Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Monseniorul Padovese, un episcop ucis

 
Monseniorul Padovese, un episcop ucis
  • 07 Iun 2013
  • 4052
de Saro Luisella

„Astăzi, dacă răstignesc un preot în public voi avea succes şi voi obţine premii importante. Însă dacă îl vorbesc de bine mă vor răstigni pe mine!” – regizorul filmului-documentar „Ultima culme”.

 Acum 2 ani, pe 3 iunie, a fost asasinat din ură religioasă, vicarul apostolic din Anatolia, Turcia, episcopul Luigi Padovese. Asasinul său, un extremist de 26 de ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Astăzi, mă rog pentru el [mons. Luigi] şi pentru toţi păstorii care punându-şi viaţa în pericol, conduc poporul creştin acolo unde sunt apostrofaţi cu termeni de genul „necredincioşi”, acolo unde credinţa noastră este considerată o vină şi viaţa devine o cruce.

M-am gândit cum să-i cinstesc memoria şi mi-a venit o idee. Sunt sigură că ar fi de acord, pentru că un preot adevărat nu vrea să atragă privirea asupra sa, ci este alături de noi pentru a ne învăţa să-L privim pe cel care-l priveşte pe el.

Acelaşi lucru a făcut şi pr. Pablo Dominquez, preotul spaniol care este protagonistul filmului-documentar „Ultima culme” („L’Ultima Cima”). De aceea îi invit pe cititori să vadă acest film care aduce un omagiu monseniorului Padovese, pr. Pablo, şi tuturor preoţilor care şi-au oferit întreaga viaţă în mâinile lui Cristos. Pentru ei, cei care fiind chemaţi pe nume, fără să vocifereze, ne conduc la El în fiecare zi.

Pr. Pablo nu era episcop, nu era misionar, nu a fondat niciun ordin religios. S-ar putea spune că era un preot obişnuit. Da. Pur şi simplu un preot bun, precum majoritatea de care nu se vorbeşte niciodată.

Iubitor al muntelui, a murit foarte tânăr, la 42 de ani. A căzut în timp ce escalada „ultima sa culme”: Muntele Macayo. Ajunsese în vârf, acolo unde pământul şi cerul îşi dau mâna. A murit în acei munţi în care iubea să celebreze Sf. Liturghie: în templul care nu a fost construit de mâini umane, ci de însuşi Domnul.

Regizorul Juan Manuel Cotelo l-a întâlnit pentru puţine minute în februarie 2009, iar 12 zile mai târziu a văzut la televizor ştirea morţii sale. De la acea întâlnire scurtă au luat naştere alte întâlniri, alte istorii: roadele Harului, care încă continuă.

Nu vreau să anticipez nimic din film pentru a nu strica surpriza. Vă spun doar că veţi cunoaşte un om; mai ales un om. Familia sa, prietenii săi, studiile sale, pasiunile sale… Şi veţi găsi un preot conştiincios. Nu înseamnă că face lucruri extraordinare, însă este un om cu adevărat îndrăgostit de Cristos, mândru că face parte din Biserica Lui. Un preot fericit şi cu simţul umorului, iubitor al Adevărului. Ferm în lupta contra relativismului.

Vă invit să fiţi atenţi la istoria micului Juan şi a mamei sale. Ascultând-o şi privind fotografia făcută în spital în ziua naşterii, veţi înţelege ce înseamnă prietenia creştinească.

Vă invit să priviţi cu atenţie o altă imagine prezentă în documentar: aceea a unui bărbat cu barbă, un preot. Priviţi-o cu atenţie, pentru că este acea privire a preoţilor răspândiţi în lume, în locurile cele mai dificile. Sunt convinsă că este acea privirea pe care episcopul Padovese o avea când tânărul său ucigaş, propriul său şofer din Turcia, l-a străpuns.

Pr. Pablo a murit pe 15 februarie 2009, mons. Padovese a murit acum 3 ani. Familiile lor, prietenii, comunităţile, le simt lipsa: o spun cei intervievaţi în lungmetrajul lui Cotelo; o spun mărturiile de la Anatolia, amintirile celor care i-au fost prieteni episcopului Padovese în Italia.

Există însă un lucru care se întâmplă în comunităţile creştine şi care „face cu adevărat diferenţa”. Acest lucru a fost povestit în film de tatăl pr. Pablo: dincolo de durere – umanitate -, sufletul ştie că de cei dragi ai noştri, de mărturisitorii care au părăsit această lume, nu suntem despărțiți. Ne învaţă acest lucru păstorii noştri. Iată de ce nu este zi în care să nu mă rog pentru ei.
 
Traducere: Andrei Hrișman
 




Sursa:culturacattolica.it