La audiența generală de miercuri, 28 ianuarie a.c., Leon al XIV-lea a continuat seria catehezelor dedicată Conciliului Vatican II și a vorbit despre raportul dintre Tradiție și Sfânta Scriptură. După cateheza despre constituția ”Dei Verbum”, prezentată în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, papa a făcut un nou apel la combaterea antisemitismului și a menționat comemorarea sfântului Toma de Aquino.
”Depozitul Cuvântului lui Dumnezeu este și astăzi în mâinile Bisericii, iar noi toți, în diferitele slujiri bisericești, trebuie să continuăm să-l păstrăm în integritatea sa, ca o stea polară pentru drumul nostru în complexitatea istoriei și a existenței”: a spus Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale din 28 ianuarie a.c., dedicată constituției conciliare ”Dei Verbum” despre revelația divină.
În prezența a aproximativ zece mii de romani și pelerini, Sfântul Părinte s-a oprit la această cateheză asupra raportului dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție vie a Bisericii.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru cateheza Sfântului Părinte.
Dragi frați și surori, bună ziua și bine ați venit!
Continuând cu lectura constituției conciliare ”Dei Verbum” (DV) despre revelația divină, medităm astăzi despre raportul dintre Sfânta Scriptură și Tradiție. Putem lua ca fundal două scene din Evanghelie. În prima, care se desfășoară în cenaclu, Isus spune în marele său discurs-testament adresat discipolilor: ” V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Spiritul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu. [...] Când va veni el, Spiritul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” (In 14,25-26; 16,13). A doua scenă ne conduce, în schimb, pe colinele Galileei. Isus înviat se arată discipolilor, care sunt surprinși și șovăitori, și le încredințează o îndatorire: ”Mergând, faceţi discipoli din toate neamurile, [...] învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!” (Mt 28,19-20). În ambele scene, este evidentă legătura profundă dintre cuvântul rostit de Cristos și răspândirea lui de-a lungul secolelor.
Este ceea ce afirmă Conciliul Vatican II folosindu-se de o imagine sugestivă: ”Sfânta Scriptură și sfânta Tradiție sunt strâns legate și comunică între ele. Căci amândouă, curgând din același izvor divin, devin, într-un fel, o unitate și tind spre același scop” (Dei Verbum, nr. 9). Tradiția bisericească se deapănă de-a lungul unui parcurs al istoriei prin intermediul Bisericii care păstrează, interpretează și întrupează Cuvântul lui Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice (cf. nr. 113) face trimitere, în această privință, la un motto al Părinților Bisericii: ”Sfânta Scriptură este scrisă în inima Bisericii mai înainte de a fi scrisă în mijloacele materiale”, adică în textul sacru.
Pe urmele cuvintelor lui Cristos pe care le-am citat mai sus, Conciliul afirmă că ”această tradiție, care vine de la apostoli, se dezvoltă în Biserică sub asistența Spiritului Sfânt” (DV, nr. 8). Aceasta are loc prin înțelegerea deplină prin ”meditarea și studierea de către credincioși”, prin experiența care se naște dintr-o ”pătrundere adâncă a realităților spirituale” și, mai ales, prin propovăduirea de către succesorii apostolilor care au primit ”o carismă sigură a adevărului”. Pe scurt, ”Biserica, în învățătura, în viața și în cultul său, perpetuează și transmite tuturor generațiilor tot ceea ce crede” (ibid.).
Este cunoscută, în această privință, expresia sfântului Grigore cel Mare: ”Sfânta Scriptură crește cu cei care o citesc” (Homiliae in Ezechielem I, VII, 8: PL 76, 843D). Deja sfântul Augustin spunea că ”unul singur este discursul lui Dumnezeu care se dezvoltă în toată Scriptura și unul singur este Cuvântul care răsună pe buzele tuturor sfinților (Enarrationes in Psalmos 103, IV, 1). Cuvântul lui Dumnezeu, așadar, nu este fosilizat, ci o realitate vie și organică ce se dezvoltă și crește în Tradiție. Aceasta din urmă, datorită Spiritului Sfânt, o înțelege în bogăția adevărului său și o întrupează în coordonatele schimbătoare ale istoriei.
Sugestiv, în acest sens, este ceea ce propunea sfântul învățător al Bisericii John Henry Newman în opera sa intitulată ”Dezvoltarea învățăturii creștine”. El afirma că creștinismul, fie ca experiență comunitară, fie ca doctrină, este o realitate dinamică în felul indicat de Isus însuși prin parabola seminței (cf. Mc 4,26-29): o realitate vie care se dezvoltă datorită unui forțe vitale interioare (Cfr. J.H. Newman, Lo sviluppo della dottrina cristiana, Milano 2003, p. 104).
Apostolul Paul îl îndeamnă de mai multe ori pe discipolul și colaboratorul său Timotei: ”O, Timotei, păzeşte depozitul care ţi s-a încredinţat” (1Tm 6,20; cfr 2Tm 1,12.14). Constituția dogmatică Dei Verbum face să răsune acest text paulin acolo unde spune: ”Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură constituie tezaurul unic al cuvântului lui Dumnezeu încredințat Bisericii” (nr. 10). Termenul ”depozit”, în matricea sa originară, este de natură juridică și impune depozitarului obligația de a păstra conținutul, care în acest caz este credința, și să-l transmită neatins.
”Depozitul” Cuvântului lui Dumnezeu este și astăzi în mâinile Bisericii, iar noi toți, în diferitele slujiri bisericești, trebuie să continuăm să-l păstrăm în integritatea sa, ca o stea polară pentru drumul nostru în complexitatea istoriei și a existenței.
Ca o concluzie, preaiubiților, să mai ascultăm o dată [constituția] Dei Verbum, care evidențiază împletirea Sfintei Scripturi cu Tradiția: ele, se afirmă, ”sunt atât de strâns legate și asociate încât nu pot exista separat și, toate împreună, fiecare în felul său, contribuie în mod eficace la mântuirea sufletelor, sub acțiunea aceluiași Spirit Sfânt” (cf. nr. 10).
Apel privind antisemitismul și saluturi pentru pelerini
După cateheză, papa a adresat un stăruitor apel privind combaterea antisemitismului cu ocazia recentei Zile internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, precum și diferite saluturi pentru grupurile lingvistice prezente.
Astfel, în salutul adresat pelerinilor francofoni - printre care se aflau mai mulți elevi și studenți - papa a amintit comemorarea anuală, în 28 ianuarie, a sfântului Toma de Aquino, învățător al Bisericii, și a cerut mijlocirea sa ”ca să ne călăuzească în înțelegerea Scripturilor, pe care el le-a comentat cu atâta înțelepciune, pentru ca să înțelegem cât de mult Dumnezeu ne iubește și își dorește mântuirea noastră”.
Comemorarea sfântului Toma de Aquino a inspirat, de asemenea, salutul adresat pelerinilor de limba germană, remarcând că, prin operele sale, sfântul Toma ”ne ajută să înțelegem tot mai bine revelația divină. Exemplul acestui învățător al Bisericii să ne impulsioneze și pe noi să căutăm fața lui Dumnezeu, experimentând frumusețea credinței”.
Salutând pelerinii de limba portugheză, papa a spus că-și îndreaptă gândurile către ”iubitul popor” mozambican, greu încercat de inundații devastatoare: ”în timp ce mă rog pentru victime”, a afirmat pontiful, ”îmi exprim apropierea față de cei evacuați și față de toți cei care le oferă susținere”.
La nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a invocat asupra lor mijlocirea sfântului Toma de Aquino pentru ca să dobândească pentru tineri dorința ”de a-l urma pe Isus ca pe autenticul învățător de viață și sfințenie”, pentru cei bolnavi, ”seninătatea și pacea care se alimentează din misterul crucii”, iar pentru soții recent căsătoriți, ”înțelepciunea inimii”, ca să-și împlinească de o manieră generoasă misiunea lor în societate.
La finalul audienței generale, participanții au cântat în limba latină rugăciunea Tatăl Nostru, după care Leon al XIV-lea a invocat asupra tuturor binecuvântarea sa apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
