de adoraţie pe săptămână. Al doilea director a fost pr. dr. Tit Liviu Chinezu, profesor de filosofie şi rector al Academiei Teologie Greco-Catolice din Blaj, care i-a menținut coeziunea.

Cea de a patra a fost Asociaţia Preoţească Arhidiecezană „Sf. Apostol Petru” pentru preoții căsătoriți. După înființarea asociaţiei preoţești pentru clerul celibatar, începe să se organizeze şi clerul căsătorit. Astfel, şase preoţi din protopopiatele de Alba Iulia şi Blaj, la iniţiativa pr. celibatar Tit Liviu Chinezu (care a și fost numit președinte) s-au întrunit în 1936 şi, după o zi de reculegere spirituală, la Alba Iulia, au pus bazele unei Asociaţii preoţeşti pentru clerul căsătorit. Printre datorințele membrilor era recitarea rugăciunilor de dimineaţa şi de seara împreună cu familia, iar singur, recitarea cel puţin a unei ore canonice. Se consideră că această nouă Asociaţie este o dovadă clară a setei de viaţă sufletească mai intensă în clerul greco-catolic căsătorit. Patronul asociaţiei este Sfântul Petru, căpetenia apostolilor, el însuşi căsătorit, însă strâns legat de Domnul şi plin de devotament.

A cincea este Asociaţia „Uniunea Misionară a Clerului (UMC)”. Preoţia creştină, aşa cum a definit-o Pius XI în perioada interbelică, este prin natura ei „preoţie misionară”; a nu contribui la misiunile externe ale Bisericii, adică la activitatea de propovăduire a Evangheliei în teritoriile încă necreștine ale lumii, înseamnă a renega caracterul esenţial al preoţiei creștine. Deşi precursori ai implicării preoţilor în activitatea misionară se găsesc atât în Franţa cât şi în Spania, precum şi în alte ţări cu vechi tradiţii catolice, „Uniunea Misionară a Clerului” se datorează iniţiativei părintelui italian Paolo Manna (1872-1952). Acesta cere ca în fiecare dieceză să se înfiinţeze un apostolat al rugăciunii pentru încreştinarea păgânilor. În 1916 a înființat „Unione Missionaria del Clero” (UMC). În 1920 se organizează UMC în Canada, Elveţia, Bavaria, în 1921 în Belgia, Austria şi Spania. În 1939 s‑a constituit în Biserica Greco-Catolică din România, preşedinte fiind numit dr. Ioan Bălan, episcopul de Lugoj, iar ca director naţional pr. dr. Ioan Georgescu, canonic la Oradea. Reşedinţa Consiliului a fost fixată la Oradea, unde activau principalii săi membri. UMC are ca scop sprijinirea misiunilor Bisericii, aprinzând în sufletele preoţilor dragostea și zelul pentru „convertirea păgânilor”, ca prin preoţi să se înflăcăreze întreg poporul creştin la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Membrii se străduiesc să-și atingă scopul prin rugăciuni şi acţiuni în favoarea misiunilor, cunoaşterea lucrurilor referitoare la misiuni, întruniri şi congrese, favorizarea chemărilor misionare în familiile creştine, sensibilizarea credincioşilor prin predici, conferinţe, convorbiri particulare, publicaţii.

În 1948 toate aceste asociații au fost desființate de regimul comunist.

Cea mai recentă este Asociația Preoțească „Sfântul Iosif” Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla. Proiectul a început în anul 2020, când Preasfinția Sa Florentin și consilierii eparhiali, în conformitate cu dreptul canonic (CCEO, can. 391), au stabilit numele și statutul iar Judecătoria Cluj a înscris noua Asociație. Între obiective se află elaborarea și dezvoltarea de programe cu caracter spiritual, cultural și social-caritabil; realizarea unor parteneriate de colaborare cu diverse instituții de cultură; edificarea și amenajarea unui centru de adăpost pentru preoții vârstnici sau aflați în situații financiare dificile etc. Președinte este pr. Marius Cerghizan, asociația continuându-și activitatea cu binecuvântarea Preasfințitului eparhial Claudiu Pop (https://www.eparhiaclujgherla.ro/2021/11/26/asociatia-preoteasca-sfantul-iosif-patronul-eparhiei-de-cluj-gherla-la-inceput-de-drum-prima-adunare-generala/).

În concluzie, remarcăm aici cele două coordonate fundamentale ale asociațiilor preoțești: racordarea clerului la fenomenologia catolică europeană și capacitatea instituțională a Bisericii Greco-Catolice din România de a se implica în problematici de calibru internațional.

 

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie, Blaj