La cateheza audienței generale de miercuri, 13 august a.c., în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, cu tema ”Isus Cristos, speranța noastră”, din ciclul de cateheze despre misterul pătimirii, morții și învierii lui Isus, papa Leon al XIV-lea a vorbit despre trădarea lui Isus de către Iuda, din capitolul 14 al Evangheliei după Marcu: ”Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!” (Mc 14,18).
La cateheza audienței generale de miercuri, 13 august a.c., în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, cu tema ”Isus Cristos, speranța noastră”, din ciclul de cateheze despre misterul pătimirii, morții și învierii lui Isus, papa Leon al XIV-lea a vorbit despre trădarea lui Isus de către Iuda, la momentul Cinei de Taină, din capitolul 14 al Evangheliei după Marcu: ”Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!” (Mc 14,18).
Papa a sosit în jurul orei 10:00, ora Romei, și i-a întâmpinat pe toți cu un salut în engleză, spaniolă și italiană. Din cauza temperaturilor ridicate din Roma, audiența a avut loc în Aula Paul VI-lea, așa cum a fost anunțat: ”Astăzi ținem această audiență într-un mod diferit, pentru a ne proteja de soare și de căldura extremă. Vă mulțumesc că ați venit. Bun venit tuturor!”, a spus papa Leon la începutul catehezei.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Leon al XIV-lea de la cateheza audienței generale de miercuri, 13 august 2025:
«Continuăm drumul nostru către școala Evangheliei, urmând pașii lui Isus în ultimele zile ale vieții sale. Astăzi ne oprim asupra unei scene intime, dramatice, dar și profund adevărate: momentul în care, în timpul Cinei Pascale, Isus dezvăluie că unul dintre cei Doisprezece îl va trăda: ”Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda!” (Mc 14,18).
Cuvinte puternice. Isus nu le rostește pentru a condamna, ci pentru a arăta cât de mult iubirea, atunci când este adevărată, nu se poate lipsi de adevăr. Încăperea de la etaj, unde puțin mai înainte totul fusese pregătit cu grijă, se umple brusc de o durere tăcută, făcută din întrebări, suspiciuni, vulnerabilitate. Este o durere pe care o cunoaștem bine și noi, atunci când în relațiile cele mai dragi se strecoară umbra trădării.
Cu toate acestea, modul în care Isus vorbește despre ceea ce urmează să se întâmple este surprinzător. El nu ridică vocea, nu arată cu degetul, nu pronunță numele lui Iuda. Vorbește în așa fel încât fiecare să se poată întreba. Și exact asta se întâmplă. Sfântul Marcu ne spune: ”Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul: ”Nu cumva eu?” (Mc 14,19).
Dragi prieteni, această întrebare – ”Nu cumva eu?” – este probabil una dintre cele mai sincere pe care ni le putem adresa. Nu este întrebarea unui nevinovat, ci a discipolului care se descoperă fragil. Nu este strigătul celui vinovat, ci șoapta celui care, deși dorește să iubească, știe că poate răni. Din această conștientizare începe calea mântuirii.
Isus nu denunță pentru a umili. El spune adevărul pentru că vrea să salveze. Și pentru a fi salvați, trebuie să simțim: să simțim că suntem implicați, să simțim că suntem iubiți, în ciuda tuturor lucrurilor, să simțim că răul este real, dar nu are ultimul cuvânt. Numai cei care au cunoscut adevărul unei iubiri profunde pot accepta și rana unei trădări.
Reacția discipolilor nu este furie, ci tristețe. Ei nu se supără, ci se întristează. Este o durere care provine din posibilitatea reală de a fi implicați. Și tocmai această tristețe, dacă este acceptată cu sinceritate, devine un loc de convertire. Evanghelia nu ne învață să negăm răul, ci să-l recunoaștem ca o ocazie dureroasă de a renaște.
Isus, apoi, adaugă o frază care ne tulbură și ne face să ne gândim: ”Însă vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Mc 14,21). Sunt cuvinte dure, desigur, dar trebuie înțelese bine: nu este vorba de un blestem, ci mai degrabă de un strigăt de durere. În greacă, acel ”vai” sună ca o lamentare, un ”ahimè”, o exclamație de compasiune sinceră și profundă.
Noi suntem obișnuiți să judecăm. Dumnezeu, în schimb, acceptă să sufere. Când vede răul, nu se răzbună, ci se întristează. Iar acel ”mai bine dacă nu s-ar fi născut”, nu este o condamnare impusă a priori, ci un adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate recunoaște: dacă renegăm iubirea care ne-a generat, dacă trădând devenim infideli nouă înșine, atunci pierdem cu adevărat sensul venirii noastre pe lume și ne excludem singuri de la mântuire.
Cu toate acestea, chiar acolo, în punctul cel mai întunecat, lumina nu se stinge. Dimpotrivă, începe să strălucească. Pentru că, dacă ne recunoaștem limitele, dacă ne lăsăm atinși de durerea lui Cristos, atunci putem în sfârșit să renaștem. Credința nu ne scutește de posibilitatea păcatului, dar ne oferă întotdeauna o cale de ieșire: cea a milostivirii.
Isus nu se scandalizează în fața fragilității noastre. El știe bine că nicio prietenie nu este ferită de riscul unei trădări. Dar Isus continuă să aibă încredere. Continuă să stea la masă cu ai săi. Nu renunță să împartă pâinea nici măcar cu cel care îl va trăda. Aceasta este forța tăcută a lui Dumnezeu: nu părăsește niciodată masa iubirii, chiar și atunci când știe că va fi lăsat singur.
Dragi frați și surori, și noi ne putem întreba astăzi, cu sinceritate: ”Nu cumva eu?”. Nu pentru a ne simți acuzați, ci pentru a face loc adevărului în inimile noastre. Mântuirea începe aici: din conștientizarea faptului că noi am putea fi cei care încalcă încrederea în Dumnezeu, dar că putem fi și cei care o adună, o protejează și o reînnoiește.
În fond, aceasta este speranța: să știm că, deși noi putem eșua, Dumnezeu nu ne părăsește niciodată. Chiar dacă noi putem trăda, El nu încetează să ne iubească. Și dacă ne lăsăm cuprinși de această iubire – umilă, rănită, dar mereu fidelă – atunci putem renaște cu adevărat. Și putem începe să trăim nu ca trădători, ci ca fii mereu iubiți».
La saluturile finale, papa a urat bun venit pelerinilor de limbă italiană, ”în special, îi salut pe participanții la Capitulul General al Institutului ”Fiicelor Crucii”. De asemenea, îi salut pe credincioșii din Verona, Modena și Manerbio, încurajându-i pe fiecare să progreseze în integritatea, puritatea credinței și a vieții”.
”Gândurile mele”, a mai spus papa, ”se îndreaptă către cei bolnavi, soții recent căsătoriți și tineri. Aplauze pentru toți soții căsătoriți care sunt alături de noi! Să ne rugăm și pentru cei care participă la Tabăra internațională de tineret ”Giorgio La Pira”.
”În apropiata Solemnitate a ”Adormirii Maicii Domnului”, aș dori să vă îndemn să adresați neîncetat rugăciunile către Fecioara Maria, urmând exemplul ei în primirea deplină a vocației la ”familiaritate” cu Dumnezeu și la grija față de fiecare om”, a conchis papa Leon al XIV-lea.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
