Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Liturghia Înaintesfinţitelor de miercuri seara în săptămâna a V-a a Postului Mare

 
Liturghia Înaintesfinţitelor de miercuri seara în săptămâna a V-a a Postului Mare
  • 13 Apr 2016
  • 2417

A cincea săptămână a Postului Mare,

Miercuri seara (joi).

13 (14) aprilie 2016;

Sfinții apostoli Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70 (sec I).

 

 

Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 8, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

 

Se pun următoarele stihiri.

 

Stihira zilei, de două ori, pe versul 8 propriu-zis.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Stih: Cu glasul meu către Domnul am strigat (Ps 141,1a).

Între tâlharii glodurilor mele căzând, am fost prădat de minte eu, ticălosul; şi cumplit fiind bătut, tot sufletul mi s-a rănit, şi pentru aceasta zac gol de virtuţi în calea vieţii. Preotul văzându-mă că mă chinuiesc din pricina rănilor, pentru neputinţa tămăduirii, trecându-mă cu vederea, n-a căutat spre mine; şi levitul iarăşi nesuferind durerea cea stricătoare de suflet, văzându-mă şi el, a trecut pe lângă mine. Iar Tu, Cel ce ai binevoit a Te întrupa, nu din Samaria, ci din Maria, Cristoase Dumnezeule, dăruieşte-mi tămăduire, cu iubirea Ta de oameni, vărsând peste mine mare mila Ta (de două ori).

 

Stih: Vărsa-voi înaintea Lui, rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune (Ps 141,2).

De este vreo virtute, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor. Că săbiilor şi-au plecat grumajii pentru Tine, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai coborât; vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cel ce Te-ai micşorat însuţi şi ai luat chip de rob; smeritu-s-au până la moarte, sărăciei Tale asemănându-se. Pentru ale căror rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

 

Alte stihiri, versul 8.

Stih: Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele (Ps 141,3a).

Doamne, Tu ai arătat pe sfinţii Tăi ucenici ceruri cuvântătoare; cu sfinţitele mijlociri ale acestora, scapă-mă din relele pământeşti, înălţând pururea gândul meu, prin înfrânare şi prin cunoştinţa patimilor mele, ca un îndurat şi de oameni iubitor.

Stih: În calea aceasta, în care am umblat, ascuns-au cursă mie (Ps 141,3b).

Având vremea postului toţi ca un ajutător spre lucrurile cele dumnezeieşti, să plângem din toată inima şi să strigăm Mântuitorului: Doamne mult-Milostive, pentru ucenicii Tăi, mântuieşte pe cei ce Te laudă cu frică, ca un îndurat şi iubitor de oameni.

Stih: Luat-am seama de-a-dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască (Ps 141,4a).

Apostoli prealăudaţi, rugători ai lumii, tămăduitorii bolnavilor, păzitorii sănătăţii, în acestea amândouă păziţi-ne pe noi, care trecem vremea postului; să fim împăcaţi dumnezeieşte unul cu altul, ferindu-ne gândul netulburat de patimi, ca să cântăm toţi laudă lui Cristos, Celui ce a înviat, ca Unui biruitor.

 

Alte stihiri ale Canonului mare alcătuite de Andrei Criteanul, pe vers 4.

Stih: Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu (Ps 141,4b).

Toată viaţa mea am cheltuit-o cu desfrânatele şi cu vameşii. Oare, voi putea măcar la bătrâneţe să mă pocăiesc de cele ce am greşit? Făcătorule al tuturor şi doctorule al celor bolnavi, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Le fiecare stih se fac câte trei închinăciuni.

Stih: Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: Tu eşti nădejdea mea, partea mea este în pământul celor vii (Ps 141,5).

De greutatea nepurtării de grijă sunt cuprins, tăvălindu-mă în noroi, săgetat fiind cu săgeata lui Veliar, şi întinez pe cel făcut după chip; întorcătorule al celor nepurtători de grijă, şi Izbăvitorul celor greşiţi, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte (Ps 141,6a).

Făcutu-m-am sminteală oamenilor, lucrând ca un pământean cele pământeşti. Cu nunta m-am împreunat din porunca Ta, şi am călcat porunca, spurcându-mi patul; Cel ce m-ai zidit din pământ, nu trece zidirea Ta; Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine (Ps 141,6b).

Ucigaş m-am făcut sufletului meu, îngrijindu-mă numai de trup. Făcutu-m-am batjocură demonilor, slujind poftelor şi necuviinţelor. Ci cu milostivirea Ta îndură-Te, Alungătorule al demonilor; Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude, numele Tău (Ps 141,7a).

De bunăvoie am greşit mai mult decât toţi; pentru aceasta sunt părăsit. Am potrivnic sufletului meu gândul trupesc, şi mă întunecă. Luminătorule al celor din întuneric şi povăţuitorule al celor rătăciţi, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Viu va fi sufletul meu, Doamne, zis-a proorocul, şi Te va lăuda; caută-mă pe mine, oaia cea pierdută, şi mă rânduieşte în turma Ta; dă-mi vreme de pocăinţă, ca, suspinând, să grăiesc Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1)

Greşit-am, greşit-am călcând poruncile Tale, Cristoase Dumnezeule; fii milostiv, Făcătorule de bine, ca să văd cu ochii cei dinăuntru şi să fug de întuneric grăind Ţie cu frică: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Fiare sălbatice m-au înconjurat, dar scoate-mă de la ele, Stăpâne; că vrei să se mântuiască toţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; mântuieşte pe toţi oamenii, ca un Ziditor, şi împreună cu ei şi pe mine. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: De Te vei uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este milostivirea (Ps 129,3-4).

Fii mie tămăduire, Făcătorule de bine, şi nu mă lepăda, Mântuitorul meu; vezi-mă pe mine zăcând întru fărădelegi şi ridică-mă ca un atotputernic, ca şi eu să vestesc faptele mele şi să grăiesc Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Pentru numele Tău, Te-am aşteptat Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Ascunzând talantul ce mi s-a dat, ca o slugă nemulţumitoare l-am îngropat în pământ; deci, ca un netrebnic m-am osândit, şi nu mai îndrăznesc să mă rog Ţie; iar Tu, ca Cel ce nu ţii minte răul, milostiveşte-Te spre mine, ca şi eu să grăiesc Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Din straja dimineţii, până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul! (Ps 129,6bc)

Uscat-ai lacul patimilor celei cu scurgerea de sânge, cu atingerea de poala Ta; lua-voi şi eu iertarea greşealelor, apropiindu-mă de Tine cu credinţă neîndoită. Primeşte-mă şi pe mine ca pe aceea, şi-mi tămăduieşte durerea. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L pe El toate popoarele (Ps 116,1).

Caută cu ochiul cel mult-îndurat şi fii mie milostiv, Unule, Mântuitorule; dăruieşte ape de tămăduiri ticălosului şi nenorocitului meu suflet. Spală-mă de întinăciunea faptelor mele, ca să cânt: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Sabie a pregătit Veliar, sârguindu-se să vâneze sufletul meu cel smerit; străin m-a făcut, Îndurate, de cunoştinţa luminii feţei Tale; Cel ce eşti puternic întru tărie, scoate-mă din ghiarele lui. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi (Ps 122,1-2).

Întreg m-am făcut rob patimilor, părăsind legea şi dumnezeieştile Scripturi; tămăduieşte-mă pe mine tot, Făcătorule de bine, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine, Bunule; întoarce-mă, Îndurate, stricătorule al patimilor. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că prea mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri (Ps 122,3-4).

Păcătoasa a udat cu lacrimi cinstitele şi preacuratele Tale picioare, pe toţi îndemnându-i să alerge şi să-şi ia dezlegare de greşealele lor. Dăruieşte-mi credinţa aceleia şi mie, Mântuitorule, ca să grăiesc Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Curăţeşte întinăciunea sufletului meu, Cel ce ai sărăcit după trup pentru mine şi ai fost prunc; trimite-mi picătura milei Tale, mie celui neputincios şi zdrobit, Cristoase; spală-mă de întinăciune, vindecă-mă de boală. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Întăreşte, Stăpâne, sufletul meu, ca să alerge la Tine şi să slujesc Ţie pururea; că Tu eşti acoperământul meu şi păzitorul, sprijinitorul şi ajutorul; învredniceşte-mă, Dumnezeule Cuvinte, ca să strig cu îndrăzneală: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Fii nouă zid nebiruit, Isuse Mântuitorule şi milostive Dumnezeule! Că am căzut în năravuri şi lucruri înşelătoare. Dar ridică zidirea Ta, ca un făcător de bine, şi Te milostiveşte spre ea ca un îndurat. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Fiu desfrânat m-am făcut risipind bogăţia, şi mă topesc acum de foame; dar alerg sub acoperământul Tău, primeşte-mă ca pe acela, Părinte bunule, şi mă învredniceşte a fi părtaş mesei Tale, ca să strig Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Pentru pizmă a scos din rai începătorul răutăţii pe cel întîi-zidit, iar tâlharul, care a strigat pe lemn: pomeneşte-mă!, a primit raiul. Pentru aceasta şi eu cu credinţă şi cu frică strig: Pomeneşte-mă, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Întinde-mi mâna ca lui Petru şi mă scoate dintru adânc, Dumnezeule; dăruieşte-mi har şi milă, cu rugăciunea Maicii Tale, celei cu totul fără prihană, care Te-a născut fără de sămânţă, şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Primeşte-mă pe mine, care cânt în toate zilele: Mielule, Cel ce ai ridicat păcatul lumii, în mâinile Tale dau sufletul şi trupul meu; şi în toată ziua şi noaptea, după datorie, strig Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Mărire...

O, milostivirea Ta cea negrăită, Preabunule, Cel ce nu ţii minte răul, Doamne! O, Cel ce eşti fără de păcat şi îndurat, nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta, ca şi eu cu mulţumire, bucurându-mă şi cântând, să strig Ţie: Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

Şi acum...

O, negrăită smerenia Ta! O, naşterea Ta cea prea minunată şi străină! O, cum Te-a purtat Fecioara prunc în braţele sale, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul, Cel ce ai primit a Te întrupa dintr-însa, Făcătorule de bine! Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.

 

 

Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:

P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.

C.: Și spiritului Tău.

P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.

 

Se cântă prohimenul zilei, vers 4:

C.: Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit (Ps. 93, l).

Stih: Înalţă-te Cel ce judeci pământul, răsplăteşte răsplătirea celor mândri (Ps. 93, 2).

Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit.

 

D.: Înţelepciune.

C.: De la Facere (17,1-9), citire.

D.: Să luăm aminte.

 

Iar când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană;

şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte, foarte tare».

Atunci a căzut Avram cu faţa la pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis:

«Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare,

şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare.

Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine.

Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi.

Şi-ţi voi da ţie şi urmaşilor tăi pământul în care pribegeşti acum ca străin, tot pământul Canaanului ca moştenire veşnică, şi vă voi fi Dumnezeu».

Apoi a mai zis Dumnezeu lui Avraam: «Iar tu şi urmaşii tăi din neam în neam să păziţi legământul Meu».

 

Se cântă al doilea prohimen, vers 4:

C.: Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru (Ps. 94,l).

Stih: Să întâmpinăm faţa Lui întru laudă şi în psalmi să-I strigăm Lui (Ps. 94,2).

Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.

 

În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:

Înţelepciune. Drepţi!

Şi întorcându-se spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:

Lumina lui Cristos luminează tuturor!

 

Apoi, spune:

Înţelepciune.

Citeţul: De la Pilde (15,20-33 şi 16,1-9), citire:

Preotul: Să luăm aminte.

 

Fiul înţelept bucură pe tatăl său, iar fiul nebun nu bagă în seamă pe maica lui.

Nebunia este o bucurie pentru omul fără minte, iar cel înţelept merge pe calea dreaptă.

Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori.

Omul se bucură pentru un răspuns bun ieşit din gura lui, şi cât e de bună vorba spusă la locul ei!

Înţeleptul merge pe cărarea vieţii ce duce în sus, ca să ocolească drumul iadului, care merge în jos.

Domnul prăbuşeşte casa celor mândri şi întăreşte hotarul văduvei.

Gândurile cele rele sunt urâciune înaintea Domnului, iar cuvintele frumoase sunt curate (în ochii Lui).

Cel ce umblă după câştig nedrept îşi surpă casa lui, iar cel ce urăşte mita va trăi.

Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi.

Domnul se ţine departe de cei nelegiuiţi, dar ascultă rugăciunea celor drepţi.

O privire prietenească înveseleşte inima şi o veste bună întăreşte oasele.

Urechea care ascultă o dojană folositoare vieţii, îşi are locaşul printre cei înţelepţi.

Cel ce leapădă mustrarea îşi urgiseşte sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojană dobândeşte înţelepciune.

Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi.

În putere stă omului să plăsmuiască planuri în inimă, dar răspunsul limbii vine de la Domnul.

Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar numai Domnul este Cel ce cercetează sufletul.

Înfăţişează Domnului lucrările tale şi gândurile tale vor izbuti.

Pe toate le-a făcut Domnul fiecare cu ţelul său, la fel şi pe nelegiuit pentru ziua nenorocirii.

Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele.

Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace.

Mai degrabă puţin şi cu dreptate, decât agoniseală multă cu strâmbătate.

Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui.

 

Şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.

 

Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș