Miercuri, 25 iunie 2025, papa Leon al XIV-lea a prezentat în bazilica San Pietro o amplă meditație pentru participanții la Jubileul episcopilor. Au luat parte peste 300 de episcopi din lumea întreagă, inclusiv din România. Pontiful a vorbit despre ”nucleul teologal” al slujirii episcopale, precum și despre virtuțile care însoțesc responsabilitatea pastorală.
”A vesti că speranța nu dezamăgește înseamnă uneori a merge împotriva curentului, chiar împotriva evidenței unor situații dureroase care par să fie fără cale de ieșire. Dar tocmai în acele momente se poate manifesta mai bine faptul că credința și speranța noastră nu vin de la noi, ci de la Dumnezeu”: a spus papa Leon al XIV-lea la meditația prezentată miercuri, 25 iunie a.c., episcopilor din lumea întreagă care au venit la Roma în pelerinaj pentru Jubileul speranței.
Arătându-și admirația pentru efortul lor de a veni ca pelerini la Roma, date fiind exigențele presante ale slujirii lor, papa remarcat că ”la fel ca mine, fiecare dintre voi, mai înainte de a fi păstor, este oaie din turma Domnului. Și noi, așadar - mai mult, noi, cei dintâi - suntem invitați să trecem prin Poarta Sfântă, simbol al lui Cristos mântuitorul. Pentru a conduce Biserica încredințată grijilor noastre, trebuie să ne lăsăm reînnoiți adânc de el, bunul păstor, pentru a ne conforma pe deplin inimii sale și misterului său de iubire”.
Papa Leon a amintit că regretatul său predecesor repeta deseori cuvintele sfântului Paul potrivit căruia ”speranța nu dezamăgește” (Rm 5,5), convingere care stă la începutul bulei de indicțiune a actualului an jubiliar. ”Noi, episcopii, suntem primii moștenitori ai acestei ștafete profetice”, a reluat pontiful, ”și trebuie să o păstrăm și să o transmitem poporului lui Dumnezeu prin cuvânt și prin mărturie. Uneori, a vesti că speranța nu dezamăgește înseamnă a merge împotriva curentului, chiar împotriva evidenței unor situații dureroase care par să fie fără cale de ieșire. Dar tocmai în acele momente se poate manifesta mai bine faptul că credința și speranța noastră nu vin de la noi, ci de la Dumnezeu. Așadar, dacă suntem cu adevărat apropiați, solidari cu cei care suferă, Spiritul Sfânt poate să revigoreze în inimi chiar și văpaia care de acum era aproape stinsă (cf. bula Spes non confundit, nr. 3)”.
Păstorul de suflete, a subliniat papa, este ”un mărturisitor de speranță prin exemplul unei vieți puternic ancorată în Dumnezeu și pe deplin dăruită în slujirea Bisericii. Aceasta se realizează în măsura în care el este identificat cu Cristos în viața sa personală și în slujirea sa apostolică: atunci Spiritul Domnului dă formă modului său de a gândi, simțămintelor sale, comportamentului său”.
În continuarea meditației sale, papa Leon a ilustrat ”câteva trăsături care caracterizează această mărturie” și a vorbit despre ”nucleul teologal” al slujirii episcopului – principiu vizibil de unitate în Biserică și om de credință, speranță și caritate pastorală – pentru ca la final să evidențieze ”alte virtuți indispensabile”, precum prudența pastorală, sărăcia, continența perfectă în celibat și virtuțile umane.
În această ultimă privință, papa a spus că ”păstorul este chemat să cultive acele virtuți umane pe care au ținut să le menționeze și Părinții conciliari în decretul Presbyterorum Ordinis (nr.3) și care, cu atât mai mult, sunt de mare ajutor pentru episcop în slujirea sa și în relațiile sale. Putem menționa”, a spus Sfântul Părinte, ”loialitatea, sinceritatea, mărinimia, deschiderea minții și a inimii, capacitatea de a se bucura cu cel care se bucură și de a suferi cu cel care suferă; tot la fel, stăpânirea de sine, delicatețea, răbdarea, discreția, o mare predispoziție la a-l asculta pe celălalt și la dialog, disponibilitatea la slujire. Chiar și aceste virtuți, cu care fiecare dintre noi este mai mult sau mai puțin înzestrat prin natură, pot fi cultivate și trebuie cultivate în conformitate cu Isus Cristos, prin harul Sfântului Spirit”.
”Mijlocirea Fecioarei Maria și a sfinților Petru și Paul”, a spus papa la încheiere meditației adresată episcopilor aflați în pelerinaj, ”să dobândească pentru voi și comunitățile voastre harurile de care aveți mai multă nevoie. În special, să vă ajute să fiți oameni de comuniune, să promovați întotdeauna unitatea în rândul preoților diecezei, iar fiecare preot, fără nicio excepție, să aibă posibilitatea de a experimenta paternitatea, fraternitatea și prietenia episcopului. Acest spirit de comuniune îi încurajează pe preoți în efortul lor pastoral și face Biserica particulară să crească în unitate”.