De M. Michela Nicolais
"Condiţia de tânăr este un soi de Post Mare". Părintele Armando Matteo porneşte de la această provocare pentru a analiza raportul dintre tineri şi timpul liturgic pe care-l trăim, metaforă a unei societăţi care nu ştie să facă "un pas înapoi" pentru a-i face protagonişti, ci dimpotrivă tinde să ocupe spaţiile lor, constrângându-i să trăiască "într-o bancă de rezerve infinită". Antidotul: "Acolo unde adulţii o fac pe adulţii şi bătrânii o fac pe bătrânii, tinerii pot să o facă pe tinerii".
A ne ocupa de toţi tinerii, niciunul exclus. Cum să primim această invitaţie - lansată sub formă de angajare în timpul Sinodului - în Postul Mare?
Cred că este oportun să se pornească de la consideraţia pe care o avem despre tineri. Condiţia de tânăr, într-un anumit sens, este un soi de Post Mare. De fapt, astăzi tinerii se confruntă cu o societate care-i face să se simtă superflui: ei sunt o adevărată resursă, au atâta energie, un capital de inovaţie extraordinar şi în schimb sunt constrânşi să trăiască pe o infinită bancă de rezerve, într-un soi de perioadă de Post Mare, pentru greşeli care nu sunt ale lor. Tinerii se întreabă, şi ne întreabă, cum este posibil să nu avem ochi faţă de energia lor, faţă de voinţa lor de a face şi de a fi. Trebuie să fim mai sensibili la strigătul tinerilor, aşa cum ne îndeamnă papa să facem: tinerii sunt răspunsul, resursa, niciodată problema. Îndeosebi, comunitatea eclezială trebuie să meargă un pic mai mult în profunzime în analizarea condiţiei de tânăr, pentru a ajuta astfel şi societatea să-şi dea seama că sunt adevăratul său capital şi s-o stimuleze să facă alegeri economice, sociale şi politice corespunzătoare.
Ascultarea şi dialogul intergeneraţional: de aici trebuie pornit pentru pelerinajul nostru de la Postul Mare la Paşte?
Dialogul intergeneraţional, temă asupra căreia papa insistă mult, după părerea mea poate să se rezume într-o manieră foarte simplă: acolo unde adulţii o fac pe adulţii şi bătrânii o fac pe bătrânii, tinerii pot să o facă pe tinerii. Noi adulţii, noi bătrânii, nu vrem să o facem pe adulţii: suntem foarte îndrăgostiţi de forma de viaţă tânără şi nu ne dăm seama că în acest mod ocupăm spaţii. Există un proverb japonez care spune: "În timp de război tinerii îi ucid pe bătrâni, în timp de pace bătrânii îi ucid pe tineri". Cu alte cuvinte, tinerii sunt încredinţaţi bunei voinţe, mărinimiei generaţiilor care ne preced. Fără a lua în calcul dezechilibrul generaţional absurd de care sunt afectate mai ales ţările occidentale, unde tinerii sunt o şeptime din societate. Nu pot fi înţeleşi tinerii fără a face un pas înapoi, din partea lumii adulte, care trece de la punerea în discuţie a anumitor privilegii, tipice ale anilor Optzeci şi Nouăzeci, care astăzi nu se mai pot replica. Postul Mare poate să fie un mod pentru a raţiona şi asupra acestui lucru: este nevoie de un pact credibil al nostru al adulţilor în favoarea noilor generaţii, aşa cum cere papa în cartea "Dumnezeu este tânăr".
Postul Mare este înainte de toate o invitaţie la convertire, aşa cum ne-a amintit papa Francisc în omilia din Miercurea Cenuşii. Pentru tineri este un apel la schimbarea direcţiei, cu privire la autostrăzile digitale în care călătoresc de acum?
Trebuie recunoscut că, adesea, printre tineri digitalul devine un soi de anestezie: o cufundare profundă într-un loc în care să poată asculta alte glasuri, un refugiu faţă de o societate care nu are ochi pentru ei. Aşadar, digitalul nu numai ca loc paradiziac, în care să se poată exprima cu creativitate graţie inovaţiilor continue pe care le pune la dispoziţie, ci şi ca anestezic faţă de un context social în care ajung să trăiască în mod greu. Este ambivalenţa tipică a digitalului, care pentru universul tineretului reprezintă o ocazie de a face "comunitate", faţă de lumea "off line" în care nu există atâta spaţiu. În lumea digitală, tinerii găsesc un refugiu într-un context nu prea asediat de lumea adultă: aşa cum se întâmplă cu muzica, unul din puţinele spaţii de libertate pe care-l au la dispoziţie. Ascultând muzica lor tinerii au oportunitatea de a exprima propria furie, prin "gap"-ul dintre forţa pe care ei o reprezintă şi piedicile pe care le pune lor societatea, dar în acelaşi timp să se scoată din priză faţă de lumi "off line" adultocentrice şi inospitaliere până la greaţă. Comunitatea eclezială, care în "ADN"-ul său are angajarea de a rezolva problemele tuturor, nu poate să nu ţină cont de faptul că există o neîncredere a tinerilor faţă de lumea adulţilor. Internetul nu trebuie demonizat, dar dacă tinerii sunt prea mult pe Internet nu este vina lor.
Ce este de făcut, în concret?
Revine capacităţii comunităţii ecleziale să înţeleagă cât de mult alegerea web-ului pentru tineri este o alegere voită, căutată pentru că este dorită, sau este în schimb o alegere un pic şi impusă de circumstanţele "vieţii reale". Obiectivul care trebuie obţinut este o acceptare senină, din partea adulţilor, a faptului că tinerii au o capacitate de energie extraordinară, inovatoare, unică, şi că dacă n-o punem în mişcare imediat este o pierdere absolută pentru întreaga societate. Nu cred că este exagerat a spune că punem în pericol supravieţuirea speciei. Tăiem copacul unde tinerii ar trebui să stea aşezaţi. Sinodul despre tineri şi exortaţia apostolică pe care papa o va semna la Loreto sunt o ocazie importantă pentru a readuce în atenţia lumii adulte toate acestea.
(După agenţia SIR, 12 martie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
