Sărbătoarea Învierii Domnului – prin care Cerul s-a deschis din nou revărsând pe pământ Lumina, pe Isus înviat -, continuă cu cea de-a II-a zi de Paști, numită și Lunea Luminată, în acest an, 2026, la data de 13 aprilie. Această zi, a mărturiei lui Ioan (In 1,18-28), a fost o zi de bucurie în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în care s-a întors Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, după celebrările solemne ale măritei sărbători, pe care le-a pontificat în Catedrala „Sfânta Treime” a Blajului. Sfânta Liturghie arhierească din Catedrala clujeană a fost însoțită de răspunsurile liturgice și cântecele de Înviere ale Corului „Angeli” al Catedralei.
Preafericirea Sa Claudiu a salutat preoții și credincioșii clujeni, exprimându-și bucuria de a fi din nou împreună „în această iubită Catedrală și Catedrala Fericitului Cardinal Iuliu Hossu și casa noastră”. A reamintit și ceea ce este „mai important”, comuniunea continuă în Familia Bisericii, prin care „suntem tot timpul la picioarele Maicii Sfinte, lângă Isus cel Înviat”. Ierarhul a mulțumit, cu acest prilej, public, Preasfințitului Cristian, Episcopul auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, pentru că a acceptat „cu multă generozitate” să vină și să slujească la Cluj în zilele din Săptămâna Mare și în sărbătoarea Învierii Domnului.
În această zi luminată, Preafericirea Sa Claudiu a vorbit credincioșilor despre bucurie, a amintit că această lume este dar al lui Dumnezeu pentru oameni, un loc în care aceștia să fie fericiți, să fie asemeni copiilor în joaca lor. Dar, prin păcate, prin păcatul strămoșesc, noi, oamenii, „l-am transformat într-un spațiu dedicat războiului”, a adăugat. Și, a repetat invitația Sfântului Părinte, Papa Leon al XIV-lea, care, în urmă cu trei zile, a îndemnat oamenii să fie făcători de pace, a cerut ca, „în rugăciune, prin sacrificiu personal, prin tot ceea ce Spiritul Sfânt ne luminează, să încercăm să ne transformăm, în primul rând, pe noi, să oprim, în primul rând, războaiele din sufletul nostru, din familiile noastre, din societatea în care trăim și apoi să-i cerem lui Dumnezeu și harul Păcii pentru întreaga lume”.
Ierarhul a evocat un o altă celebrare importantă, din prima duminică după Paștele romano-catolic și care a coincis în acest an cu sărbătoarea Învierii Domnului în Biserica de rit bizantin: Duminica Divinei Îndurării – sărbătoarea Milostivirii, „o sărbătoare cerută de Isus și care a fost împlinită ca și cerere de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea”. Este o zi în care „ne aducem aminte de îndurarea lui Dumnezeu”, o invitație la iertare, ca și noi să iertăm așa cum Dumnezeu ne iartă, o conștientizare a milostivirii lui Dumnezeu față de fiecare om. „Și atunci, dacă primim abundență de daruri, de milostivire, de dragoste, de iertare, cum să nu facem și noi la fel?”, a spus Ierarhul, și a afirmat: „Merită să ne aducem aminte că e exact ca respirația iertarea, îndurarea, iubirea pe care o primim. Nu putem doar să inspirăm. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla cu noi doar că doar am inspirat fără să expirăm. Cam așa se întâmplă cu iubirea atunci când doar o primim, dar nu reușim să dăm și celor din jur. Și atunci, da, e bine să ne rugăm pentru darul Păcii. E extrem de important. Dar merită să unim această rugăciune pentru darul Păcii cu schimbarea inimii noastre, cu schimbarea vieții noastre.” Iertarea este „să fim capabili să spunem, da”, chiar și atunci când „celălalt mi-a greșit”. Doar astfel, a subliniat, pot fi oprite mai întâi războaiele din propriul suflet și apoi cele din lume.
A meditat, pornind de la lectura Evangheliei, la mărturia lui Ioan Botezătorul. A explicat că nu întâmplător Biserica propune această pericopă evanghelică în timpul zilelor dedicate sărbătorii Învierii Domnului, fiindcă „toată abundența de haruri, tot ceea ce Învierea a adus în viața noastră, ni se transmite prin Taina Botezului. Dacă nu ar exista Botezul, am auzi despre Cristos, despre ceea ce El a făcut, dar nu am avea o legătură directă cu aceasta. În Botez, toată bucuria, toată puterea Învierii trece în sufletul nostru.”
Preafericirea Sa Claudiu a pornit de la felul în care Dumnezeu „a decis să vină în mijlocul nostru și să ia asupra Sa trupul nostru”, nu ca pe o haină, „ci s-a unit cu natura noastră umană pentru a o revigora, pentru a-i da o nouă viață. A fost împreună cu noi chiar în mormânt, în locul cel mai întunecat pentru noi, și din acel mormânt a Înviat cu această natură a noastră. După înviere, Isus se ridică la cer cu această natură umană a noastră și intră în Sfânta Treime.” A fost calea prin care a fost restabilită comuniunea dintre om și Dumnezeu. Și apoi, „Spiritul Sfânt, a treia persoană din Sfânta Treime, coboară pe pământ și astfel comuniunea este deplină. În acest fel Isus coboară pentru a se uni cu natura noastră umană și Spiritul Sfânt, după Învierea și Înălțarea lui Isus la cer, completează această comuniune. Din acel moment, cerul și pământul sunt din nou împreună.”
„De aceea, toată simbologia Săptămânii Mari ne vorbește cu adevărat despre o nouă Creație: pe Cruce, Isus este noul Adam, care adoarme, și, din coasta lui, străpunsă de sulița ostașului, iese noua Evă, Biserica” a arătat, subliniind: „Ei bine, noi intrăm în această Taină, în această noutate, în această nouă Creație prin Botez. Fiindcă și noi, prin Botez, în mod tainic, dar real, murim împreună cu Cristos, pentru această lume, ne cufundăm în apă”. Iar aceasta, „este exact ceea ce ne spune Ioan Botezătorul, ceea ce prevestește. «Eu vă botez cu apă, dar după mine va veni un Altul, care va aduce adevăratul Botez, care este botezul Spiritului Sfânt». Fiindcă e bine că noi murim pentru viața veche. Și atunci primim noua viață de la Spiritul Sfânt și devenim făpturi noi. Și făpturi noi înseamnă făpturi, creaturi, oameni, bărbați și femei în care puterea Învierii este deplină”. Astfel, credincioșii creștini, dacă trăiesc darul Botezului, devin „fii și fiice ale Învierii”, pot pătrunde „în această logică de iubire, de iertare, de libertate, de fapt, în Spiritul Sfânt”.
A încredințat: „Să știm că suntem templele Spiritului Sfânt după Botez și că de fapt ceea ce am săvârșit în toată această perioadă, în Postul mare, în Săptămâna Mare și apoi cu Învierea și cu Săptămâna Luminată, e de fapt sărbătoarea din sufletul nostru. Noi nu ne-am adus aminte doar de ceva ce s-a întâmplat acum cine știe cât timp, ci ne aducem aminte de Taina care există în sufletul nostru. Toate acestea, Biserica ni le pune în față pentru a ne aduce aminte ce demnitate avem. Că Dumnezeu, în Fiul Lui a murit pentru noi, ca noi să putem trăi cu Isus în Sfânta Treime. Ce dar am primit? Să știm că moartea nu mai are putere asupra noastră, în mod real. Și atunci, într-adevăr, să fim liberi de războaie și de cele din afară și de cele dinlăuntrul nostru. Fiindcă știm bine că suntem fii ai Învierii, că nimic nu ne poate separa de iubirea lui Dumnezeu, iubirea pe care am primit-o în Spiritul Sfânt”. Astfel a întărit Ierarhul credința și speranța credincioșilor care au venit în această zi la Catedrală și a celor care se aflau în comuniune prin transmisia online și a postului Maria TV. I-a invitat la a înțelege „Darul minunat” al Domnului, la a birui chiar și spaima de moarte, la a crede în Înviere – acum, și în Împărăția iubirii lui Dumnezeu din veșnicie.
A încheiat cu îndemnul: „Am primit iertarea și darul iubirii în Isus în momentul Botezului și trebuie să îl dăm mai departe. Prin Botez a intrat Lumina în viața noastră. Să știm să păstrăm această Lumină așa cum păstrăm lumina de Paști”, iar acest lucru este posibil luând parte la viața Bisericii, „cu poruncile lui Dumnezeu, cu Tainele Bisericii, cu prezența la Sfântă Liturghie, cu rugăciunea personală. Nu există alte mijloace”. A mai spus: „Și dacă trăim așa, Învierea e vie în viața noastră, e activă, e dinamică. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim tot mai mult ceea ce suntem deja: Fiii și fiicele Învierii. Cristos a Înviat!”
