Un profil profund cristologic al preotului, chemat să fie, în era secularizării, asemenea unei adevărate catedrale. Papa Leon al XIV-lea a transmis o scrisoare preoților arhidiecezei de Madrid cu ocazia adunării sacerdotale ”Convivium”, în desfășurare pe 9 și 10 februarie a.c. la inițiativa arhiepiscopului de Madrid, cardinalul José Cobo. În centrul adunării, reflecția despre slujirea preoțească și profilul preotului de care Madrid, ca și întreaga Biserică, are nevoie în timpurile noastre.
”Un gest de apropiere și de încurajare”, la o întâlnire care poate ”să favorizeze un climat de ascultare sinceră, de comuniune adevărată și de deschidere plină de încredere la lucrarea Spiritului Sfânt, care nu încetează să lucreze în viața și în misiunea voastră”. Sunt cuvintele prin care papa Leon al XIV-lea prezintă scrisoarea pe care transmis-o celor peste 1.100 de participanți la adunarea sacerdotală ”Convivium”, convocată în capitala Spaniei pe 9 și 10 februarie a.c. de arhiepiscopul de Madrid, cardinalul José Cobo, pentru a reflecta împreună despre slujirea preoțească și despre profilul preotului de care Biserica, în special la Madrid, are nevoie în timpurile de față. De adăugat că, printre preoții încardinați în arhidieceza de Madrid se află mai mulți slujitori ai altarului originari din România.
”Apreciez devotamentul cu care trăiți și exercitați preoția voastră în parohii, în slujiri și în realități foarte diferite și știu”, scrie Leon al XIV-lea, ”că deseori această slujire se desfășoară în mijlocul oboselii, al unor situații complexe și al unei dăruiri silențioase pe care numai Dumnezeu le vede”. ”Timpul pe care Biserica îl trăiește în prezent”, continuă Sfântul Părinte, ”ne îndeamnă să ne oprim împreună pentru o reflecție senină și onestă. Nu atât pentru a ne limita la diagnosticul imediat al situațiilor ori la gestiunea urgențelor, ci pentru a învăța să citim în profunzime momentul pe care îl trăim, recunoscând, în lumina credinței, provocările, dar și șansele pe care Domnul le deschide înaintea noastră”.
”Lectura prezentului”, remarcă pontiful, ”nu poate să facă abstracție de cadrul cultural și social în care credința se trăiește și se exprimă astăzi. În multe ambiente constatăm procese avansate de secularizare, o polarizare din ce în ce mai mare a discursului public și tendința de a reduce complexitatea persoanei umane, interpretând-o pe baza unor ideologii ori a unor categorii parțiale și insuficiente. În atare context, credința riscă să fie instrumentalizată, banalizată ori restrânsă la domeniul irelevantului, în timp ce se consolidează forme de conviețuire care fac abstracție de orice referință transcendentală”. ”La toate acestea, se adaugă o schimbare culturală profundă care nu poate fi ignorată: dispariția progresivă a referințelor comune. Mult timp, sămânța creștină a găsit un teren în mare parte pregătit, pentru că limbajul moral, marile întrebări despre sensul vieții și anumite noțiuni fundamentale erau, cel puțin în parte, împărtășite. Astăzi, acest substrat comun s-a redus de o manieră consistentă. Multe din premisele conceptuale care secole la rând au favorizat transmiterea mesajului creștin au încetat să mai fie evidente și, în nu puține cazuri, nici chiar comprehensibile. Evanghelia nu se mai confruntă doar cu indiferența, dar și cu un orizont cultural diferit, în care cuvintele nu mai au aceeași semnificație și unde prima vestire nu poate fi scontată”.
”Această descriere”, recunoaște Leon al XIV-lea, ”nu arată pe deplin ceea ce se întâmplă cu adevărat. Sunt convins, și știu că mulți dintre voi simțiți aceasta în exercițiul cotidian al slujirii, că în inima a nu puține persoane, mai ales a tinerilor, se naște astăzi o frământare nouă. Absolutizarea bunăstării nu a adus fericirea dorită, o libertate desprinsă de adevăr nu a generat împlinirea promisă, iar progresul material, de unul singur, nu a reușit să satisfacă dorința profundă a inimii. Practic, propunerile dominante, împreună cu anumite lecturi hermeneutice și filosofice prin care s-a dorit a interpreta destinul omului, departe de a oferi un răspuns suficient, au lăsat deseori o senzație și mai mare de saturație și de goliciune. Tocmai de aceea, constatăm că multe persoane încep să se deschidă la o căutare mai onestă și autentică, o căutare care, fiind însoțită de răbdare și respect, le conduce din nou la întâlnirea cu Cristos. Aceasta ne amintește că pentru un preot nu acesta este timpul replierii asupra propriei persoane, nici al resemnării, ci al prezenței credincioase și al disponibilității generoase. Totul se naște din recunoașterea faptului că inițiativa este întotdeauna a Domnului, care lucrează deja și care merge înaintea noastră cu harul său”.
”Se profilează astfel de ce fel de preoți are nevoie Madrid, și Biserica întreagă, în acest timp. Desigur”, continuă papa, ”nu de oameni definiți de multiplicarea angajamentelor ori de presiunea rezultatelor, ci de oameni configurați lui Cristos, capabili să susțină propria slujire pornind de la o relație vie cu El, hrănită din Euharistie și exprimată în caritatea pastorală marcată de o sinceră dăruire de sine. Nu este vorba de a inventa modele noi, nici de a redefini identitatea pe care am primit-o, ci de a propune încă o dată preoția, cu o intensitate reînnoită, în nucleul ei cel mai autentic – a fi alter Christus – lăsând ca El să fie cel care configurează viața noastră, care unifică inima noastră și dă formă unei slujiri trăite pornind de la intimitatea cu Dumnezeu, de la dăruirea credincioasă față de Biserică și de la slujirea concretă a persoanelor care ne-au fost încredințate”.
În continuarea scrisorii, Leon al XIV-lea a vorbit despre slujirea preoțească folosindu-se de o imagine familiară destinatarilor, catedrala, pentru că aceasta ”există, asemenea preoției, ca să conducă la întâlnirea cu Dumnezeu și la reconcilierea cu frații noștri”. Mai concret, o lecție pentru viața și slujirea preoțească o transmit însăși elementele care alcătuiesc o catedrală: fațada, care există pentru a arăta o prezență și a conduce în interior; pragul, care exprimă o separare necesară; spațiul interior, comun și primitor pentru toți; coloanele, care stau pe o temelie și susțin întregul; baptisteriul și confesionalul, locul de naștere și de renaștere a omului la viața dumnezeiască; în fine, capelele laterale și, mai ales, altarul, ”centrul a toate” unde ”se revelează ceea ce dă sens celor pe care le faceți zi de zi și de unde provine slujirea voastră”.
”La încheierea acestui parcurs, ca să fiți preoții de care Biserica are nevoie astăzi”, scrie Leon al XIV-lea, ”vă ofer același sfat al sfântului vostru concetățean, sfântul Ioan din Avila: «Sed vosotros todo suyo» (Sermón 57) - «Fiți voi înșivă cu totul ai săi!». Fiți sfinți! Vă încredințez Sfintei Maria de la Almudena și, cu inima plină de recunoștință, vă împart binecuvântarea apostolică, pe care o extind la cei care au fost încredințați grijii voastre pastorale”, spune Leon al XIV-lea la finalul scrisorii, care are data de 28 ianuarie 2026, comemorarea liturgică a sfântului Toma de Aquino, preot și învățător al Bisericii.
