"... celebrăm Solemnitatea Preasfintei Treimi, în timp ce trăim Jubileul Sportului. Binomul Trinitate-sport nu este tocmai de uz comun, totuși juxtapunerea nu este deplasată. Orice activitate umană bună, de fapt, poartă în sine o reflectare a frumuseții lui Dumnezeu, iar sportul este cu siguranță una dintre acestea" – a spus papa Leon la începutul omiliei Sfintei Liturghii de încheiere a Jubileului sportului, din bazilica vaticană.
Explicând că "Dumnezeu nu este static, nu este închis în sine", ci este “o comuniune, o relație vie între Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt ", deschisă umanității și lumii, pontiful a evidențiat că "din acest dinamism divin izvorăște viața", deoarece am fost creați "de un Dumnezeu care se delectează și se bucură dând existență creaturilor sale".
Citând o expresie folosită frecvent în limba italiană pentru a incita sportivii în timpul competițiilor, când spectatorii strigă: Dai! (în românește Hai!), pontiful a spus că este un "imperativ frumos", deoarece în italiană derivă de la verbul "a da". "Și acest lucru" – a continuat – "ne-ar putea face să reflectăm că nu este vorba doar de a oferi o performanță fizică, poate una extraordinară, ci de a se dărui, de a juca. Este vorba de a se dărui pentru alții – în vederea propriei creșteri, pentru suporteri, pentru cei dragi, pentru antrenori, pentru colegii de muncă, pentru public, chiar și pentru adversari – și, dacă cineva este cu adevărat un sportiv, acest lucru este evident dincolo de rezultat". Papa Leon a amintit că "sfântul Ioan Paul al II-lea – un sportiv, după cum știm – spunea astfel: Sportul este bucurie de a trăi, joc, sărbătoare și, ca atare, trebuie prețuit [...] prin recuperarea gratuității sale, a capacității sale de a crea legături de prietenie, de a încuraja dialogul și deschiderea față de celălalt, [...] deasupra legilor dure ale producției și consumului și a oricărei alte considerații pur utilitariste și hedoniste a vieții (Omilia cu ocazia Jubileului sportivilor, 12 aprilie 1984).
Pontiful a menționat trei aspecte "care fac din sport, astăzi, un mijloc valoros de formare umană și creștină": valoarea colaborării; menținerea unui contact sănătos cu natura și viața concretă și confruntarea cu arta înfrângerii.
În legătură cu valoarea colaborării, a reliefat că "într-o societate marcată de singurătate, în care individualismul exasperat a deplasat centrul de greutate de la noi la eu, sfârșind prin a-l ignora pe celălalt, sportul – mai ales atunci când este de echipă – învață valoarea colaborării, a mersului împreună, a acelei împărtășiri care, așa cum am spus, este în centrul vieții lui Dumnezeu (cf. Ioan 16:14-15). Ea poate deveni astfel un instrument important de recompunere și de întâlnire: între popoare, în comunități, în mediul școlar și profesional, în familii!"
Cu referire la cel de-al doilea aspect – menținerea unui contact sănătos cu natura și viața concretă – papa Leon a observat că "într-o societate din ce în ce mai digitală, în care tehnologiile, în timp ce apropie oamenii îndepărtați, îi îndepărtează adesea pe cei apropiați, sportul sporește concretețea de a fi împreună, sensul corpului, al spațiului, al efortului, al timpului real. Astfel, împotriva tentației de a evada în lumi virtuale, el ajută la menținerea unui contact sănătos cu natura și viața concretă (…)".
Oprindu-se asupra celui de-al treilea aspect care face ca sportul să fie, astăzi, "un mijloc valoros de formare umană și creștină", și anume confruntarea cu arta înfrângerii, papa Leon a spus: "... într-o societate competitivă, în care se pare că doar cei puternici și cei de succes merită să trăiască, sportul îl învață, de asemenea, pe om cum să piardă, confruntându-l, în arta înfrângerii, cu unul dintre cele mai profunde adevăruri ale condiției sale: fragilitate, limitare, imperfecțiune. Acest lucru este important, deoarece din experiența acestei fragilități ne deschidem spre speranță. Sportivul care nu greșește niciodată, care nu pierde niciodată, nu există. Campionii nu sunt mașini infailibile, ci bărbați și femei care, chiar și atunci când cad, găsesc curajul de a se ridica din nou. Să ne amintim încă o dată, în această privință, cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea, care spunea că Isus este "adevăratul atlet al lui Dumnezeu", pentru că a cucerit lumea nu cu forța, ci cu fidelitatea iubirii (cf. Omilia la Liturghia pentru Jubileul sportivilor, 29 octombrie 2000).
Spunând că "nu este o coincidență faptul că, în viața multor sfinți ai timpului nostru, sportul a jucat un rol semnificativ, atât ca practică personală, cât și ca modalitate de evanghelizare", pontiful a dat exemplul Fericitului Pier Giorgio Frassati, patronul sportivilor, care va fi proclamat sfânt pe 7 septembrie. "Viața sa, simplă și luminoasă, ne amintește că, la fel cum nimeni nu se naște campion, nimeni nu se naște sfânt. Antrenamentul zilnic al iubirii este cel care ne apropie de victoria finală (cf. Rom 5,3-5) și ne face capabili să lucrăm la construirea unei lumi noi" – a mai spus Sfântul Părinte.
La final, pontiful a spus: "Dragi sportivi, Biserica vă încredințează o misiune minunată: să fiți, în activitățile voastre, o reflectare a iubirii lui Dumnezeu Treime pentru binele vostru și al fraților și surorilor voastre, lăsați-vă implicați în această misiune cu entuziasm: în calitate de sportivi, ca antrenori, cluburi, grupuri, familii. Papei Francisc îi plăcea să sublinieze că Preacurata, în Evanghelie, ne apare activă, în mișcare, chiar alergând (cf. Lc 1,39) gata, așa cum se știe că fac mamele, să pornească la un semn de la Dumnezeu pentru a veni în ajutorul copiilor săi (cf. Discurs către voluntarii JMJ, 6 august 2023). Să-i cerem să ne însoțească ostenelile și impulsurile și să le îndrepte întotdeauna spre bine, până la cea mai mare victorie: cea a veșniciei, câmpul infinit unde jocul nu se va mai sfârși și bucuria va fi deplină (cf. 1Cor 9,24-25; 2Tm 4,7-8)".
