Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

O argumentare a martiriului Episcopului Ioan Suciu

 
O argumentare a martiriului Episcopului Ioan Suciu
  • 05 Dec 2017
  • 665
  • 0

Ca pregătire pentru ziua beatificării episcopilor greco-catolici martiri, prezentăm argumentarea martiriului Servului lui Dumnezeu Ioan Suciu. Vom folosi metodologia Congregației Cauzelor Sfinților, care – reamintim – cere o triplă analiză, după cum se va vedea în continuare.

Din motive de spațiu, am rezumat bogata informație disponibilă azi și am renunțat la menționarea izvoarelor ce stau la baza fiecărei afirmații.

 

A. Argumentarea martiriului material

Metodologic, la martiriul material se descrie pas cu pas „Calea Crucii” parcursă de episcop până la moarte, fără a se lua în considerare persecuția, și nici atitudinea episcopului în timpul persecuției (care sunt tratate separat).

 

Prima arestare – la Cătina. PS Ioan Suciu se afla în plină desfășurare a unei vizite canonice în localități din Câmpia Transilvaniei, după ce parcursese deja 23 de parohii și filiale. În după-amiaza zilei de 16.09.1948, la ora 15.20, după ieșirea din parohia Cătina, a fost arestat. Există două rapoarte care descriu evenimentul: a) unul, redactat de un preot din suita episcopului; b) un al doilea raport, redactat de însuși PS Suciu pentru Nunțiul Apostolic.

Episcopul a fost dus la directorul Securității Regionale Sibiu, Gheorghe Crăciun, care i-a cerut să nu mai facă „agitație religioasă”. La afirmația episcopului: „Atunci declarați-mă arestat încă de acum, pentru că eu voi continua să predic”, directorul i-a răspuns: „Nu am ordin să vă arestez”. În aceeași seară PS Suciu a fost eliberat, fiind găzduit până a doua zi la părintele  Pompeiu Onofreiu.

 

A doua arestare – la Berivoii Mici / Făgăraș. Aceasta a avut loc la 10 zile de la prima arestare, în timp ce PS Suciu se afla în altă vizită canonică, programată a avea loc în intervalul 26.09.1948 – 5.10.1948 în vicariatul foraneu de Făgăraș. În noaptea de 26/27.09.1948, după sfințirea bisericii din Copăcel, episcopul se afla în casa părintelui Gheorghe Radeș, paroh greco-catolic în localitatea Berivoii Mici. Aici a fost arestat și dus la închisoarea Codlea, județul Brașov, de unde a fost readus după 4 zile la Blaj, la 30.09.1948, ora 16.15, într-o mașină a Securității. Arestarea aceasta a avut drept scop blocarea episcopului în timpul culegerii semnăturilor de delegare a preoților ce trebuiau să ia parte la „adunarea” de la 1.10.1948 de la Cluj.

 

A treia arestare – la Blaj. A fost efectuată chiar de directorul Securității Regionale Sibiu în ziua de 27.10.1948, la ora 15. Această informație rezultă din mai multe documente și mărturii.

Datorită unei scrisori redactate de PS Suciu în lagărul de la Căldărușani și care a ajuns pe căi clandestine la Nunțiatură, cunoaștem azi detalii despre cele petrecute în arestul Securității din Sibiu:

„În după-masa aceleiași zile – 27.X. [1948] – am ajuns la [Securitatea] Sibiu. Aici am petrecut două nopți și două jumătăți de zi, fără hrană, fără apă… Și fiindcă nu era deloc lumină, șobolanii, șoarecii, guzganii, treceau peste mine ca peste un vechi prieten al gâzelor și al micilor lighioane. […] În această atmosferă și cu acest mobilier, mobil și imobil, am petrecut neuitate clipe de apropiere, de unire cu Cel răstignit. Sunt dulcețuri divine care nu se pot primi decât în temnițe.”

 

„Audiența” la ministrul cultelor Stanciu Stoian. În noaptea de 29/30.10.1948, episcopul Suciu a ajuns în arestul Ministerului de Interne. A urmat la 30.10.1948 o așa-numită „audiență” la ministrul Cultelor – o dramatică invitație la defecțiune (adică renunțarea la propria credință și la Biserica Greco-Catolică, trecând la ortodoxie).

 

Lagărul de la Dragoslavele. La 31.10.1948, ora 15, a pornit un convoi cu episcopii către lagărul organizat în vila de odihnă a Patriarhului din localitatea Dragoslavele. Lagărul era păzit de militari și avea un „regim de închisoare”.

Cu ocazia a două vizite ale Patriarhului Justinian însoțit de ofițeri de Securitate, la 14.11.1948 și la 3.12.1948, episcopii au fost din nou invitați la defecțiune, respectiv au fost anunțați că Biserica lor a fost scoasă în afara legii prin decretul nr. 358/1948.

 

Lagărul de la mănăstirea Căldărușani. După 4 luni petrecuți la Dragoslavele, episcopii au fost transportați în lagărul organizat cu pază militară în fosta școală de cântăreți bisericești de la mănăstirea Căldărușani, unde au rămas timp de 1 an și 3 luni. Clădirea respectivă se afla în afara zidului de incintă al mănăstirii, lângă malul lacului.

 

Ancheta de la Direcțiunea Generală a Securității Poporului

La 10.05.1949, PS Suciu a fost dus în ancheta Direcției a V-a a Securității (investigații penale). Ancheta a durat până la 3.10.1950, deci un an și 5 luni. Episcopul Hossu relatează în memoriile sale:

„Ascultam cu drag cum ne povestea scumpul frate Ionel tot ce a suportat la Interne, aproape doi ani de zile, cum a fost terorizat să mărturisească că a avut legături cu partizanii din munţi şi cum a fost ameninţat că vor aresta 50 din rudele sale cele mai apropiate; n-a mărturisit nimic în această privinţă, pentru că n-avea ce să mărturisească; insulte, ocări de tot felul; n-au aflat nimic pentru că nu era ce să afle; n-au putut să însceneze proces, cum poate ar fi dorit; la sfârşit l-au adus la Sighet […].”

 

Închisoarea Jilava. Există două mărturii care confirmă trecerea Servului lui Dumnezeu prin această închisoare.

O primă mărturie este cea a avocatului Ioan Pădurean, care s-a aflat singur cu episcopul, pentru câteva zile, în celula nr. 9 din primul zid al Fortului 13. O a doua mărturie este cea a episcopului Ioan Ploscaru, care afirmă că a fost adus cu episcopul Suciu de la Jilava, înainte de plecarea spre Sighet.

 

Plecarea de la Jilava la închisoarea Sighet. Un grup de 5 preoți, printre care PS Ioan Ploscaru și PS Ioan Suciu au fost duși la Gara de Nord, unde au fost suiți într-un tren personal de Satu Mare. PS Ioan Ploscaru își amintește:

„[La Satu Mare] am fost depuși la Securitate, fiecare într-o celulă, până a doua zi dimineața. Securitatea locală a rechiziționat un camion în care am fost încărcați. Au întins o prelată peste camion, așa că noi stăteam la întuneric. Au pus cătușe și episcopului Ioan Suciu. Nu l-au legat cu lanțuri de ceilalți, ci și‑a purtat cătușele singur pe ambele brațe.”

Documentul de trimitere spre încarcerare la Sighet a grupului de cinci deținuți poartă data de 14.10.1950. Iar actul de „primire” a lor în penitenciar are ca dată ziua de 26.10.1950.

 

La închisoarea Sighet. Aici au existat cel puțin trei perioade distincte :

a) Perioada în care PS Ioan Suciu s-a aflat în aceeași cameră cu PS Ioan Ploscaru.

În memoriile sale, intitulate Lanțuri și teroare, PS Ioan Ploscaru arată care a fost cauza imediată a morții episcopului Suciu: imposibilitatea de a se putea hrăni cu alimentele pe care le primea la Sighet.

„Noi, cei sănătoși, îi dădeam de la noi ceea ce putea el mânca. De multe ori stătea zile întregi pe pat fără să mănânce, ca să i se vindece intestinele prin repaus alimentar.”

Episcopul Ploscaru pomenește, de asemenea, de o percheziție din ziua de 2.02.1951. „Episcopul Suciu era întins pe pat, slăbit, ca o mumie.” El a fost obligat să se ridice din pat și să se dezbrace la piele, în celula foarte rece.

„Percheziția s-a încheiat. Durase aproape o oră, iar noi eram înțepeniți de frig. Episcopul Suciu abia a mai putut merge până la pat. […] După frigul îndurat la această percheziție, sănătatea episcopului Suciu s-a înrăutățit. Nu se mai putea ridica din pat.”

A urmat un moment în care PS Suciu a trăit acea maximă încercare cunoscută la Sighet : a fost izolat în celula nr. 8 pentru a muri singur.

 

 b) Perioada în care PS Ioan Suciu s-a aflat în aceeași celulă cu canonicul Dumitru Neda.

PS Suciu nu a murit în celula nr. 8. Așa cum își amintește episcopul Hossu, acolo „l-au chinuit cu foamea, făcându-se că uitau să-i ducă mâncarea; mai târziu, slăbit şi peste măsură înfometat, l-au aşezat într-o celulă cu părintele Neda, profesor la Blaj, grav bolnav, [care] avea tuse grea şi scuipa sânge […].”

 

c) Perioada în care PS Suciu s-a aflat în celula 44 de la etajul I, unde a fost încarcerat la 13.02.1952, alături de ceilalți episcopi greco-catolici.

Episcopul Hossu ne-a lăsat o emoționantă descriere a sfârșitului Căii Crucii parcurse de Servul lui Dumnezeu: 

 „Iubitul frate Ionel slăbea din ce în ce mai mult în puteri. Cobora la plimbare sprijinit până jos, făcea puţină plimbare şi apoi şedea la soare; urca tot sprijinit. Mai târziu nu mai putea coborî nici sprijinit, îl purtau pe braţe părintele Cori [Tămâian] cu părintele [Ioan] Chertes […]. Cam prin luna februarie [1953] a picat la pat; înainte se mai plimba prin cameră câţiva paşi în strâmtul nostru spaţiu vital pământesc […]. Acum zăcea pe pat şi era purtat în braţe de Cori pe patul din colţul fereştii, să aibă această variaţie, şezând acolo câtăva vreme pe pat. Repet că era liniştit, de dureri nu s-a tânguit nici un cuvânt, decât că picioarele pe încetul au ajuns paralizate; nu le mai simţea şi nu observa dacă, zăcând pe pat, alunecau pe marginea patului […].”

 

Moartea Servului lui Dumnezeu Ioan Suciu

S-au păstrat două mărturii privitoare la momentul morții Servului lui Dumnezeu.

- Episcopul Iuliu Hossu își amintește toate detaliile:

„În noaptea aceea n-aveam lumină în cameră […]. Fratele Ionel l-a chemat pe Titu la sine, să şadă pe pat lângă el; nu peste mult, părintele Titu ne-a anunţat că P.S. Ionel e pe sfârşite: «A intrat în agonie». Ne-am ridicat şi am mers în jurul patului, puţin se putea vedea în întuneric; ne rugam cu toţii pentru scumpul nostru frate, care era pe cale să ne părăsească. Titu spunea că a murit; i-am pipăit pulsul şi le-am spus fraţilor că pulsul mai bate foarte slab şi încet de tot; dar pulsul era; ţineam mereu mâna pe puls, până a încetat de a mai bate; au cercat şi fraţii Cori şi Titu. […].

După rugăciune pentru iubitul frate, care acum zăcea rece, fără viaţă, ne-am aşezat la odihnă, aşteptând să se lumineze pentru a vedea să pregătească toate fraţii Cori şi Titu, pentru calea din urmă a scumpului nostru, pentru a face anunţarea decesului înainte de sunarea deşteptării la orele 5.00.

Astfel, îndată când s-a crăpat ziua, ne-am sculat cu toţii, fraţii Cori şi Titu au pregătit toate, l-au aşezat frumos pe iubitul frate Ionel şi am făcut panehida cu dezlegarea din urmă; am dat mortului sărutarea frăţească.

Fratele Cori a chemat cu bătaia în uşă pe sergentul de serviciu […] politrucul şi sanitarul au dispus transportarea în toată liniştea pe sală.

A fost aşezat frumos, cu pietate pe pătură; pentru scumpul frate Ionel au fost destui trei fraţi, părintele Chertes înainte, părintele Cori Tămâian la cap, cu mine, şi aşa, cu binecuvântarea şi sufleteasca îmbrăţişare, am ieşit din celulă cu corpul neînsufleţit al lui Ionel; pe sală am luat-o la stânga pe lângă celula părintelui Ploscariu din vecini şi celelalte, în colţ iarăşi la stânga, la celula 36 de lângă infirmerie. Intrând în celulă, l-am aşezat cu suflet copleşit de emoţie pe patul de acolo; l-am mai privit înduioşaţi, dându-i binecuvântarea din urmă, l-am sărutat pe frunte şi ne-am îndepărtat ca de la înmormântare […].”

 

- Părintele Anton Moisin a publicat o mărturie pe care a cules-o de la canonicul Coriolan Tămâian, și pe care a redactat-o în fața lui :

„În seara zilei de 26 iunie (1953), noi, I[oan] Chertes, L[iviu] Chinezu și cu mine făceam de gardă (de câteva zile știam că moare). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalți ne-am culcat ; urma să-i iau eu locul. Pe la miezul nopții, Suciu începe să recite cu glas înalt și răspicat Tatăl nostru, apoi Născătoare, după care n-a mai scos un cuvânt. Eu îl întrerupeam : «Stați, să nu audă gardianul de afară !», că striga cât putea. In acest timp a venit la mine la pat Chinezu, ca să mă scoale, deși eram treaz și mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la pat la el, l-am pipăit ; n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră (toți episcopi), care s-au strâns numaidecât în jurul patului. Episcopul Hossu i-a dat dezlegare sacramentală […]. Era ora 1 fără douăzeci, în ziua de 27 iunie 1953.”  

 

- În anul 1991 cardinalului Alexandru Todea a dat o mărturie care surprinde situația din dimineața zilei de 27.06.1953 în celula în care fusese depus corpul episcopului decedat. El a descoperit deodată efectul morții prin înfometare:

„A doua zi trebuia să ieșim la măturat. […] Am făcut tot posibilul ca să ajungem acolo cu măturatul. Oricum, dacă ne prindeau, lucrurile mergeau altcumva. Am intrat și l-am găsit pe o scândură, o ușă veche de închisoare, îmbibată cu sânge. Învelit cam de la genunchi până la piept, încât mi-a făcut impresia că n-a mai rămas nimic din el. Era cât o mână de-a mea.”

 

Documentele care dovedesc decesul episcopului Ioan Suciu în închisoarea Sighet. Ca și pentru toți decedații din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Ioan Suciu nu există azi un act de deces completat în mod legal, ci doar trei documente secundare, care dovedesc moartea indirect. Acestea sunt:

 

a) „Actul de moarte” redactat la Sfatul Popular Sighet sub controlul Securității la 20.07.1957 (deci la 4 ani după deces). Actul conţine multe date false, printre care mențiunea că „decedatul a fost în tratament medical”.

b) Informațiile din procesul-verbal redactat în ziua morții de comandantul închisorii de la Sighet:

„Ion [sic] Suciu, data decesului: 27.06.1953, vârsta: 46, cauza morții [3 diagnostice fictive]”

c) Prezența numelui episcopului Ioan Suciu în lista nominală cu obiectele de valoare ale deținuților decedați în închisoarea Sighet :

Suciu Ioan: 1 cruce cu lanţ metal galben, cu diamante diferite; 1 inel metal galben cu piatră gălbuie; 1 ceas de buzunar de metal galben marca Mida; 1 carnet C.E.C. cu suma de 119,52 lei, 1 carnet Bir[oul] Populaţiei.

 

Concluzie

Calea Crucii parcursă de Servul lui Dumnezeu Ioan Suciu a început de la prima sa arestare, la 16.09.1948, și s-a încheiat în închisoarea de la Sighet la 27.06.1953, deci a durat 4 ani, 9 luni și 11 zile.

Se poate constata că, în anii de libertate, boala cronică de care suferea nu l-a împiedicat să-și îndeplinească misiunea episcopală. Însă el n-a mai putut rezista în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet, murind literalmente de foame la vârsta de 46 de ani. Trimiterea lui la Sighet a fost practic o condamnare la moarte.

 

 

B. Argumentarea martiriului formal ex parte persecutoris

La acest punct trebuie dovedită persecuţia din ură împotriva credinţei, pe care a suferit-o Servul lui Dumnezeu.

 

Martiriul episcopului Ioan Suciu a avut loc în cadrul unei largi persecuții împotriva Bisericii Greco-Catolice Române și implicit împotriva credinței, persecuție care prevedea „lichidarea” acestei Biserici. Arestarea episcopilor greco-catolici nu a fost decât un punct al planului de „lichidare” a Bisericii. După arestarea simultană a tuturor episcopilor a urmat și „persecuția împotriva Episcopatului aflat în detenție”. Se urmărea, pe de o parte, defecțiunea unuia sau mai multor episcopi, ceea ce ar fi dat o aparentă „legitimitate” operațiunii de „unificare” a Bisericii Greco-Catolice Române cu Biserica Ortodoxă Română. Pe de altă parte, s-a urmărit blocarea influenței episcopilor supraviețuitori Sighetului asupra reorganizării în clandestinitate a structurilor Bisericii Greco-Catolice. Aceste laturi ale persecuției au fost tratate în numere anterioare ale revistei noastre.

 Au existat și ordine care-l vizau în mod direct pe episcopul Suciu. Dintre acestea menționăm doar faptul că ordinul pentru ultima arestare, cea de la Blaj, a fost dat chiar la începutul etapei a III-a a asaltului împotriva Bisericii Unite (21.10.1948), când se urmărea „lichidarea” în forță a comunităților greco-catolice care nu „trecuseră” încă la ortodoxie. Ordinul a fost dat printr-o serie de rezoluții manuscrise aplicate pe scrisoarea de protest a episcopului adresată la 12.10.1948 președintelui Consiliului de Miniștri.

 


C. Argumentarea martiriului formal ex parte Servi Dei

La acest punct trebuie specificată purtarea, atitudinea Servului lui Dumnezeu în faze anterioare şi concomitente martiriului, trebuie identificate motivaţiile sale, precum şi acceptarea de bunăvoie a morţii pentru credinţa în Cristos sau o altă virtute creştină.

 

Consacrarea episcopală. În cuvântarea pronunțată cu ocazia consacrării sale (20.07.1940) ca episcop auxiliar al PS Valeriu Traian Frențiu, Servitorul lui Dumnezeu a făcut o surprinzătoare afirmație, prin care s-a arătat conștient de faptul că se va angaja pe un drum de suferință pentru Cristos și Biserica Sa:

„Sfințirea mea întru arhiereu nu o simțesc ca o urcare pe un tron bisericesc, ci ca o întronare pe cruce. Simțesc că am logodit nu slujba înaltă cu jilț de purpură, ci interesele eterne ale lui Cristos, Biserica Sa, Turma Sa. Știu că acum va să se plinească în mine «ceea ce lipsește patimilor lui Isus Cristos pentru Biserica Sa». Voiu fi tovarășul cununei de spini a lui Isus Cristos […].”

 

Episcopul Suciu nu a făcut politică. E important de menționat încă de la început că Servul lui Dumnezeu nu a făcut politică, lucru recunoscut și de organele de represiune (de exemplu, la 20.07.1946). În schimb, el a afirmat deschis faptul că doctrina comunistă se opune credinței.

 

Motivația martiriului. Episcopul Suciu a prezentat motivația martiriului în nenumărate ocazii, verbal și în scris. Menționăm un fragment din scrisoarea colectivă semnată de toți episcopii greco-catolici la 24.07.21948, scrisoare ce a fost redactată de PS Suciu:

„Legăturile noastre cu Papa, episcopul Romei, nu sunt orânduiri omenești, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeiești, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, amenințări, poate temniță și sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu […]”

 

Documente emise de episcopul Ioan Suciu în perioada persecuției

a) Răspuns la „calda chemare” de revenire la ortodoxie - Circulara nr. 113 din 3.06.1948

PS Suciu a recomandat 12 măsuri de luat în noua situație în care se găsea Biserica Română Unită, vizibilă mai ales prin campania de presă împotriva unirii religioase cu Roma. Măsurile recomandate aveau un caracter spiritual, nonviolent, de pregătire pentru persecuție.

 

b) Două scrisori adresate preoților și preoteselor (iunie 1948)

Episcopul Suciu și-a propus să dea răspunsuri la întrebările grave pe care și le puneau preoții și preotesele:

„Într-o luptă pe teren supranatural, când este atacată credinţa, ţinuta noastră, mijloacele de luptă, de rezistenţă şi apostolie trebuie să fie supranaturale.

Suntem de dinainte nişte învinşi dacă credem că vom putea lupta cu vicleşuguri, cu calcul de umană prudenţă, cu compromisuri […]”.

 

c) Mustrare adresată preoților care au semnat delegații pentru „adunarea” de la 1.10.1948 de la Cluj – Circulara nr. 3496/30.09.1948

Episcopul Suciu, tocmai revenit în ziua de 30.09.1948 din a doua sa arestare, a prezentat fără menajamente consecințele actului de semnare a delegațiilor pentru „adunarea” de la Cluj:

„Ce ați făcut?

Faceți negat pe Cuvântul lui Dumnezeu? […]

În numele lui Isus răstignit și a jurământului de credință făcut, revino, repară, îndreaptă, și păcatul, și rușinea dată.

Vreau să știu că îmbrățișez și binecuvântez în același timp un Frate Preot întors la Adevăr .”

 

d) Decretul de excomunicare din 4.10.1948

Prin circulara nr. 3496, Servul lui Dumnezeu a excomunicat nominal 4 preoți „care au părăsit Biserica Domnului și s‑au făcut propagandiști amenințători ai acestei părăsiri” și transmite un ansamblu de recomandări preoților și credincioșilor.

Temele atinse de PS Ioan Suciu în decretul de excomunicare sunt:

- amărăciunea cu care a aflat de lepădarea unor preoți;

- analiza motivelor lepădării și observația că unii preoți s-au întors și au fost iertați;

- măsurile interimare pentru parohiile celor excomunicați;

- menționarea articolelor din Constituție și din Legea Cultelor care apără libertatea conștiinței și a religiei;

- propune ca model poziția episcopilor, precum și cea a eroilor patriei;

- propune modelul lui Isus și modelul Maicii Domnului;

- sfaturi și instrucțiuni pentru vremuri de prigoană;

- instrucțiuni pentru preoții care vor să revină.

 

e) Scrisoarea către credincioși (5.10.1948)

Se intrase deja în a doua etapă a asaltului împotriva Bisericii Greco-Catolice Române. „Comitete de inițiativă” însoțite de organele de represiune intrau în fiecare comună pentru a obține de la credincioși semnături de „trecere” la ortodoxie.

În aceste condiții, episcopul Suciu a emis o circulară pentru popor, înscrisă în registrul de intrări-ieșiri al cancelariei mitropolitane din 1948 sub nr. 3516, care a fost intitulată : „Îndemnuri arhierești pentru credincioșii din Arhidieceza de Alba Iulia și Făgăraș”. Prin aceste îndemnuri oficiale, publice, Servul lui Dumnezeu și-a apărat Biserica, înfruntând în același timp în mod deschis persecutorul. Un asemenea gest nu putea duce decât la arestare, cu toate consecințele cunoscute. Iată câteva din îndemnuri :

„Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. […]

Nu vă lăsaţi amăgiţi de comitete, de vorbe, de veşti, de minciuni […].

Nu puneţi iscălitura voastră pe nici un fel de hârtie […].”

 

f) Scrisoarea către tineri (după 6.10.1948)

În aceleași zile, Servul lui Dumnezeu s-a adresat cu cuvinte înflăcărate tinerilor, de care se ocupase în mod special încă din prima zi a preoției sale. Scrisoarea a fost multiplicată și difuzată de la om la om :

„Este ceasul eroismului creștin pe pământul României. […]

Ridicaţi-vă batalioane de conştiinţe creştine, de inimi şi vieţi : Cetatea Bisericii în Neamul Românesc este lovită de fiii întunericului. Nu vă întristaţi, nu şovăiţi şi nu vă înfricaţi. […] Luptaţi pentru ceea ce este mai scump pe acest pământ. Luptaţi pentru patrimoniul de adevăr veşnic de lumină.”

 

g) Scrisoarea circulară nr. 3567 adresată unui preot care a semnat „trecerea” la ortodoxie (17.09.1948):

„Ce să faci? Te întoarce cu un act trimis la Primărie prin care revoci trecerea. Te mărturiseşte. Te hotărăşte să nu iai parte la nici un sinod, la nici o conferinţă. […] Mai bine fugi, te ascunde, după ce ai pregătit pe credincioşi cum să se comporte în aşteptarea zilei milei lui Dumnezeu.”

 

Predicile din catedrala Blajului. În afară de cuvântul scris și de contactul nemijlocit cu preoții care veneau să-i ceară sfatul, Servul lui Dumnezeu a predicat seară de seară în catedrala Blajului. Veneau credincioși din toate împrejurimile ca să-l asculte.

 

Prima arestare în timpul vizitei canonice din Câmpia Transilvaniei. În ziua de 14.09.1948 au ajuns la el doi canonici și sora lui ca să-l sfătuiască să sisteze vizita canonică, ținând cont de revocarea sa de către guvern. Episcopul le-a spus că nu se va întoarce până la terminarea programului stabilit.

 

Ancheta de la Direcțiunea Generală a Securității Poporului. Un extras din raportul Securității la încheierea anchetei episcopului Ioan Suciu lasă să se întrevadă că el nu a acceptat să facă nici o concesie persecutorului:

„Din arestul D[irecțiunii] G[enerale] a S[ecurității] P[oporului], unde se află din mai 1949, a încercat să transmită instrucțiuni greco-catolicilor din afară, însă acestea au fost interceptate.

Fire nesinceră și fanatic, în cercetări a adoptat o poziție sfidătoare față de organele anchetatoare. Cu toate insistențele noastre, nu a putut fi determinat să-și recunoască activitatea, chiar atunci când i s-au pus probele în față.”

 

Constantin Popilian – deținut politic ortodox care a stat timp de 15 zile (1-15.09.1949) împreună cu PS Suciu într-una din celulele ministerului de Interne în subsolul I, zona „garsoniere”, în perioada în care se desfășura ancheta Securității – își amintește:

 „Uneori ne făceam rugăciunea împreună, mai ales după ce mă învăţase Rozariul. Era foarte demn, pregătit să-şi ducă crucea până la capăt. Era convins că nu va fi eliberat niciodată. […]

Această mare întâlnire a mea cu IPS Sa, episcopul Suciu, consider că a fost ca un dar de la Dumnezeu, pentru că momentele petrecute în acea perioadă, deşi foarte scurte, m-au ajutat foarte mult să îndur ceea ce a urmat după aceea.”

 

Trecerea prin închisoarea Jilava. Avocatul Ioan Pădurean din Blaj, care a stat câteva zile cu PS Suciu într-o celulă din închisoarea Jilava, își amintește:

„Tot timpul vorbea despre Biserica Greco-Catolică şi era sigur că aceasta va triumfa. În celulă, Preasfinţitul se ruga mult. […] Într-o dimineaţă mi-a spus că s-a rugat pentru Stalin. Eu am sărit din pat şi i-am zis: «Cum ai putut să faci asta, Preasfinţite? Stalin nu e numai posedat de diavol, e diavolul însuşi! Ai încurcat toată iconomia lui Dumnezeu!» Dânsul a început să râdă şi mi-a zis: «Dar tu cum vrei să se rezolve problema?»”

 

În închisoarea de la Sighet

a) Perioada în care Servul lui Dumnezeu s-a aflat în aceeași celulă cu episcopul Ioan Ploscaru și alți preoți (26.10.1950 – mai 1951)

Iată un moment relatat de episcopul Ploscaru. Preoții din celulă erau revoltați pentru faptul că doctorul închisorii îl lăsa pur și simplu pe episcopul Suciu să moară, fără a-i acorda nici cea mai mică asistență medicală. După plecarea medicului, cu voce stinsă, episcopul le-a spus:

„Dumnezeu, ca să ne perfecționeze credința, se folosește de oameni, care, ca și bisturiul, provoacă durere; dar ei nu sunt vinovați în măsura în care credem noi. Ei sunt uneltele Domnului…”

       

b) Perioada în care Servul lui Dumnezeu s-a aflat în celula 44 (13.02.1952 - 27.06.1953)

Pentru a ilustra trăirea spirituală a Servului lui Dumnezeu în ultimul an al vieții sale, sunt elocvente o serie de pasaje din memoriile episcopului Iuliu Hossu:

„Fratele Ionel, dealtcum era cu sufletul înălţat şi vioi; sufletul limpede şi treaz, trupul slăbind mereu. […] Fratele nostru scump era liniştit, mângâiat, nici un cuvânt de lamentare, dimpotrivă, era senin şi zâmbitor, dureri nu avea, dar puterile se topeau. […] repet că era liniştit şi limpede cu judecata, la sine până la sfârşit.

Într-o vreme a cerut să i se rostească încet la pat scurte invocări pioase (iaculatorii), cum ar fi: «Inimă preasfântă a lui Isus, mântuieşte-ne pe noi», «Inimă neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi», şi altele asemenea, obişnuite: «Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea ta o lăudăm şi o mărim»; dânsul ascultând medita, şi aceasta era mai uşor pentru dânsul.

Totdeauna a fost dulce şi blând la cuvânt, dar atunci, cuvântul lui venit de pe patul suferinţei era ca un balsam.

Fratele Titu îi era şi duhovnic, adică la dânsul obişnuia să se mărturisească încă de la Căldăruşani. Acum, tot aşa; de când eram împreună, o făcea în toată săptămâna şi mai des.”

 

Episcopul Hossu înregistrează și un gest de supremă iubire a Servului lui Dumnezeu aflat în pragul morții:

„În ultimele zile i-a spus iubitul frate Ionel lui Titu [Chinezu]: «Dacă eu voi muri, nu veţi mai avea micul supliment din regimul meu». Sufletul bun se gândea îngrijorat la noi toţi, care, cum am spus, primeam câte ceva din ceea ce scumpul nu putea să folosească.”

 

c) În timpul agoniei, a strigat cu voce tare rugăciunile Tatăl nostru și Bucură-te Marie.

 

Concluzie

În calitate de Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, episcopul Ioan Suciu a acționat în mod deschis, pe multiple planuri, în apărarea credinței catolice și a Bisericii Române Unite.

Ajuns la Sighet, s-a rugat împreună cu frații săi de detenție, oferindu-și suferința pentru Biserică, nu s-a plâns niciodată și a avut gânduri de înțelegere față de ofițerii și gardienii care-l maltratau.

 Se poate afirma că a murit rugându-se.

 

Autori: Emanuel Cosmovici și Pr. Cristian Langa

 

 

(Articol publicat în Viața Creștină)

Adaugă un comentariu


5 + = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii