Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

126 de ani de la adoptarea "Memorandumului"

 
126 de ani de la adoptarea "Memorandumului"
  • 13 Mar 2018
  • 973

La 13/25 martie 1892 a fost aprobat textul "Memorandumului" prin care se contesta modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

Contextul istoric

Revoluția din 1848 a dus la slăbirea vechii monarhii a Habsburgilor, determinând curtea de la Viena să adopte unele reforme. Reforme care au culminat cu "compromisul" din februarie 1867 prin care s-a fondat dualismul austro-ungară, promulgat de împăratul Franz Joseph și o delegație maghiară condusă de Ferenc Deák. "Compromisul" (Ausgleich) însă era doar între națiunea maghiară și coroana Habsburgilor, nu între toate națiunile monarhiei. Astfel că cele două națiuni ale dualismului își exercitau puterea asupra a opt etnii diferite prin istorie și limbă, dornice fiecare să-și păstreze naționalitatea și să nu-și abandoneze idealurile de independență.

În acest nou context politic, Transilvania a avut parte de consecinţe nefaste, cunoscând o intensă politică de maghiarizare, fundamentată pe noile legi privind naţionalităţile, presa, învăţământul, alegerile.

Reacția fruntașilor români din Transilvania nu s-a lăsat însă așteptată. La 3 mai 1868, adunați la Blaj pentru a sărbători două decenii de la Adunarea Naţională a românilor de pe Câmpia Libertății, aceștia redactează Pronunciamentul de la Blaj, un protest în masă prin care cereau drepturi pentru români, publicat în ziarele româneşti din Transilvania, iar un exemplar fiind înaintat guvernului. Documentul a fost redactat de canonicii greco-catolic Vasile Raţiu, Ilie Vlassa, Grigore Mihali, profesorii Ioan Micu Moldovan, Gavril Pop, Alexandru M. Micu şi preotul Dimitrie Farago.

Luptau românilor din Transilvania pentru păstrarea identității naționale

Dar nu era pentru prima dată când români din transilvania își cereau drepturile. Începând cu secolul al XVII-lea, Biserica Greco-Catolică devenise promotoarea identității naționale a românilor din Ardeal. Prof. dr. Ioan Horga, decanul Facultații de Istorie din cadrul Universitații din Oradea, afirmă că: „Pe fondul ascensiunii identităților naționale de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XIX-lea, Biserica Greco-Catolică din Transilvania devine exponentul identității românești”.

Inocențiu Micu-Klein, fusese primul ierarh român unit care a cerut drepturi pentru națiunea română din Transilvania, prin memoriul din 1744. Lui i-au urmat Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, care în 1791 a trimis un memoriu Consiliului de Stat din Viena și Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, care în 30 martie 1972 a trimis împăratului Leopold al II-lea o versiune mult lărgită și argumentată a primului memoriu. Aceste două documente sunt cunoscute sub numele de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. Petițiile Valahilor din Transilvania, au fost redactate în numele națiunii române de clericii Bisericii Române Unite cu Roma: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para.

Din ce în ce mai conștienți de progresele făcute, români au început să militeze pentru drepturile lor, considerând că libertatea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională. În primăvara anului 1848, Simion Bărnuțiu redactează la Sibiu Proclamația către românii din Transilvania, manifest care a provocat Adunarea Naţională a românilor ardeleni, de pe Câmpul Libertăţii din Blajla, din 15 mai 1848.

Memorandumul din 1892

Un eveniment major în viața politică a românilor din Transilvania l-a constituit înfiinţarea Partidului Naţional Român, în 12–14 mai 1881. Momentul cel mai important din activitatea acestui partid fiind "Memorandumul", redactat de Iuliu Coroianu.

La Conferinţa de la Sibiu, din mai 1881, preşedinte al partidului a fost ales avocatul greco-catolic Ioan Raţiu. Acesta a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului Francisc Iosif de la Viena.
Proiectul a fost realizat de fiul preotului greco-catolic din Bobota, Iuliu Coroianu, de profesie jurist, frate cu Clara Maniu, mama mareului om politic Iuliu Maniu. Coroianu a prezentat proiectul "Memorandumului", lui Ioan Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român, în prezența lui Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Documentul a fost aprobat și semnat la 25 martie 1892 și dus la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din numeroși reprezentanţi de seamă din Transilvania. Împăratul Franz Joseph a refuzat însă să acorde o audienţă delegaţiei, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată și condamnați. Cu toate acestea, mişcarea memorandistă va rămâne întipărită în mintea tuturor românilor, fiind recunoscută ca o acţiune naţională care a condus spre Marea Unire de la 1918.

ACC