Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

În creştere numărul de creştini care fug de persecuţii, Open Doors: astăzi o "Biserică refugiată"

 
În creştere numărul de creştini care fug de persecuţii, Open Doors: astăzi o "Biserică refugiată"
  • 20 Ian 2023
  • 189

de Tiziana Campisi

Sunt peste 360 de milioane creştinii care experimentează un nivel ridicat de persecuţie şi discriminare din cauza propriei credinţe, practic 1 creştin la fiecare 7 creştini. Dezvăluie acest lucru a treizecea ediţie a World Watch List (WWList), lista primelor 50 de ţări unde aderenţii la creştinism sunt mai persecutaţi, îngrijită de Porte Aperte Onlus / Open Doors. Şi către creştinii care "suferă pe piele proprie violenţa" le-a adresat gândul său în această dimineaţă papa, în timpul audienţei generale. Salutându-i pe pelerinii de limbă engleză şi pe cei care provin din Africa, papa Francisc a cerut să se roage pentru părintele Isaac Achi, ucis duminica trecută în Dieceza de Minna, în nordul Nigeriei, naţiune unde sunt ucişi cei mai mulţi creştini, 5.014, conform WWList.

A fost prezentat astăzi în Italia în Sala de Presă a Camerei Deputaţilor şi în acelaşi timp în alte 24 de ţări raportul care este rod al lucrării unei echipe de cercetători angajate să monitorizeze realitatea creştinilor în 100 de naţiuni din lume şi revelează că, între octombrie 2021 şi septembrie 2022, au fost ucişi 5.621 de creştini, au fost arestaţi 4.542 şi au fost răpiţi 5.259 - dintre care 4.726 în Nigeria -, în timp ce au suferit atacuri 2.110 biserici sau edificii creştine.

Ţara cu cel mai ridicat număr de creştini persecutaţi este Coreea de Nord, unde creşterea numărului de arestări şi închiderea unui număr mai mare de biserici, explică Porte Aperte, se datorează şi noului val de persecuţie promovat de "Legea împotriva gândirii reacţionare" care, între altele, consideră delict publicarea oricărui material de origine străină, inclusiv Biblia. Urmează Somalia, Yemen, Eritreea, Libia. Naţiuni, în mare parte, puternic islamice şi mai intolerante faţă de creştini, unde, precizează Porte Aperte, persecuţiile sunt datorate societăţilor islamice tribale radicalizate, extremismului activ şi instabilităţii endemice. Aici credinţa creştină trebuie trăită în secret şi dacă sunt descoperiţi (în special dacă sunt foşti musulmani) se riscă şi moartea. Locurile cele mai periculoase din lume pentru creştini sunt Nigeria, Pakistan - unde este mai multă violenţă anticreştină -, Iran - ţară în care creştinii şi bisericile sunt percepute ca ameninţări la adresa regimului islamic şi convertiţii la creştinism sunt expuşi la riscuri mai mari -, de asemenea Afganistan şi Sudan. În schimb, în Myanmar sunt peste 100 de mii de persoanele constrânse să părăsească propriile case, să se ascundă sau să fugă din ţară, iar numărul de case, magazine şi proprietăţi ale creştinilor distruse sau atacate, peste o mie, evidenţiază cotitura autoritară a regimului militar care a luat în vizor anumite minorităţi percepute ca deranjante datorită simplului fapt de a mărturisi credinţa creştină.

Din World Watch List reiese o diminuare a bisericilor atacate sau închise, de la 5.110 (WWL 2022) la 2.110 (WWL 2023), dar îngrijorează creşterea numărului de răpiri de la 3.829 la 5.259, dintre care aproape 5.000 în Africa, şi mai mult în Nigeria, Mozambic (32) şi Republica Democrată Congo (37). În schimb, sunt zeci de mii creştinii agresaţi (bătuţi sau chinuiţi cu ameninţări cu moartea) exclusiv din cauza credinţei lor; anul trecut au ieşit în evidenţă 29.400 de cazuri, în timp ce au fost atacate 4.547 case şi 2.210 magazine şi activităţi economice. În afară de violenţe reies, faţă de creştini, şi chinuiri zilnice, între care discriminări la locul de muncă, lipsa de acces la sănătate şi la instruire, presiuni şi ameninţări pentru ca să se renunţe la propria credinţă, negarea ajutorului în caz de calamitate, birocraţie excesivă.

Cât priveşte alte zone, în America Latină libertatea religioasă este ameninţată de conducerea rea, criminalitate şi lideri indigeni. Oprimarea directă a guvernelor împotriva creştinilor, percepuţi ca voci de opoziţie, este răspândită în Nicaragua, Venezuela şi Cuba, unde lideri creştini ai fost închişi şi fără proces datorită implicării lor în manifestaţii. Înrăutăţirea în Nicaragua dăinuie din aprilie 2018, când represiunea guvernamentală s-a intensificat după protestele publice şi Biserica a fost o ţintă specifică, având edificii vătămate, posturi de televiziune şi şcoli închise, lideri religioşi expulzaţi. în cele circa 100 de ţări monitorizate de Porte Aperte, creşte persecuţia în termeni absoluţi: sunt 76 naţiunile care au un nivel definibil ridicat, foarte ridicat sau extrem. Şi creşte numărul creştinilor care fug de persecuţie, aşa-numita "Biserică refugiată". De exemplu, Orientul Mijlociu creştinii sunt tot mai puţini din cauza privaţiunilor, discriminărilor şi persecuţiilor, iar tinerii continuă să emigreze în căutarea unui viitor mai bun. Analiza lui WWList oferă şi o panoramă a cazurilor de violenţă şi abuzuri împotriva femeilor, care nu este uşor de monitorizat, pentru că în multe ţări denunţurile sunt rare, din motive culturale şi sociale. Dar conform Porte Aperte / Open Doors, cu mărturii adunate, într-un an au rezultat 2.126, la care se însumează peste 717 de căsătorii forţate.

Cristian Nani, director al Porte Aperte / Open Doors din Italia, onlus care de peste 60 de ani este angajată în cercetarea pe teren a cauzelor şi soluţiilor la persecuţie, furnizând sprijin material, ajutoare de urgenţă, literatură, formare şi asistenţă pentru creştinii care suferă din cauza credinţei lor, afirmă că anul trecut a fost observată o situaţie îngrijorătoare şi dramatică mai ales în continentul african.

Se înregistrează mai mult violenţe faţă de creştini în Africa sub-sahariană. Care este contextul socio-politic din această zonă şi pentru ce violenţele au ajuns la niveluri alarmante?

În mod substanţial, unul din trendurile pe care analiştii noştri le-au întâlnit în perioada de referinţă a cercetării noastre este că Africa sub-sahariană este chiar epicentrul celor mai mari violenţe. Este adevărat că numai în Nigeria noi înregistrăm peste cinci mii de ucideri de creştini din motive legate de credinţă. Dar nu numai atât, există şi aspectul agresiunii la adresa satelor creştine în zona Sahel, unde comunitatea crescătorilor de animale fulani - o etnie deosebită islamică - ia în stăpânire teritorii care sunt proprietăţi ale creştinilor şi asta generează apoi fuga a sute, mii, de familii. Întregi comunităţi, sate, sunt îndepărtaţi şi constrânşi să trăiască în lagăre improvizate, sau în aceeaşi localitate, deci ca evacuaţi interni, sau ca refugiaţi în ţările vecine. Cu privire la motivaţiile socio-politice, in primis este această mişcare jihadistă care de la urcarea talibanilor în Afganistan a luat curaj mai mare şi prin urmare am înregistrat o creştere a violenţei acestor mişcări şi grupuri de islamişti. Însă, acest lucru este datorat şi instabilităţii politice, lipsei de control al teritoriului din partea statelor obiect şi scenariu al acestor agresiuni. Apoi există un stat eşuat, un stat care nu este în măsură să gestioneze teritoriul, o criminalitate foarte răspândită, în plus există o mişcare jihadistă tot mai activă. Aceste elemente, împreună cu sărăcia, împreună cu lipsa unei economii stabile precum şi cu schimbarea climatică generează o cocktail exploziv care a făcut să crească violenţa anticreştină. Acest trend se leagă şi cu o derivă autoritară a unor ţări. Folosind un limbaj care are de-a face cu stabilitatea şi siguranţa, mulţi autocraţi se propun ca atare în unele regiuni, îndeosebi în Africa de Nord - dar acest lucru nu se întâmplă numai în continentul african - şi urmează un soi de model. Motivul principal este de a da stabilitate societăţii, de a da o siguranţă mai mare, şi se face asta prin supraveghere şi prin limitarea libertăţilor principale, deci a drepturilor umane, şi in primis a libertăţii religioase, şi prin folosirea tehnologiei. Şi acest model care se prefigurează are mulţi estimatori în lume. De exemplu, vorbesc despre locurile care au dat origine, în Africa de Nord, la "primăvara arabă", care acum văd o întoarcere la modă a autarhiei, deci a dictaturii. Dacă ne gândim la Tunisia, dar nu numai, acest model de control asupra societăţii care ar trebui să dea siguranţă mai mare, dar în realitate reprimă poporul, se răspândeşte ca o pată de ulei şi în multe ţări din Asia.

În America Latină, între ţările în care creştinii au viaţă dificilă este Nicaragua...

Nicaragua este una din cele patru ţări din America Latină care este prezentă în harta noastră de persecuţie, deci în primele 50 de ţări unde sunt persecutaţi mai mult creştinii, împreună cu Columbia, Cuba şi Mexic. Columbia şi Mexic sunt ţinuturi creştine, dar există zone în care, din unele motive situaţia creştinului suferă o înrăutăţire sub diferite puncte de vedere. În Nicaragua şi în aceste ţări pe care le-am citat, acest model autoritar pe care l-am amintit este un element utilizat de guverne pentru a reduce la tăcere parte din societate care eventual cere o respectare mai mare a drepturilor umane, şi adesea Biserica a fost foarte activă în a cere o respectare a omului. Acest lucru este ceva ce este înnăscut în creştinism. Aşadar, liderul creştin este perceput - de la paroh la oricare membru al Bisericii - ca ameninţare la adresa stabilităţii regimului atunci când îşi ridică glasul în favoarea vreunui drept. La aceasta adăugăm rele endemice, cum ar fi criminalitatea organizată. Unele zone - şi Columbia este un exemplu macroscopic - au acest status juridic de semi-autonomie de care populaţiile indigene se bucură în mod substanţial. Însă îndeosebi în aceste zone, când autoritatea indigenă descoperă, de exemplu, că un membru al tribului, al clanului, al grupului, abandonează credinţa părinţilor, credinţa satului, îndură o formă de persecuţie, adică acela care abandonează credinţa nativă este persecutat. Deci este o formă de persecuţie care vine de la indigeni. Aşadar, lideri indigeni, criminalitate organizată şi urmarea acestui model autoritar pentru a avea un control asupra ţării, şi în acest caz se transformă într-un mix negativ pentru comunităţile creştine.

Apoi este problema Orientului Mijlociu care se depopulează tot mai mult de creştini, de ce?

Orientul Mijlociu a trăit o perioadă catastrofală. Să ne gândim la războiul civil din Siria, la ascensiunea lui ISIS, a lui Daesh, şi apoi la războiul care s-a născut din acestea şi la diferitele ciocniri: o instabilitate pe care o trăieşte şi astăzi. A trăit Covid-ul, în mijlocul la toate acestea, în plus, o criză economică devastantă. Există generaţii de tineri, dar şi mai puţin tineri, care nu au perspective sau speranţe de viitor şi prin urmare singura cale pare să fie aceea a fugii din ţară. Asta a dat naştere unui fenomen pe care noi l-am identificat ca "Biserică refugiată", adică întregi comunităţi, familii, care ajung să fie creştini, eventual ca evacuaţi interni, chiar în ţara lor. Să ne gândim la Siria: jumătate din populaţie ori este evacuată internă, în cadrul aceleiaşi ţări, dar trăieşte în lagăre de refugiaţi, ori la rude în condiţii extreme, sau în străinătate. Aceşti oameni trăiesc propria credinţă în lagăre de refugiaţi sau într-o condiţie în care, eventual, nu sunt bine acceptaţi, pentru că ţara în care este pregătit lagărul, de exemplu, este majoritar islamică. Biserica din Orientul Mijlociu este redusă din cauza tuturor acestor ani de persecuţii, de războaie, este sub presiune. Generaţiile fug, este inevitabil, nu văd speranţă şi este sub presiune şi pentru că lipseşte stabilitate, lipsesc perspective economice de dezvoltare, aşadar emigraţia pare singura cale. Acesta este fenomenul "Bisericii refugiate" căruia trebuie să-i dăm atenţie mai mare în viitor.

Adesea cunoaştem numerele, cifrele creştinilor persecutaţi, ale celor care îndură violenţe, dar nu cunoaştem feţele. Dumneavoastră ne prezentaţi una, deşi în formă anonimă, în cartea "Fiu al unei servitoare", din vânzarea căreia se va contribui la sprijinirea minorităţilor creştine persecutate din cauza credinţei lor. Este vorba de istoria lui Nasiry, afgan ex-musulman. Ce istorie este şi de ce trebuie făcută cunoscută?

Există o comunitate creştină care este constrânsă în multe ţinuturi de persecuţie să trăiască propria credinţă în secret, s-o trăiască în secretul propriilor case sau întâlnindu-se în ascuns. Acesta este cazul micii comunităţi prezente în Afganistan. Motivul pentru a scrie istoria lui Nasiry a fost acela de a relata ceva ce se întâmplă în ţări în care pare să nu se întâmple, nu se poate întâmpla ceva de acest gen, adică Evanghelia este răspândită. Şi este istoria lui Nasiry. Pentru că Nasiry are o întâlnire specială cu persoane care îl vor apropia de credinţa creştină şi asta se va intersecta cu o criză pe care el o trăia personal în credinţa sa de origine, în motivaţia vieţii sale însăşi, şi îl va determina să îmbrăţişeze credinţa creştină. Dar acest lucru va comporta, ca pentru cea mai mare parte a acestor credincioşi ascunşi alegerea de a trăi sau de a muri, deoarece pentru mulţi, şi astăzi, alegerea de a-l urma pe Domnul nostru comportă a alege dacă să trăiască sau să moară. De fapt, Nasiry va trebui să înfrunte închisoarea din cauza credinţei sale, tortura şi condamnarea la moarte. Şi va prefera mai degrabă condamnarea la moarte, decât să renunţe la credinţa sa şi prin urmare istoria sa este o istorie de curaj. Eu am întâlnit această persoană într-un loc secret şi este o istorie care ne stimulează, ne determină să ne punem întrebări mai mult despre motivele existenţei noastre şi despre credinţa noastră creştină. Dacă este o credinţă vie sau dacă este o credinţă, de acum, pe care o târâm după noi de mult timp, cu un pic de praf în inima noastră, eventual.

Dar istoria lui Nasiry este o istorie cu sfârşit fericit?

Pot spune că această istorie vă va surprinde şi cu siguranţă vă va lăsa un gust bun.

(După Vatican News, 18 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 


Sursa:ercis.ro

Știri din aceeași categorie