Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ce spunem, când spunem „Biserică”?

 
Ce spunem, când spunem „Biserică”?
  • 07 Feb 2024
  • 218

de Pr. Damian Gheorghe Pătrașcu

Spunem Dumnezeu şi Cristos împreună cu Spiritul Sfânt. Spunem popor al lui Dumnezeu; spunem adunare şi spunem iubire, într-ajutorare şi rugăciune; spunem speranţă şi credinţă. Este evident faptul că mulţi creştini au o relaţie conflictuală cu Biserica căreia îi aparţin, o relaţie de atracţie şi de respingere, dacă nu chiar de ură şi de iubire în acelaşi timp. Dar nu este rău că se întâmplă aşa, căci ar fi grav să ne simţim totdeauna şi cu toţii confortabili în Biserica lui Dumnezeu căreia în aparţinem şi în care, de cele mai multe ori, am intrat cu credinţa şi voia părinţilor. Şi nu este rău nici măcar acest lucru, ba chiar este bine, căci tot din voia, iubirea şi credinţa lor am venit în această lume, fără a ne fi fost cerut acordul în niciun fel. Tocmai din acest motiv, relaţia noastră cu Biserica nu trebuie să fie una liniştită, ci una tensionată, adicătelea să o simţim pe pielea noastră, şi să ne dăm asentimentul sau lipsa lui în fiecare moment al vieţii. Ar putea spune careva că nu s-a certat măcar odată cu Biserica căreia îi aparţine? Că nu s-a simţit nici măcar odată încorsetat de exigenţele ei? Şi totuşi, după îndelungi contre şi parlamentări, a decis să rămână în ea, din mii de motive, unele pământeşti, altele cereşti. Pentru că în acea Biserică a trăit tot neamul lui, de când se ştie; pentru că, deşi exigentă, face acest lucru numai şi numai pentru binele persoanei; pentru că în ea se află depozitată sămânţa mântuirii, pe care el o doreşte atât de mult, încât nu ar putea nici în ruptul capului să renunţe. Nici măcar toate scandalurile pornite de la „oamenii Bisericii” nu au reuşit să o clintească în decizia de a-i aparţine, conştientă fiind că ea, Biserica, este nigra, sed formosa, „neagră, dar frumoasă”, ar spune sfântul Augustin. Neagră din cauza păcătoşeniei membrilor ei, frumoasă datorită măreţiei lui Cristos; Biserică mixtă, ar spune acelaşi mare Augustin, în care încap fără îndoială sfinţii şi păcătoşii, ca într-un spital de campanie, vorba Sfântului Părinte, papa Francisc, unde unii şi alţii au nevoie reciproc de acelaşi Medic ceresc, care i-a adunat în această barcă a mântuirii.

Este o minune această Biserică, definită de-a lungul veacurilor în toate felurile posibile, niciun titlu epuizându-i până azi dimineaţă profunzimile şi înălţimile pentru care a fost zămislită de Cristos, şi trimisă în lume „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. Să ne gândim numai ce-ar fi localităţile noastre fără biserici? Ar fi ca nişte autostrăzi fără direcţie sau ca nişte busole fără acele care indică orizontul destinaţiei.

Spune Papa Francisc: „Biserica nu este o comunitate de perfecţi, ci de ucenici în mers, care-l urmează pe Domnul, pentru că se recunosc păcătoşi şi nevoiaşi de iertarea lui. Viaţa creştină, deci, este şcoala umilinţei care se deschide în faţa harului”, şi încheie, citând un proverb foarte frumos: „Nu există sfânt fără trecut, şi nu există păcătos fără viitor”. Iar când vorbeşte, papa nu o face niciodată de dragul de a vorbi. El şi, împreună cu el, toţi sfinţii Bisericii noastre ne spun şi ne repetă continuu să fim umili, dacă vrem să-i aparţinem ei, iar ea să ne aparţină nouă. Cu siguranţă nu vom reuşi din prima, căci umilinţa, ca şi pacea, nu este un lucru pe care-l putem câştiga odată pentru totdeauna, dar este o luptă continuă, zi de zi, până la moarte, şi încă cinci minute după ea.

Biserica suntem noi toţi, şi nimeni nu-i poate aparţine datorită naşterii trupeşti, nici nu are nevoie de fani ori simpatizanţi, căci nu este o asociaţie oarecare. Aşa cum devenim creştini prin Botez, la fel vom deveni mântuiţi prin trăirea acestui Botez, şi nu altfel.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne iubim Biserica căreia îi aparţinem şi să facem tot posibilul să devenim noi înşine Biserică pentru toţi cei care ne întâlnesc, oameni plini de dragoste şi vestitori bucuroşi ai împărăţiei dumnezeieşti, care a venit, vine şi va veni şi prin noi, sfinţi şi păcătoşi cum suntem în pelerinajul nostru spre Patrie.



Sursa:mesageruluisfantuluianton.com

Știri din aceeași categorie