Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Colindul cântat de cardinalul Iuliu Hossu la primul său Crăciun în detenţie

 
Colindul cântat de cardinalul Iuliu Hossu la primul său Crăciun în detenţie
  • 26 Dec 2017
  • 2082
  • 0

Iarna lui 1948. Ajun de Crăciun. Primul cardinal al românilor, Iuliu Hossu se afla închis de comunişti la Dragoslovele, o vilă transformată de comunişti în lagăr şi împrejmuită cu sârmă ghimpată. Fidel tradiţiei colindului strămoşesc, episcopului Iuliu Hossu, episcop de Gherla şi de Cluj-Gherla între anii 1917-1970, povesteşte în Memoriile sale cum pe 24 decembrie 1948 a colindat cu lacrimi în ochi.

Alături de Prea Sfinţitul Bălan al Lugojului şi PS Aftenie, episcop auxiliar al Mitropoliei Blajului i-au colindat pe cei doi prelaţi care erau închişi la parter. Iuliu Hossu mărturiseşte că a ţinut cântarea cât a putut, însă i-au dat lacrimile ”cum de atâtea ori păţesc copiii”. Drept mulţumire, colindătorii au fost răsplătiţi cu bomboane şi vitamine.

Ajunul Crăciunului, descris de primul cardinal al românilor în memoriile sale apărute la Editura Viaţa Creştină, în anul 2003:

“24 XII [1948], Ajunul Crăciunului. Naşterea Domnului Isus am sărbătorit-o împreună, colindând după strămoşească datină, cântăreţii: PS Bălan al Lugojului şi PS Aftenie, episcop auxiliar al sfintei Mitropolii a Blajului. Eu cunoşteam textul unei colinde de pe Câmpia Ardealului, cu o duioasă melodie. Aşa cum am putut, le-am fredonat-o fraţilor cântăreţi, care au prins-o bine.

Din primul moment când o auzisem prima dată acasă, mi-a mers la suflet şi cu mare emoţie o ascultam în lungul şir al anilor, ca episcop; aflându-mi slăbiciunea, cu ea încununau colinzile şi la catedrală (nn. Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj), şi la reşedinţă (Sediul Episcopiei de pe Str. Moţilor, nr. 26, Cluj-Napoca), unde se perindau colindătorii tuturor instituţiilor noastre scumpe: de la şcolile primare până la universitari, opera şi teatrul naţional, ţărani şi intelectuali, ba şi din satele vecine: Baciu, Suceag, cartierul Iris şi tot Mănăşturul; de la ora 5 d.m., până pe la 11 noaptea, neîntrerupt.

Pentru că mi-a fost atât de scumpă şi izvor de atâta emoţie sufletească, doresc s-o las aici, să fie scumpilor mei preoţi şi credincioşi şi urmaşilor lor amintire a emoţiilor sufleteşti şi a mângâierilor sorbite din ea şi la Dragoslavele, şi apoi în toate zilele, în cursul căii crucii de care ne-am învrednicit:

Când încă prunc era Isus, / în grădiniţă El şi-a pus / un trandafir, cu gând curat, / să aibă flori de-ncununat;

Când trandafirul înflorea, / ai Iudei prunci se năpustea / asupra florilor, cu zor, / şi au prădat podoaba lor;

Cunună vrei, cunună vrei, / Strigat-a ceata de mişei, / şi totuşi spinii mi-au rămas, / răspunde Isus cu blându-i glas;

Atunci, cu creanga spinului, / încununat-au fruntea Lui, / şi-n loc de trandafiri frumoşi / curgea pe frunte sânge roş;

Acesta-i textul colindei aflate, răsărită din poporul scump. La Dragoslavele m-am cugetat să adaug la sfârşit o Doxologie proprie, în acest verset: Isuse, Doamne, prunc ceresc, / toţi îngerii te preamăresc, / primeşte şi al nostru cânt, / trimite pace pe pământ.

Cu această colindă am coborât noi, cei trei de la etaj, la fraţii iubiţi de la parter şi le-am colindat; şi au colindat frumos fraţii mei, iar eu, sărmanul, am secundat cum am putut, şi numai că am început să plâng, cum de atâtea ori păţesc copiii; şi era bine, căci copii colindători eram noi atunci.

Scumpii noştri fraţi, în loc de covrigi, ne-au dat câteva bomboane din mica rezervă ce aveau şi câteva vitamine ce avea fratele Ionel primite din afară. Aşa a fost prăznuit Ajunul Crăciunului 1948, primul pe calea aleasă a Domnului Isus, născut în peşteră şi culcat în iesle, pentru noi şi-a noastră mântuire, pentru a lumii mântuire, aşezată în pace, între oameni bunăvoire…

25 XII, Naşterea Domnului Isus, prăznuită în Sfânta Liturghie aplicată pentru Biserică şi popor; ne-a durut că fratele mai mare, Valeriu (n. r. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, de Oradea Mare, mort în închisoare în 1952), n-a putut fi cu noi; i-am trimis, prin soldat, urările şi felicitările noastre, dorindu-i din suflet grabnică însănătoşire; ne-a trimis şi dânsul urările de bine întru Domnul, izvorâte din dragostea sufletului său bun”.

Iuliu Hossu este unul dintre românii care au cunoscut gustul amar al prigoanei comuniste. S-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaş care făcea parte din comitatul Cluj în acea vreme, iar acum din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi-a găsit sfârşitul pe 28 mai 1970 la Bucureşti. A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milaşul Mare, apoi la gimnaziul luteran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureş, iar clasele V-VIII, la liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 şi-a început studiile teologice. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu. Iuliu Hossu a fost închis la Sighet unde şi-au găsit sfârşitul prelaţi greco-catolici ca Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu. A fost primul cardinal al românilor şi el a citit Proclamaţia Unirii Ardealului cu România în 1918.

Cuvintele sale „credinţa noastră este viaţa noastră“ sunt vii şi azi, şi sunt un model pentru teologi şi oameni de rând.



Sursa:adevarul.ro

Adaugă un comentariu


7 + = 13
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii