Meditație pentru Duminica a XX-a după Rusalii (a Învierii fiului văduvei din Nain) Ev Lc 7,11-16.
O mamă își conduce fiul mort înspre poarta cetății... Tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră stă sub acest semn. Nu facem nimic altceva, în fiecare zi, decât să ne îndreptăm lent, dar inexorabil înspre poarta cetății lumii acesteia, într-un cortegiu marcat de prezența continuă a morții și a neantului. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce împlinim, tot ceea ce avem, se supune acestei crude legi. Pe bună dreptate, Eclesiastul exclamă: “deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune ... și goană după vânt!” În plânsul pruncului ce se naște e cuprins deja strigătul de agonie a celor ajunși la poarta cetății acestei lumi.
La capătul tunelului întunecat însa, o firavă lumină își face simțită prezența. E lumina unei stele, zărită la început doar de niște magi, sinceri căutători ai Adevărului și de niște păstori, devenind apoi o lumină puternică ce strălucește în pământul lui Zabulon și a lui Neftali, ajungând în evanghelia de astăzi un adevărat cortegiu al vieții, ce intersectează, înfruntă și biruie moartea și plânsul.
Această Lumină, Isus, este singura noastră șansă; singura forță capabilă să ne scoată din orbita unui destin aflat sub domnia întunericului și a morții. Nimănui atingerea unui mort nu-i era permisă, deoarece moartea contaminează. Însă atingerea Stăpânului vieții contaminează moartea cu viață! “Unde este moarte boldul tău? Unde este iadule biruința ta?” Cuvântul Mântuitorului încremenește picioarele celor din cortegiul îndoliat și fiind un Cuvânt creator, la fel ca întru începuturi, dăruiește din nou viață tânărului adormit.
Suntem cu toții tulburați în fața morții, fiindcă atingem misterul nostru cel mai profund și în același timp, cel mai important moment al vieții noastre. Două lumi se întrepătrund încontinuu: cea în care trăim acum și cea adevărată, veșnică. Aici simțim imperfectiunea în însăși faptul că totul merge înspre dezordine în mod natural: trebuie constant să corectăm, să supraveghem, să fim atenți. Dincolo e diferit: totul este ordine și armonie în mod natural: gindiți-vă deci la cea mai perfectă viață pe care o puteți imagina pe pământ și sunteți încă foarte departe de realitatetea lumii adevărate. Să ne lăsăm deci zi de zi atinși de Lumina și de Perfecțiunea Cuvântului Ceresc. Vom deveni astfel bogați de promisiunea unui nou început și parte a alaiului vieții. Fiindcă o altă Mamă și-a condus Fiul înspre poarta finală a acestei lumi. Și poarta finală s-a transformat într-un nou început, transfigurată fiind de Lumina, de Cuvântul și de atingerea Fiului lui Dumnezeu.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 7,11-16
În vremea aceea, S-a dus Isus
într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi
multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un
mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare
din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a
zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l
duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a
ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică
i-a cuprins pe toţi şi dadeau mărire lui Dumnezeu, zicând: Prooroc mare
s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Şi a ieşit
cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.
